RĂZBOI… Plecarea lui Sorin Catană de la conducerea Poliției Locale Vaslui a fost urmată de un mare război, după ce acesta a acuzat-o pe șefa Resurselor Umane a Primăriei Vaslui, Mariana Șelaru, de incompetență. Supărată, fosta secretară a lui Vasile Pavăl, pe când acesta era viceprimar, l-a dat în judecată, reclamând că i-a fost pătată grav imaginea, pentru că acuzațiile i-au fost aduse într-un spațiu public- la o ședință de Consiliu Local, dar și prin intermediul unei scrisori deschise adresată presei. Tribunalul a decis că fostul șef al poliției locale nu a greșit, pentru că el a semnalat aspecte grave, de ordin profesional, nu legate de viața privată a șefei Resurselor Umane, urmârind interesul public și transparența informațiilor.
Decizia prin care Tribunalul Vaslui a respins cererea Marianei Șelaru, prin care solicita obligarea lui Sorin Catană la plata a 250.000 de lei daune morale, a fost pronunțată de Tribunalul Vaslui la sfârșitul lunii aprilie, însă hotărârea a fost motivată de curând de judecător. Dosarul a fost trimis în urmă cu două zile la Curtea de Apel Iași, pentru că, așa cum era de așteptat, decizia instanței din Vaslui nu a mulțumit-o. Dar cum a pornit totul. Pe 9 ianuarie, anul trecut, Mariana Șelaru s-a adresat Tribunalului solicitând obligarea pârâtului Sorinel Catană la plata sumei de 250.000 de lei cu titlul de daune morale, respectiv obligarea acestuia să publice pe cheltuiala sa în trei cotidiane naționale și în ziarul Vremea Nouă Vaslui “hotărârea de sancționare”. În motivarea cererii, Mariana Șelaru sublinia că este funcționar public în cadrul Primăriei Vaslui, conducând Serviciul Resurse Umane din anului 2012. În 2011, la Vaslui a fost înființată Poliția Locală, aflată în subordinea Consiliului Local și sub directa îndrumare și coordonare a primarului municipiului Vaslui. În octombrie 2012 a fost organizat concurs pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Locale Vaslui. În urma concursului, a fost declarat cîștigător Sorin Catană. La acea vreme, Catană era ofițer în cadrul IPJ Vaslui. El s-a suspendat din funcție și, așa cum avea să declare public după izbucnirea scandalului, a adus la cunoștința celor de la primărie situația. În 2014, Agenția Națională de Integritate (ANI) îl declară incompatibil pe Sorin Catană, motivând că acesta a ocupat simultan două funcții publice, chiar dacă din una figura suspendat. Pe 12 decembrie 2022, Catană a pierdut definitiv procesul cu ANI, părăsind conducerea Poliției Locale.
De unde a izbucnit scandalul între cei doi
Zece zile mai târziu, la prima ședință a Consiliului Local Vaslui după pronunțarea sentinței, Catană s-a prezentat în plen solicitând demiterea Marianei Șelaru din motive de incompetență profesionale. “Din cauza incompetenței acestei șefe de serviciu, mai mulți angajați din cadrul UAT Vaslui au avut de suferit de-a lungul timpului”, reclama atunci Sorin Catană, exemplificând:
- în perioada 14.02.2018-14.06.2019 șefa serviciului personal a uitat să includă 3 servicii publice importante ale primăriei la implementarea proiectului pe fonduri europene Sistem de management al performanței și calității;
- începând cu luna aprilie 2017, șefa serviciului resurse umane a contribuit la majorarea veniturilor doar ale salariaților din cadrul Primăriei Vaslui, uitând să-i includă la mărirea salariilor și pe angajații din Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială și Direcția Administrației Piețelor;
- în perioada 01.11.2012- 26.10.2017, aceeași șefă serviciu resurse umane a uitat să-și îndeplinească atribuția de a întocmi fișa de post pentru șeful poliției locale, iar după intrarea în vigoare a O.U.G. 57/2019, când fișa de post trebuia reactualizată, a întocmit-o greșit de 4 ori în interval de 2 luni, după care s-a lăsat păgubașă;
- de asemenea, șefa serviciului resurse umane din cadrul Primăriei Vaslui a uitat să întocmească raportul anual de evaluare pentru șeful poliției locale, în vederea aprobării de către primar.
Mariana Șelaru l-a dat în judecată, susținând că afirmațiile lui Sorin Catană sunt calomnioase și defăimătoare și i-au produs atât ei, cât și familiei o gravă umilință. „Așa cum a arătat, este funcționar public de 32 ani, perioadă în care a fost foarte apreciată atât de către colegi, cât și de către șefii ierarhici, fapt reflectat inclusiv în rapoartele de evaluare profesională anuale și în care de fiecare dată am primit calificativul “foarte bine”. Referitor la membrii familiei, și aceștia sunt cunoscuți și apreciați atât la locurile de muncă, cât și în colectivitatea în care trăiesc, soțul a fost ofițer în cadrul IPJ Vaslui, ocupând până la pensionare funcția de șef serviciu infracțiuni economice, iar unicul fiu este în prezent medic în cadrul Spitalului Județean de Urgențe Vaslui”, a pledat avocatul Marianei Șelaru în instanță. În plus, șefa Resurselor Umane a Primăriei Vaslui a invocat că Sorin Catană nu are nicio calitate să califice pregătirea și activitatea sa profesională.
Cum s-a apărat Catană
În fața judecătorilor, fostul șef al Poliției Locale Vaslui a solicitat respingerea acțiunii. El a prezentat judecătorilor propria versiune. A explicat că a adus în atenția publicului activitatea profesională a Marianei Șelaru, raportându-se la calitatea acesteia de funcționar public, de șef serviciu resurse umane în cadrul unei instituții publice. A motivat că nu a fost pus în discuție nici un aspect al vieții private a acesteia ori vreun orice alt subiect independent de activitatea sa profesională și că și-a exprimat public opinia făcând uz de dreptul la liberă exprimare. “Faptul că pârâtul a sesizat public încălcarea unor dispoziții legale în activitatea reclamantei, denotă că acesta face apel la transparență și la obligația prestării activității în scopul satisfacerii interesului public și, de asemenea, pârâtul a sesizat și încălcarea de către reclamantă a principiului imparțialității. Pârâtul a solicitat în mod public destituirea reclamantei din funcția pe care o ocupă, exprimându-și opinia în sensul că aceasta ar fi incompetentă din punct de vedere profesional, nu cu titlul de ofensă la adresa reclamantei, ci motivat tocmai de faptul că aceasta a acționat cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare. Într- adevăr, pârâtul nu are nici o calitate să califice pregătirea profesională a reclamantei, însă, afirmațiile pârâtului nu redau această calificare, ci se fundamentează pe împrejurări de fapt, concrete, iar cu atât mai mult, acesta are dreptul de a se exprima aducând critici obiective la adresa activității profesionale a reclamantei, cu care a intrat în contact în mod efectiv, resimțind în activitatea sa efectele neregulilor comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către reclamantă”, a subliniat avocatul lui Catană în fața judecătorilor.
Instanța a delimitat statutul de persoană particulară de cel de persoană publică
MOTIVARE… Analizând probele din dosar, magistratul Tribunalului Vaslui a subliniat în motivarea deciziei că este necesar să se facă distincție între persoanele particulare și persoanele care acționează într-un context public, în calitate de personalități politice sau persoane publice. În vreme ce o persoană particulară necunoscută publicului poate pretinde o protecție deosebită a dreptului său la viața privată, explică judecătorul, acest lucru nu este valabil și pentru persoanele care dețin o funcție publică. „Cu toate că reclamanta s-a simțit ofensată de această conduită, instanța reține că afirmațiile pârâtului nu au depășit un nivel agreat, câtă vreme dorința pârâtului a fost să aducă în atenția publicului aspecte de interes general pentru comunitatea din care face parte. În opinia instanței, fapta ilicită nu există, orice cetățean din comunitate putând sesiza și aduce în spațiul public aspecte de interes general, cu atât mai mult cu cât, pârâtul s-a adresat și instituțiilor abilitate să efectueze verificări privind activitatea reclamantei și a secretarului unității administrativ-teritoriale, ca urmare a presupuselor nereguli pe care le-a identificat în cadrul ședințelor Consiliului Local Vaslui. Aspectele semnalate de pârât au vizat exclusiv activitatea reclamantei în calitate de funcționar public și modul în care aceasta și-a îndeplinit atribuțiile, fără niciun fel de referire cu aspectele din viața sa privată”, a argumentat judecătorul Tribunalului Vaslui.
Jos pălăria în față judecătorului care a arbitrat conflictul între Catană și Șelaru
PROFESIONIST… Chiar dacă Sorin Catană a folosit la adresa Marianei Șelaru cuvinte ca „incompetență” „neglijență” sau sintagme precum „a organizat în mod ilegal un concurs”, „a uitat să-și îndeplinească atribuția de a întocmi fișa de post și raportul anual pentru șeful poliției locale”, „a contribuit la majorarea veniturilor doar ale salariaților din cadrul Primăriei Vaslui”, în opinia judecătorului ele nu constituie decât forme de exprimare menite să sublinieze gravitatea aspectelor aduse în discuție publică, “fără a depăși un mod de exprimare nemaiântâlnit în zilele noastre și fără a fi disproporționate față de neregulile aduse în discuție”. Astfel, Tribunalul Vaslui a respins acțiunea Marianei Șelaru, considerând-o neîntemeiată. Apelul formulat de aceasta împotriva hotărârii se va judeca la Curtea de Apel Iași.
Mars la dat limbi, tataie obosit. Batranel caraghios , catanilingus sorinel, la dat limbi te pricepi cel mai bine. 😃😃 nu ti mai scrie mesaje singur, caci ne plictisesti, răs batran
Sorine, trebuia sa o lasi si pe ea sa-ti multumeasca! Stii tu pentru ce, mai faceai un videoclip ca mai ai unul … atunci te-as fi apreciat!
Ca profesionalist te consider incompetent in egala masura ca pe Selaru! care,ca si tine de altfel, ca „sefa” considera ca poate angaja si organiza concursuri dupa bunul ei plac sau la ordinele altora… Stim cu totii cum se organizeaza concursuri la „dedicatie” si cat de des se practica acest lucru!! parea mea ar fi ca asta ar fi demn de judecata procurorilor eventual si trasi la raspundere intocmai de legile pe care ar trebui sa le cunoasca ambii protagonisti ai acestui articol!
Se tot spune prin oras ca dl primar Pavăl va candida la parlament ca senator, chiar dacă nu este susținut de organizația judeteana de partid.
Se bate cu pumnul în piept ca el l-a pus primar pe Braniste și că postul de senator este al lui.
Chiar dacă lista cu propuneri pentru parlamentari va pleca de la Vaslui la București fara să fie nominalizat și Vasile Pavăl, decizia finala pentru desemnarea candidaților va fi a conducerii partidului, respectiv Ciolacu, Stănescu și Tudose.
Când dl primar Vasile Pavăl va merge la cei 3 lideri de partid ca să-l pună pe listă, să nu uite să le spună cum a reușit ca dna Șălaru Mariana cea mică să- și dea un spor la salariu de 20%, respectiv viza de CFP fără a avea acest drept si fără ca primarul să știe și să i aprobe acel spor, lucru constatat de Ailioaiei Ciprian seful auditului din primarie și confirmat de Curtea de Conturi.
Chiar așa de tăntălau a ajuns primarul Pavăl, să facă mișto de el fosta lui secretară?
Fereasca Dumnezeu de asa exemplare de functionari publici…astia fac de rusine intregul corp al functionarilor. De ce nu este schimbata din fucntie si pusa sa dea cu mopul ??
Sa inteleg ca acum avem si confirmarea unei instante in ceea ce priveste capacitatea dUamnei?
Cat despre tablagiu…..nu e departe de ea!
Catai psdul în floare nici în p..a nu ma doare.
Cat Mariana Mica a fost stapana primariei si protejata primarului Paval, fiind o mare analfabeta si frustrata a reușit sa umileasca toti angajatii cu exceptia a trei barbati, respectiv: Bot Eugen, Ailioaiei Ciprian si Sorin Catana.
Felicitari celor trei BARBATI ca ati reusit s-o puneti la punct pe proasta asta !
Daca te uiți pe cine a angajat Catana cat a fost șef iți pui mâinile in cap, câțiva au venit cu dedicație de la primărie, dar el a fost bos-ul care a aprobat asemenea panarame, oricât se încearcă o curățare tov-ul a fost clar in cârdășie, sa pui tu proaspăt angajat fără studii de specialitate direct șef de serviciu când ala trebuia sa fie un un cacat pe strada ? lui mutu sa spui ca, Catană era un mare cinstit sau competent
Mareane e vorba de Popescu Leonard Paul care a venit cu mama în audienta la primar ca să îl angajeze ?
Va știți voi mai bine care sunteți, cum v-a băgat Catană ? ia spuneți :)))
Andreea nici concurs n-a dat, a pus-o Catană direct din concursul de polițist local unde n-a prestat nici o zi ca polițist local direct șefă de personal, fără nici un concurs, fără studii, fără nimic.
😂😂😂
Câtă p…ă au supt mufele (andreea, irina, sorina, ….etc) din PL ca sa fie mari doamne de birou. Cine a angajat pe neamtu, suruceanu, constanceanu….etc fara nr … ?ce cauta neamtu sef serviciu? In baza a ce? Sunteti prosti gramada de ii publicati articolele. Catana un om de nimic un jeg al societatii! Un psihopat!!!!
Ce față de minorosiță are panarama de Selaru!
Două curve, Catană și Mariana !
”…nemaiântâlnit” sau ”nemaiîntâlnit”, aceasta-i ”ântrebarea”…
In sfarsit, vad si eu un judecator cu cap pe umeri la Tribunalul Vaslui. Bravo, stimabile! Sa ne intelegem, cand alegi sa lucrezi in domeniul public, prietene, iti asumi si bunele si relele, adica inclusiv sa fii criticat.
Auzi la ea, sotul mare sef la IPJ, la economic.. D-aia, au fost praduite toata fabricile din judetul asta, ca am avut meseriasi la economic, la ipj. Ti se face scarba cand vezi atata tupeu.
O fi avand Catana bubele lui, dar in cazul asta bravo lui ca a pus-o la punct pe stimabila asta mult prea onorata.
Excepția,întărește reg ula la psd
Bancuri pentru prosti
Începând de la modul cum a fost angajat și ce minuni a făcut el pe acolo Catană e mult mai prost ca aia, nici concursul n-a fost în stare sa-l ia pe bune, si „profesionistul” asta nu e în stare sa ia nici un concurs pe bune, in afara de mizeriile lui personale el a fost mana în mana cu cineva de la primărie ca asemenea caricaturi nu pot fi angajate altfel
Exact, psd si-a băgat prostul in casa si după asta nu știau cum sa-l dea afara
Amuzant cum apare in presa , o era deștept, nu, nu era deloc, pe aceeași filiera au intrat toți acolo, psd i-a adus si i-a băgat cu șmenuri, si șmenuri au făcut si ei mai departe inclusiv pesediștilor :)))
Poare ne spune tovarășu primar inginer în constructii Vasile Pavăl de câte dosare penale a scăpat pe când era directorul Goscom, iar Aurel Șălaru era șef in IPJ la economic și cum doamna Mariana Șălaru din secretară de viceprimar pusă pe ochi frumoși, cu facultatea terminată ila 42 de ani la X și O, care habar nu are să scrie și să interpreteze măcar o lege a pus-o pe funcția de Șef serviciu resurse umane în cadrul Primăriei Vaslui.
Rușine Vasile Paval ca ai susținut și promovat o incompetentă într-o astfel de funcție.
În prostia închipuita a inculpatului Chelaru Vasile fostul director al politiei comunitare Bârlad, și arestat pentru fapte de corupție, abuz în serviciu , viol și furt!
În atenția unora de la Locală-caz de studiu și reflecție.
Bravo Sorin