DESTÃINUIRI DIN IAD
DESTÃINUIRI…. Încã scârbiti sau rusinati de cele trãite într-o scoalã care ar fi trebuit sã fie un model de conduitã, seminaristii povestesc abia acum ceea ce au trãit în anii de liceu. Doi fosti colegi de clasã, Vasile si Daniel, povestesc lucruri înfiorãtoare despre purtãrile Preasfintitului Corneliu. Pe Vasile, ajuns acum medic, Episcopul l-a ochit primul, însã pentru cã era foarte destept si învãta cu seriozitate, nu prea avea motiv sã se lege de el. I-a spus însã într-o zi cã „are probleme cu vocea, cã nu e bunã deloc vocea lui” si cã nu va putea ajunge preot niciodatã. I-a recomandat sã treacã pe la el, pe la palat, ca sã vadã cum rezolvã problema asta. Fiind cu veste si poveste prin Seminar filmãrile porno cu Ursac, bãiatul e refuzat. I-a spus tatãlui ce se întâmplã, iar bãrbatul a venit glont la scoalã, unde a anuntat cã este ruda unui procuror celebru din Iasi. Numai norocul a fãcut ca în Iasi chiar sã existe un procuror cu acel nume, iar coincidenta sã îl sperie pe Episcop. L-a lãsat în pace, însã s-a rãzbunat, tinându-l numai în nota 5 pe bãiatul care a luat, totusi, Bacalaureatul cu media 9,45. Apoi nu a vrut sã mai audã de preotie, s-a fãcut medic!
Desi actuala conducere a Seminarului declarã, cu o falsã sfiosenie, cã a fãcut „verificãri” în scoalã, dar nimeni nu i-a spus cã ar sti nici de orgiile de care tot vorbeste fosta pedagogã Didina Brãnici, nici de apucãturile homosexuale ale Episcopului Corneliu, sunt destui fosti seminaristi care au prins curaj. Dupã Alexandru, cel care a dezvãluit cum 8 elevi de Seminar au fost lãsati repetenti în clasa a XII-a, doar pentru cã elevul Ionut Bîgea, participant la concursul „Vocea României” a refuzat vehement avansurile ierarhului smintit, alti doi colegi din Seminar vin sã relateze ceea ce au vãzut, trãit sau auzit în scoala care le-a mâncat, spun ei, anii cei mai frumosi. Daniel recunoaste cã avea o situatie materialã precarã, fiind dintr-un sat din zona Husi. Preasfintitul îl privea mereu cu desconsiderare si odatã i-a spus cã e „spurcat”. Când era în clasa a XI-a, povesteste acesta, s-a mirat când a fost chemat tocmai el la Catedrala Episcopalã, într-o luni dupã-amiazã. Bãiatul spune cã Preasfintitul l-a luat de mânã într-un fel anume. „Degeaba unii au sãrit la Alexandru, care a iesit sã spunã despre cum agãta elevi Preasfintitul, cãci Alexandru a spus doar adevãrul. Alexandru a fost unul dintre copiii buni, care au suferit din cauza acestui individ. Si eu am avut de pãtimit. Pe mine, în primii ani, nu mã putea suferi, cã eu eram de la tarã, miroseam a balegã de vaci. Odatã, a uitat o carte pe catedrã si colegii mi-au spus sã i-o duce eu. Era pe hol. I-am dat-o, a luat-o, s-a uitat la mânã cu foarte mare sictir si mi-a spus sã nu mai pun mâna pe cartea lui, cã sunt spurcat. M-a durut acest cuvânt, dar am tãcut. Nu stiu ce avea cu mine, poate pentru cã eram mai nevoias, nu mã parfumam. Era amãrât, nu mã feresc. Toti colegii mã stiu. Am avut douã cãmãsi jumãtate de liceu. De unde mai mult, cã mama a crescut singurã trei copii. Apoi, în clasa a XI-a, într-o luni dupã-masã, nu voi uita toatã viata, mi-a spus dirigintele cã mã cheamã Preasintitul. M-am dus la Episcopie. Se uita altfel la mine, zâmbea. Mi-a spus cã are niste ajutoare pentru seminaristii mai necãjiti, aduse din Germania, de unde adusese niste ajutoare pentru un spital, pãturi si nu mai stiu ce. Eram doar noi, în hol, acolo la el. M-a luat de mânã deodatã si de dupã umeri asa, foarte aproape. Mi-a spus cã dacã vreau sã mai stau de vorbã cu el. Si se bãga în mine, într-un fel libidinos. Doamne, cât de rãu m-am simtit, cã eu stiam cã sunt filme cu el, cã umblã cu unii elevi. Numai eu stiu cum am plecat de acolo. Am scãpat, dar am povestit la toti din clasã. Stia si dirigintele nostru, i-am spus eu. Dacã acum minte cã nu stia, îl bate Dumnezeu. Mi-a spus sã tac, cã poate nu am înteles eu un gest pãrintesc. Care erau mai slabi de fire, cedau. Din cauza asta, m-am transferat, cã sigur mã lãsa repetent”, povesteste Daniel, stabilit acum în Italia. Nici prin cap, spune bãiatul, nu i-a mai trecut sã se facã preot. „Sã mã ierte Dumnezeu, dar homosexualitatea e prea mare între sutane si nu vreau eu sã am de-a face cu asa ceva. Acum sunt bucãtar în Napoli, am o iubitã, avem un copil, venim acusi sã facem o nuntã frumoasã, acasã”, mai spune tânãrul.
Ca sã-si scape bãiatul de abuzul Episcoipului, tatãl i-a amenintat cã fratele sãu e cel mai mare procuror din Iasi!
La fel, s-a lecuit de preotie si Vasile, ajuns în prezent medic. Spre deosebite de colegul sãu, Vasile învãta foarte bine, drept dovadã fiind faptul cã a luat Bacalaureatul cu 9,45. Episcopul l-a ochit imediat, însã nu prea avea motive sã se lege de el, întrucât bãiatul învãta excelent si mai era si foarte apropiat de principiile duhovnicesti. Cu greu a acceptat sã vorbeascã. „Eu nu as mai vrea sã îmi amintesc de acele momente. Nici de liceul pe care l-am fãcut. Care era mai inteligent, mai frumos, mai bine îmbrãcat, era remarcat primul de Episcop. Eu am avut acest nenoroc, as putea spune. Mi-a spus, într-adevãr, într-o zi cã nu am voce, cã nu îi place vocea mea, nu sunã bine si cã el nu mã vede preot. Dacã ar fi sã îmi dea binecuvântare, din cauza asta nu-mi va da. Era ciudat, pentru cã niciun alt preot de la clasã nu îmi mai spusese asta si eu stiam cã am voce. Noi mergeam la Episcopie sã cântãm la cor, iar odatã, dupã slujbã, iar mi-a spus cã am probleme cu vocea, cã sunã rãu si sã trec pe la el, pe la palat, sã vedem cum rezolvãm problema asta. Când am auzit, m-am dus acasã, am spus pãrintilor. Tata s-a enervat, cã noi vorbeam în casã de toate câte se aud prin scoalã despre PS Corneliu. Mi-a spus sã nu am ce cãuta la palatul episcopului, cã el m-a dat la seminar, nu la palatul lui Corneliu. A doua zi a venit tata la scoalã, a cam fãcut un pic de scandal pe la cancelarie si a spus tare pe acolo cã fratele sãu e un mare procuror în Iasi si, dacã trebuie, o sã vorbeascã cu el. Eu si acum râd pe treaba asta, cã noi nu aveam nicio rudã procuror, dar tata a zis cã vrut sã îi sperie. Peste ceva timp, când am venit la facultate la Iasi, am aflat cã în Iasi chiar existã un procuror cu acest nume si mã gândesc acum cã aceastã coincidentã a fost de mare ajutor. M-a urât apoi tot liceul, mi-a pus doar 5, desi stia de 9 sau 10. Am avut însã un coleg de bancã pe care l-am bãnuit cã a cedat avansurilor, pentru cã, brusc, de la un timp, stãtea mereu supãrat, devenise chinuit, se izolase si nu mai vorbea cu noi. Pleca singur si nu stiam unde se duce. Spunea de multe ori cã la seminar e cosmarul lui, desi cu noi, colegii se întelegea bine. Eu de mic am vrut sã mã fac preot, dar m-am ltmurit. Am plecat la Medicinã. Dar am rãmas la fel de credincios, iubesc Biserica si cinstesc credinta. Numai cã nu mai cred în niciun preot. Îi respect, sunt oameni, unii sunt chiar de toatã lauda, dar eu, personal, nu mai cred în ei”, a povestit fostul seminarist.
