spot_img
12.7 C
Vaslui
02-nov.-2024
spot_img

Medicii de familie, la program normal de marţi

- Advertisement -

După ce vineri şi luni unii medici de familie nu au oferit pacienţilor reţete sau consultaţii decontate de CJAS, pe motiv că nu au semnat actul adiţional la contractul cadru, de marţi medicii au anunţat că se reîntorc la activitatea normală. „Am început să semnăm actele adiţionale la contractul cadru legat de furnizarea serviciilor medicale. Timp de două zile, vineri şi luni, am recomandat colegilor să nu se ofere serviciile medicale către asiguraţi, decât cele de urgenţă, deoarece nu aveam act adiţional semnat. A fost un avertisment pentru decidenţi. A fost un avertisment dat de către medicii de familie din toată ţara, deoarece cineva trebuie să înţeleagă că problemele pe care le întâmpinăm noi se vor răsfrânge, din păcate, şi asupra pacienţilor nevinovaţi. Am vrea să scăpăm de toată această birocraţie“, a precizat dr. Dumitru Mărăşescu, preşedintele Filialei Galaţi a Patronatului Medicilor de Familie. Potrivit infornaţiilor furnizate de către CJAS Galaţi, luni, până la ora 12, au semnat actul adiţional la contractul cadru 85 dintre medicii de familie, cam o treime din total.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/medicii-de-familie,-la-program-normal-de-marti.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.