Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor şi preşedintele UDMR Cluj, Mate Andras, a declarat, la TVR Cluj, că formaţiunea sa va ieşi de la guvernare în cazul în care PDL se va răzgândi în ceea ce priveşte înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la UMF Târgu Mureş.
”În situaţia în care se răzgândeşte partenerul de coaliţie – şi e vorba doar de PDL, deoarece UNPR şi minorităţile au zis că ne susţin în această doleanţă -, cred că vom ieşi de la guvernare. În legea privind educaţia scrie foarte clar că în România sunt considerate prin lege trei universităţi multiculturale, printre care ‘Babeş-Bolyai’, dar şi UMF din Târgu Mureş. Dacă nu se respectă legea de către universitate, guvernul are obligaţia de a interveni prin hotărâre de guvern şi de a respecta legea”, a subliniat deputatul Mate Andras.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că în şedinţa Guvernului de marţi a fost o primă lectură a proiectului de hotărâre referitor la UMF Târgu Mureş.
”În urma acestei lecturi, hotărârea va fi zece zile în dezbatere publică, e deja afişată pe site-ul Ministerului Educaţiei. Ea prevede, printre altele, aşezarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba de predare maghiară pe următoarele structuri: asistenţă medicală generală, medicină, medicină în limba engleză, farmacie în limba maghiară şi moaşe. Este parte a Universităţii multiculturale de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi această chestiune a multiculturalităţii este un element important în constituirea instituţiei”, a spus Dan Suciu.
AGERPRES.ro