IasiMoldova

Mesajul viral al unui tânăr care vrea să renunțe la Norvegia pentru Iași

Mesajul unui tânăr care susține că economisește 2.000 de euro pe lună muncind în Norvegia a devenit viral. Românul a anunțat că vrea să se întoarcă în Iași pentru a-și continua studiile și a deveni instructor auto.

Norvegia este atractivă pentru numeroși români datorită salariilor ridicate și a pieței muncii stabile și sistemului social dezvoltat. Românii au dreptul să locuiască, să muncească și să studieze în Norvegia, iar după cinci ani de ședere legală pot solicita drept de ședere permanentă.

Autoritățile norvegiene arată că muncitorii străini acoperă deficitul de personal din Norvegia, în timp ce unele rapoarte ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) arată Norvegia printre țările performante în privința veniturilor, siguranței locului de muncă, echilibrului dintre muncă și viața personală și nivelului de trai.

De asemenea, sistemul medical are acoperire universală, iar 80 la sută dintre locuitori se declară mulțumiți de accesul la servicii medicale de calitate. În ciuda avantajelor materiale oferite de Norvegia, ea este mai puțin apreciată pentru costurile ridicate ale vieții, pentru climă și din cauza dificultăților de integrare reclamate de migranți.

Mesajul viral al unui român din Norvegia

Un român de 21 de ani care trăiește în Norvegia a stârnit numeroase reacții în mediul online după ce a cerut sfaturi despre planul său de a reveni în Iași din Norvegia. Într-un mesaj publicat pe Reddit acesta susține că reușește să economisească 2.000 de euro pe lună.

„Jobul e destul de lejer și reușesc să pun deoparte, curat în buzunar, în jur de 2000 euro pe lună. Până la iarnă estimez că voi strânge 16.000–17.000 de euro cash, pe lângă cei 10.000 de euro investiți la bursă. Deși financiar îmi este bine aici, nu mă văd rămânând printre străini pe termen lung”, a relatat acesta.

Tânărul anunță că vrea să termine liceul la frecvență redusă, să ia Bacalaureatul și peste câțiva ani să devină instructor auto. El adaugă că pentru a nu cheltui economiile, intenționează să lucreze ca livrator în Iași, de joi până duminică, și estimează că ar putea câștiga aproximativ 5.000 de lei net pe lună.

„La 24–25 de ani aș avea Bacul luat, vechimea necesară pe permis și banii investiți la bursă intacți. Aș putea să urmez cursurile pentru instructori auto și să îmi încep cariera. Vi se pare un plan sustenabil sau sunt prea optimist și dau cu piciorul la banii din Norvegia degeaba?”, a întrebat el…https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/mesajul-viral-al-unui-tanar-care-vrea-sa-renunte-2542950.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button