Merg mai departe
CALIFICARE… Echipele de fotbal feminin de la LPS Vaslui și Liceul Teoretic “Emil Racoviță” Vaslui sunt câștigătoarele fazelor județene la categoriile Under 18 respectv U16. Ambele formații s-au calificat la fazele zonale ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ).
La U18, feminin, LPS Vaslui s-a clasat pe primul loc în competiția denumită ONSȘ – Cupa ISF, fiind urmată de Liceul Pedagogic “Ioan Popescu” Bârlad, Liceul Tehnologic Puiești și Liceul “Ștefan Procopiu” Vaslui. Etapa zonală a competiției va avea loc în această lună, pe 15 aprilie, la Botoșani. La categoria U16, tot feminin, pe primul loc s-a clasat Liceul “Emil Racoviță” Vaslui, podiumul fiind completat de Liceul Tehnologic Puiești și Colegiul Economic “Anghel Rugină” Vaslui. Echipa Liceului “Emil Racoviță” Vaslui, coordonată de profesorul Ovidiu Sălcianu, va participa la faza zonală, programată pe 14 aprilie, la Iași.
Școala “George Tutoveanu” Bârlad, campioană la U12
