Pentru Fănel Pleşuvu, mecanic de locomotivă de 21 de ani, ziua de 6 februarie 2012 a început ca oricare altă zi de muncă. S-a trezit cu noaptea-n cap, pe la 2,00, şi a plecat spre Depoul Galaţi. De la 5,00 dimineaţa trebuia să ducă un tren la Buzău. I s-a încredinţat însă altul. Trenul 1732, cel care foarte curând avea să devină cunoscut drept Trenul Groazei.
Garnitura a plecat de la peron înainte de 7,00. Urma să ajungă la Braşov, deşi mulţi dintre călători aveau treburi în Bucureşti şi voiau să schimbe trenul în Ploieşti. Astea nu îl priveau însă pe mecanic. El ştia doar că trebuia să ajungă în siguranţă la Braşov după 12,00. Nici nu-şi imagina că va coborî din locomotivă după 60 de ore de supliciu.
„Speram să ajungem la destinaţie, dar nu eram siguri”
„Călătoria a început bine. Am plecat din Galaţi cu trenul regulat, la ora plecării reale, şi am sosit în Gara Brăila la ora trecută în livretul de mers. Acolo a început totul”, îşi aminteşte mecanicul Fănel Pleşuvu şi o umbră îi întunecă faţa. „La Brăila ningea abundent, viscolea puternic şi, văzând asta, speram să ajungem la destinaţie, dar nu eram chiar atât de siguri. Vremea se înrăutăţea din ce în ce mai tare, zăpada se depunea”. Semnele iadului se arătau la poarta Bărăganului şi în iad urma să fie trimisă, neputincioasă, locomotiva lui Fănel Pleşuvu.
În copilărie i se părea că nimic nu poate sta în calea unei locomotive. „De mic mi-au plăcut locomotivele, am fost fascinat de ele, aveam un sentiment de putere ori de câte ori le vedeam”, mărturiseşte mecanicul şi, preţ de o clipă, în ochi îi apare o licărire. Omul de 44 de ani îşi vine repede în fire. „Nu ştiam pe atunci cât de grea este meseria asta, câtă responsabilitate implică”.
De dimineaţă până seara a stat în Brăila trenul 1732, luni, aşteptând un plug de zăpadă care să-i facă pârtie pe drumul de fier. Până să vină plugul, în gară a mai sosit un tren de la Galaţi, ai cărui călători mergeau tot în Capitală. Urmând o dispoziţie a Biroului de Conducere Centralizată a Traficului Feroviar, ceferiştii au transferat călătorii din al doilea tren în primul. Fănel Pleşuvu avea acum peste 300 de călători, cărora urmau să li se alăture alţii pe traseu.
Pe la 9,00 seara, impiegatul de mişcare din Brăila a dat semnalul de plecare, iar garnitura a luat-o din loc şi, staţionând în fiecare haltă cât timp plugul deszăpezea distanţa până la următoarea haltă, a ajuns la Făurei după 1,00 noaptea. Fănel Pleşuvu a aşteptat apoi OK-ul pentru a porni către următoarea staţie, C. A. Rosetti, însă acesta nu a mai venit. Plugul lovise ceva în dreptul unui podeţ şi se stricase, aşa că s-a întors în Făurei. Au urmat ore lungi de aşteptare.
„Călătorii veneau la locomotivă şi întrebau dacă mai plecăm”
„Un mecanic de locomotivă este un om serios. Trebuie să fie odihnit când pleacă în cursă, trebuie să fie cu gândul numai acolo, la meseria pe care şi-o face”, rosteşte Fănel Pleşuvu.
Trebuie să fie greu să faci asta când nu ai dormit de mai bine de 24 de ore, telefonul sună continuu – ba Galaţiul, ba Bucureştiul – şi călătorii ajunşi la capătul răbdării îţi cer explicaţii. „Veneau la locomotivă, ne întrebau «Ce faceţi, domnule? Mai plecăm, nu mai plecăm?». Eram într-o situaţie foarte dificilă, nu puteam să le dau un răspuns exact acelor oameni, «Da, plecăm acum» sau «Nu mai plecăm» sau «Plecăm peste o oră ori peste două». Nu ştiam ce să le spun. Încercam să-i calmăm, să le explicăm care e situaţia. Erau foarte nervoşi”, îşi aminteşte mecanicul.
„Şi, totuşi, unora dintre călători nu le lipsea umorul. Mai aveau chef de glume, mai veneau la locomotivă. Chiar am auzit destule bancuri atunci. Era unul…”, şi Fănel Pleşuvu începe să zică unul dintre bancurile spuse în tren. Pesemne că cei captivi în trenul groazei făceau mult haz de necaz, căci bancul reţinut de mecanicul de locomotivă e legat de scufundarea Titanicului.
Când râsetele şi agitaţia se risipeau, vorbea cu cei dragi. „Cu familia am ţinut tot timpul legătura. Cu copiii, cu soţia, cu părinţii, cu fraţii, prin telefon, fiind curioşi dacă am plecat, cum, unde sunt, ce fac…”, spune părintele. Fănel Pleşuvu e tată de fete. Are trei – cea mare e în clasa a IX-a, mijlocia e în clasa a III-a, iar cea mică are doar doi ani şi jumătate. „Când au venit pe lume, atunci am trăit cele mai fericite momente din viaţa mea”, răspunde la această întrebare fără să stea pe gânduri.
„Era un viscol incredibil, n-am mai văzut aşa ceva de când sunt”
Un plug funcţional a ajuns la Făurei în noaptea de luni spre marţi, ca antemergător pentru un tren ce venea de la Constanţa. Din cauza unei căderi controlate de tensiune în gară, utilajul nu a putut fi trimis imediat să deszăpezească linia spre Buzău. Era 5,00 şi ceva când plugul s-a pus, în sfârşit, în mişcare. După ce a trecut de C. A. Rosetti, prima haltă de pe traseu, a pornit şi trenul din Făurei. A sosit în Rosetti înainte de 7,00. Când s-a crăpat de ziuă s-a întors şi plugul dinspre Cilibia. „I s-a blocat elicea cu care deszăpezea, s-a retras în C. A. Rosetti pentru desfundarea elicei, a plecat şi a încercat din nou să deszăpezească, dar a rămas blocat în sulurile masive de zăpadă care erau acolo. Ca urmare, nici noi nu am putut pleca din C. A. Rosetti mai departe. Am stat acolo, dar în urma noastră s-au aşezat iar suluri de zăpadă”, relatează Fănel Pleşuvu.
„Era un viscol incredibil, n-am mai văzut aşa ceva de când sunt. Totul era alb, nu se vedea nimic din cauza viscolului şi a zăpezii”, spune mecanicul de locomotivă şi îşi scoate telefonul din buzunar, caută ceva şi apoi întoarce aparatul în aşa fel încât să-i poată fi văzut ecranul. Imaginea e complet albă şi doar mugetul neîntrerupt al viscolului te face să pricepi că te uiţi la o înregistrare video, nu la o fotografie. Filmarea a fost făcută la C. A. Rosetti, prin geamul locomotivei. Potrivit datelor comunicate de CFR, vântul a bătut cu peste 100 de kilometri pe oră acolo.
În acele ore cumplite, la aproximativ 100 de kilometri distanţă, şefii din comandamentul de la Galaţi hotărau, în sfârşit, că trenul 1732 trebuie să se întoarcă acasă şi trimiteau un alt plug după el. Până la sosirea acestuia în Rosetti urmau însă alte ore de aşteptare, ore în care oamenii din vagoane riscau să fie înghiţiţi de omăt.
„Dacă nu mişcam trenul în permanenţă, ne astupa zăpada acolo”
Trecuseră 30 de ore de când Fănel Pleşuvu plecase din Gara Galaţi. Apa şi mâncarea i se terminaseră demult. „Am băut numai zăpadă topită în acele zile, era tot un fel de apă. Nu avea nimeni ce să ne aducă acolo, la C. A. Rosetti sau la Făurei. Nu prea am mâncat fiindcă nu am fost pregătit pentru asemenea… Dar, sincer vă spun, nu mai aveam senzaţie de foame, de nimic, nu mai simţeam. Voiam să se termine totul cu bine cât mai repede”, mărturiseşte mecanicul trenului groazei.
În această stare, Fănel Pleşuvu a supravegheat tot timpul locomotiva, ca oamenii din vagoane să aibă căldură. Şi a mişcat-o non-stop, ca trenul să nu devină una cu întinderea de nea. „Trebuia să mişcăm trenul înainte şi înapoi pentru a nu se înzăpezi şi a nu rămâne blocat în zăpadă. Cel puţin la C. A. Rosetti, dacă nu mişcam trenul în permanenţă, ne astupa zăpada acolo”, povesteşte mecanicul, iar vorbele lui îţi dau fiori reci pe şira spinării. „Uneori nici nu mai ştiam dacă merg înainte sau înapoi, afară nu se vedea nimic, aşa că scoteam capul pe geam şi mă uitam”.
Probabil că a mişca un tren înainte şi înapoi e mai dificil decât a face acelaşi lucru cu o maşină. „E puţin mai dificil”, spune, mucalit, mecanicul de locomotivă. Umorul hâtru i se trage, pasămite, din împletirea rigurozităţii muncii lui cu revigoranta pasiune pentru lectură. „Îmi place să citesc”, mărturiseşte. Se întoarce la tren şi, pe un ton grav, explică de ce mişcarea înainte-înapoi pe o vreme ca aceea era dificilă. „Problema era mişcarea trenului. Foarte greu se mişca din cauza zăpezii şi trebuia atenţie maximă pentru a preveni ruperea de tren, patinarea excesivă a locomotivei şi pentru a nu crea şocuri mari în tren”.
„Mi-era frică să scot capul pe geam, să mă vadă cineva”
În orele petrecute marţi în halta C. A. Rosetti starea de spirit a călătorilor s-a deteriorat într-atât de tare, încât Fănel Pleşuvu nu mai avea curaj să dea ochii cu ei. „Mi-era pur şi simplu frică să scot capul pe geam, să mă vadă cineva. Am avut discuţii cu călătorii, care veneau la locomotivă, le-am explicat situaţia – suntem neputincioşi, nu se poate circula mai departe – şi nu înţelegeau. Şi pe bună dreptate. Plătiseră un bilet şi trebuia să ajungă unde trebuia să ajungă”, o spune, fără ocolişuri, ceferistul.
„Nici eu nu aş fi rezistat să stau atâta vreme într-un vagon. Nu aş fi rezistat. Mai ales în condiţiile în care erau toaletele, vă daţi seama, erau îngheţate, era un miros groaznic, fără apă, fără mâncare, fără… Nu ştiu. Foarte greu, foarte greu a fost”, mărturiseşte mecanicul de locomotivă.
Înainte de 14,00 a ajuns, în sfârşit, la tren un plug trimis dinspre Făurei. Ţinând aproape de utilaj deoarece viscolul acoperea numaidecât urmele acestuia, trenul a revenit în Făurei pe la 15,00. „După sosirea trenului din C. A. Rosetti înapoi în Făurei a fost jalnic. Oamenii erau foarte nervoşi. Nu le-a dus nimeni o sticlă cu apă, nu le-a dus nimeni ceva de mâncare. Vă închipuiţi?”, relatează Fănel Pleşuvu.
Călătorii se alinau totuşi cu gândul că până seara vor fi acasă. Cât de tare se înşelau!
„Mă topeam de oboseală, dar dacă familia mea era în tren?”
Odată ajuns în Făurei, Fănel Pleşuvu a mutat locomotiva în celălalt capăt al vagoanelor şi, după ce a primit semnalul de plecare, a pornit spre Galaţi. Nu ştie, însă, dacă mai avea plugul ca antemergător, pentru că nu a mai avut informaţii. „N-am ajuns prea departe fiindcă am dat de nişte suluri foarte mari de zăpadă, pe o distanţă foarte mare, înalte de un metru şi jumătate. Într-unul mai mare trenul n-a mai răzbit”, rememorează mecanicul clipele de coşmar. Se întâmpla înainte de ora 18,00. A fost nevoie de cinci locomotive şi de câteva ore de muncă pentru a readuce vagoanele în Făurei! Aveau să stea acolo toată noaptea.
Fănel Pleşuvu nu mai pusese geană pe geană de peste 40 de ore şi continua să mişte trenul ca să nu-i îngheţe călătorii. „Să nu credeţi că nu mi-a fost şi mie somn. Simţeam că mă topesc de oboseală, dar m-am gândit la faptul că sunt atâtea suflete în tren şi am zis că fac acest sacrificiu până când n-am să mai pot, îmi fac datoria ca să asigur cel puţin căldura pentru oamenii din tren”, spune el.
Când era aproape răpus de oboseală un singur gând l-a făcut să reziste. „M-am gândit dacă aş fi fost şi eu cu familia mea în acel tren şi, dacă acel om de pe locomotivă n-ar fi făcut ceea ce trebuia să facă, probabil că şi eu aş fi suferit la fel cum ar fi suferit şi oamenii care au fost în trenul meu. M-am gândit că trebuie să merg până la capăt, indiferent ce mi s-ar întâmpla, trebuie să lupt să am grijă de tot ceea ce trebuia să am grijă, până la capătul puterilor”, mărturiseşte mecanicul de locomotivă de pe trenul groazei.
Izbăvirea a venit abia miercuri, după prânz. Un plug a sosit în Făurei şi, tăindu-i cale prin zăpadă trenului 1732, l-a dus în siguranţă până la Brăila. De acolo, garnitura a plecat spre Galaţi, unde a ajuns, cu fluierat de sirenă, pe la 17,00. După 60 de ore petrecute la comandă, Fănel Pleşuvu a coborât din locomotiva trenului groazei. O oră mai târziu a ajuns acasă. Cum a fost întâmpinat? „Ce să mai… Cel puţin copiii…”
Bunul-simţ al mecanicului, o palmă pe obrazul conducerii CFR
Întrebat dacă are un mesaj pentru cele câteva sute de călători de care a avut grijă timp de 60 de ore în iadul din Bărăgan, mecanicul de locomotivă al trenului groazei le-a prezentat public scuze, fiind primul ceferist care face acest lucru!
„În primul rând, ne cerem scuze pentru ceea ce s-a întâmplat, pentru neajunsurile şi tot balamucul care a fost, le dorim multă sănătate, să nu mai aibă parte de asemenea experienţe. Au fost, până la urmă, nişte oameni înţelegători”, sunt cuvintele lui Fănel Pleşuvu, adresate călătorilor săi.
Frustrare: „Dacă trenul nu mai pleca din Brăila, nu se ajungea unde s-a ajuns”
Confruntarea cu natura, din care aceasta din urmă a ieşit învingătoare, putea fi evitată, este de părere mecanicul de locomotivă al trenului 1732, Fănel Pleşuvu. „A fost un viscol incredibil, nu am mai văzut aşa ceva şi asta a dus la tot dezastrul, la tot ceea ce s-a întâmplat. În schimb, dacă s-ar fi prevenit mai din timp, dacă din Brăila nu mai pleca trenul, lumea ajungea mult mai devreme acasă, nu mai era nevoie, deci, să stea trei zile şi două nopţi în acel tren şi nu se ajungea unde s-a ajuns”, declară ceferistul.
Opinia sa a fost împărtăşită şi de unii dintre „prizonierii” trenului groazei, care s-au întrebat de ce a mai plecat trenul din Brăila în condiţiile în care încă de acolo era evident că vremea se înrăutăţea.
Fenomenele meteo au fost extreme, subliniază şi mecanicul care a petrecut 60 de ore la comanda locomotivei trenului 1732. „Peripeţii am mai avut, foarte puţine, dar niciuna precum cea care a fost în zilele de 6, 7 şi 8 februarie. Am mai prins câteva ierni cu zăpezi, dar asta a fost cea mai grea iarnă din câte am văzut până acum”, mărturiseşte Fănel Pleşuvu. Însă, având în vedere că existau avertizări în acest sens, CFR ar fi trebuit să reacţioneze mai prompt decât a făcut-o, apreciază mecanicul.
„Plugurile de zăpadă ar fi trebuit să fie în zonele atenţionate”
„Am văzut neputinţa în faţa naturii şi proasta organizare a acestor pluguri de zăpadă, durând enorm de mult. S-ar fi ştiut, după anunţurile care s-au dat pe media şi peste tot, unde sunt zonele cele mai afectate de viscol şi ar fi trebuit ca plugurile să fie exact acolo şi nu în altă parte, ca să se intervină mult mai eficient şi mult mai repede”, afirmă Fănel Pleşuvu.
Pentru că nu s-a întâmplat aşa, mecanicul de locomotivă al trenului 1732 şi călătorii lui au pierdut ore întregi în zilele de 6, 7 şi 8 februarie aşteptând sosirea câte unui plug de zăpadă – ba din Adjud, ba din Constanţa, ba din Feteşti – care să-i ajute să înainteze sau, dimpotrivă, să se retragă din calea viforniţei.
„Eram frustrat de hotărârile care se luau”
Se pare că nici deciziile dictate în orele de criză de către comandamentul de la Galaţi nu au fost tocmai inspirate şi nu au scurtat suferinţa celor câteva sute de călători din trenul groazei. „Teamă nu mi-a fost de absolut nimic pentru că nu avea de ce să-mi fie teamă. În schimb, eram, aşa, puţin frustrat de ceea ce se întâmpla şi de hotărârile care se luau, având în vedere faptul că în tren erau peste 300 de călători”, declară mecanicul de locomotivă Fănel Pleşuvu. „Situaţia ar fi fost mult mai puţin gravă faţă de cum a fost”, recunoaşte, în final, acesta.
„După ce-am ajuns acasă, am avut un somn agitat”
În noaptea de miercuri spre joi, după trei zile petrecute la comanda unui tren rătăcit în urgia din Bărăgan, mecanicul Fănel Pleşuvu nu s-a putut odihni deloc. „Am terminat serviciul pe locomotivă în data de 8 februarie, la ora 17,10, după care am mers acasă. În noaptea aceea nu prea am dormit, am avut un somn foarte agitat, probabil că din cauza oboselii acumulate şi a frigului. Abia în noaptea următoare am avut un somn mai liniştit”, spune ceferistul.
Program infernal: „Sunt zile întregi în care nu-mi văd copiii”
„Un mecanic de locomotivă este un om care are un program foarte dezordonat, în sensul că are prezentări la depou la 2,00-3,00 noaptea, 4,00 dimineaţa, ajunge din cursă la 12,00-1,00 noaptea”, ne vorbeşte Fănel Pleşuvu despre programul său şi al colegilor săi. „Sunt zile întregi în care nu-mi văd copiii”, acesta pare a fi cel mai mare neajuns al meseriei pe care încă o iubeşte. Salariul tarifar al unui mecanic de locomotivă este de 1.500 de lei.
Liderul mecanicilor de locomotivă: „Act de eroism total”
Sunt cuvintele pe care liderul sindical al mecanicilor de locomotivă din Depoul Galaţi, Paul Făcâlă, le-a rostit despre Fănel Pleşuvu, omul care s-a aflat timp de trei zile la comanda trenului groazei. „Felul în care a acţionat este excepţional. În cele 60 de ore, orice mecanic putea face la fel, dacă era la fel de rezistent. Este un act de eroism total”, a declarat liderul sindical.
Paul Făcâlă a adăugat că îl va propune pentru o premiere pe mecanicul de locomotivă devenit eroul câtorva sute de călători.
De altfel, liderul mecanicilor de locomotivă din Depoul Galaţi a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Fănel Pleşuvu. „Este un mecanic din grupa mea de instruire. Un băiat foarte bun, bine pregătit profesional şi un bun familist”, l-a caracterizat Paul Făcâlă.
Condiţii vitrege de lucru
Cuvinte mai puţin elogioase a avut liderul sindical pentru condiţiile de lucru de la Calea Ferată. „Locomotivele necesită un efort suplimentar din partea mecanicilor. Sunt ani de zile de când nu s-au mai alocat bani pentru infrastructură. Ne confruntăm, de asemenea, cu lipsă de personal, după valurile succesive de concedieri colective. Nu în ultimul rând, utilajele sunt învechite. Plugurile, de exemplu, au 50 de ani”, a schiţat Paul Făcâlă tabloul problemelor din sistemul feroviar.
