Actorul britanic Michael Caine, în vârstă de 90 de ani, recompensat cu două statuete Oscar, a spus că se retrage din actorie după lansarea în cinematografe a celui mai recent film al său, informează Reuters. ”Tot spun că mă voi pensiona. Ei bine, mă voi pensiona acum”, a declarat Caine pentru postul de radio BBC într-un interviu difuzat sâmbătă. ”Mi-am dat seama ”Mi-am dat seama că am jucat rolul principal într-un film şi am avut cronici incredibile… Ce pot să-mi doresc mai mult?”, a spus actorul, citat de Agerpres. Caine joacă în pelicula ”The Great Escaper” alături de Glenda Jackson, actriţă care a murit în iunie, la scurt timp după încheierea filmărilor. Filmul este inspirat din povestea reală a unui veteran din cel de-al Doilea Război Mondial care fuge dintr-un azil pentru a participa la festivităţile dedicate Zilei Z în Franţa.