spot_img
spot_img
-0.9 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Material lemnos confiscat în cadrul unei actiuni desfășurată de polițiștii băcăuani

- Advertisement -

Polițiștii au confiscat peste 17 m.c. de material lemnos în cadrul unei acțiuni desfășurată în județul Bacău, pe linia verificării legalității transportului de maă lemnoasă

La data de 20.07.2012, polițiștii de ordine publică împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice Bacău au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la transportul materialului lemnos. Astfel, pe DN 12 A, în comuna Asău, polițiștii l-au depistat pe A. Radu, de 23 ani, localnic, care transporta cu un autovehicul cantitatea de 8,80 mc cherestea rășinoase, pentru care a prezentat un aviz secundar de insoțire, în care a completat la momentul depistării, in toate cele trei exemplare, data și ora emiterii. Polițiștii și reprezentanții silvici au comparat sortimentelor transportate cu cele înscrise in documentul prezentat și au constatat că acestea nu corespund nici din punct de vedere calitativ și nici cantitativ. Față de conducătorul auto s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă in valoare de 2000 lei, iar cantitatea de 8,8 m.c. chereastea a fost confiscată și predată O.S. Ciobănuș în vederea valorificării. În comuna Dealu Morii polițiștii i-au depistat pe R. Cătălin, de 28 de ani și pe C. Gheorghiță, de 20 ani, in timp ce transportau cu o autoutilitară, inmatriculată în Anglia, cantitatea de 1 mc material lemnos, pentru care nu dețineau documente legale de proveniență și trasport.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că in perioada 14-20.07.2012, cei doi faptuitori au taiat ilegal si sustras cantitatea de 13,57 mc material lemnos, speciile stejar și jugastru, în valoare de aproximativ 4000 de lei. Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări față de R. Cătălin și C. Gheorghiță sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori. În comuna Mănăstirea Cașin, polițiștii l-au depistat pe F. Dorel, de 41 ani, localnic, care transporta cu un tractor 7,80 mc lemn lucru rășinoase, fără a deține documente de proveniență și transport.
Materialul lemnos a fost confiscat și predat O.S. Mănăstirea Cașin iar față de F. Dorel s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 2000 de lei.

www.ziaruldebacau.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.