Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit în timpul nopții un mesaj RO-Alert care îi avertiza cu privire la riscul de cădere a unor obiecte din spaţiul aerian. ”Nu au fost apeluri care să semnaleze căderea unor obiecte în apropierea locuinţelor ori a zonelor populate”, a transmis ISU Tulcea. Au fost vizați locuitorii din zece localități din nordul județului, printre care Isaccea, Ceatalchioi, Tulcea sau Somova. ISU Tulcea a precizat că mesajul a fost transmis cu recomandarea de păstrare a calmului şi măsuri de autoprotecţie. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, o persoană a sunat la 112 cerând informaţii cu privire la mesajul RO-Alert.