spot_img
3.7 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Medici şi asistente, falsificatori de dosare de pensii de boală. Au fost daţi de gol la o pomană

- Advertisement -

Sute de persoane au dat zeci de mii de lei şpagă pentru a fi încadrate într-un grad de invaliditate şi a beneficia ilegal de pensii pe caz de boală. Întreaga reţea a fost deconspirată când conducerea Casei de Pensii din Galaţi a primit o scrisoare anonimă.

Tribunalul Galaţi a condamnat, pe 9 decembrie, în rejudecare, patru persoane la pedepse cuprinse între doi şi 4 ani de închisoare pentru luare de mită şi complicitate la aceeaşi infracţiune.  Cea mai mare pedeapsă a primit-o asistenta medicală Luminiţa Gabriela Tirim, condamnată la  4 ani închisoare pentru luare de mită. Adriana Ionescu, Gheorghiţă Măru şi  Ioan Tofan, au primit câte 2 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită (fapte din perioada 2009-2011). Faţă de medicul Doina Fedulov, judecată pentru comiterea a 60 de infracţiuni de neglijenţă în serviciu, s-a dispus încetarea procesului penal. Judecătorii au dispus confiscarea de la asistenta medicală Luminiţa Gabriela Tirim a sumei de 30.950 de lei, reprezentând contravaloarea banilor şi a bunurilor primite drept mită.

De asemenea, s-a pus sechestru asupra bunurilor lui Luminiţa Gabriela Tirim în vederea recuperării prejudiciului creat statului. Instanţa a dispus şi desfiinţarea totală a 322 de decizii medicale de încadrare şi menţinere în grad de invaliditate, caz nou şi revizuiri. Decizia Tribunalului Galaţi poate fi atacată cu apel. Procurorii anticorupţie s-au sesizat în acest caz după ce conducerea Casei de Pensii din Galaţi a primit o scrisoare anonimă despre un incident petrecut în 2011 în comuna gălăţeană Rediu, la o pomană. În contextul amintit, după ce s-au îmbătat, patru beneficiari de pensii fabricate cu ajutorul asistentei Tirim au povestit altor persoane cum au dat şpagă „pentru a rezolva cu pensia”. De altfel, în amintita localitate exista deja un precedent, după ce o persoană pensionată pe caz de boală pentru că ar fi oarbă a provocat un accident de circulaţie, prilej cu care s-a constatat că avea probleme doar la un singur ochi, în vreme ce cu celălalt vedea perfect. Beneficiarii pensiilor încasate ilegal, anchetaţi În prezent, sunt anchetaţi (pentru dare de mită şi înşelăciune) şi beneficiarii pensiilor nemeritate. Un raport întocmit de Casa Judeţeană de Pensii Galaţi la solicitarea procurorilor a relevat că în perioada decembrie 2011 – mai 2012 (adică în doar o jumătate de an), au fost falsificate nu mai puţin de 446 de dosare de pensie de invaliditate, pe baza cărora s-au plătit pensii necuvenite în sumă de 1,3 milioane de lei. În cazul a 65 dintre aceste dosare actele medicale au fost falsificate cu ajutorul unui copiator color, fiind folosite ştampila şi parafa medicului Doina Fedulov. Ulterior, activitatea de control a fost extinsă şi pentru perioada 2009-2011, prilej cu care au mai fost descoperite alte 322 de dosare cu probleme, prejudiciul total creat  fiind de peste 500.000 de euro.

Citeste mai mult: adev.ro/qlbs1c

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.