
MAI BUNI… FC Ghergheleu a făcut un pas important spre rămânerea în Liga 4! Echipa antrenată de Valentin Bursuc a învins în deplasare, scor 3-2 (2-2), pe Victoria Muntenii de Jos, în manșa tur a barajului de promovare/menținere. Returul se joacă duminică, 28 iunie, la Ghergheleu, de la ora 11:00.
Victoria Muntenii de Jos a fost aproape de promovarea directă în Liga 4, după un sezon destul de bun în Liga 5. A ieșit din luptă pe final, după pasul greșit făcut la Tutova, și este nevoită să își joace șansa la baraj. De partea cealaltă, FC Ghergheleu traversează o perioadă grea din punct de vedere financiar, însă a reușit să rămână pe linia de plutire. În pofida problemelor, echipa coordonată de Valentin Bursuc nu a renunțat și speră să își asigure salvarea prin intermediul barajului. Astfel, meciul tur se anunța unul echilibrat, cu două echipe hotărâte să evolueze în viitorul sezon al Ligii 4. Au fost necesare doar trei minute pentru ca Victoria să își arate intențiile ofensive, iar Vlad Șopron a înscris pentru 1-0 spre bucuria celor peste 100 de spectatori prezenți pe stadionul din Muntenii de Jos. Gazdele au continuat să pună presiune și au fost răsplătite din nou. Omul începutului de meci a fost Vlad Șopron, jucătorul Victoriei reușind să ducă scorul la 2-0, în minutul 19. FC Ghergheleu a avut însă puterea să reacționeze. După șocul începutului de meci, codăeștenii și-au regăsit ritmul și au început să pună probleme. Răspunsul a venit din partea atacantului Bogdan Mihăeș, care a redus mai întâi din diferență, în minutul 34, iar apoi a restabilit egalitatea (2-2) cu puțin timp înainte de pauză, minutul 41, după ce a jonglat de mai multe ori mingea peste adversari, până a băgat-o în poartă. Repriza secundă a debutat cu FC Ghergheleu mai prezentă în joc. Oaspeții au dat lovitura în minutul 56, când Ionuț Sirițeanu a reușit o acțiune splendidă pe partea stângă, a depășit doi adversari și a înscris cu un șut plasat la colțul scurt, aducându-și echipa pentru prima dată în avantaj, 3-2. Partea secundă i-a avut în prim-plan și pe cei doi portari, puși serios la treabă. Victoria a căutat insistent golul de 3-3, dar portarul celor de la FC Ghergheleu a fost peste tot, respingând toate șuturile trimise de „muntenari”. S-a terminat 3-2 pentru Ghergheleu, echipa mai bună, care este acum mare favorită înaintea meciului retur de duminica viitoare. Atacantul echipei din Ghergheleu, Bogdan Mihăeș, a fost fără îndoială omul meciului. A fost foarte activ pe toată durata partidei, a marcat două goluri, însă a contribuit la spectacol și cu o foarfecă din marginea careului, care nu a pus însă mari probleme portarului advers. Partida a fost condusă la centru de Răzvan Negară, arbitru de primă ligă, care a avut o prestație sigură, gestionând fără probleme meciul.
Victoria Muntenii de Jos – FC Ghergheleu 2-3 (2-2)
Vlad Șopron (3, 19) / Bogdan Mihăeș (34, 41), Ionuț Sirițeanu (56)
Echipele de start:
Victoria Muntenii de Jos: Bogdan Ghiuru – Marinică Bungeanu, Bogdan Poiană, Lucian Năzăreanu, Andrei Donosă, Vlad Petru Șopron, Daniel Moșneagu, Andrei Moșneagu, George Lihor, George Zaharia, Emanuil Arămescu.
FC Ghergheleu: Dragoș Tiba – Mihai Aron, Alin Florea, Ionuș Sirițeanu, Marius Stoleru, Ionuț Florea, Constantin Bursuc, Vlad Onu, Marius Pulpan, Denis Stoleru, Bogdan Mihăeș.