MApN explică de ce nu a fost doborâtă drona care a lovit blocul din Galați. Ce spune instituția despre incident
„Situaţia este sub control. România nu este atacată”, au dat asigurări reprezentaţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN), după ce o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați în cursul nopții de joi spre vineri.
„Vreau să transmit foarte clar pe această cale faptul că situaţia este sub control. Nu ne confruntăm cu un atac asupra României, ne confruntăm cu efectele unui conflict desfăşurat în imediat apropierea frontierei noastre. Din nefericire, cu consecinţe directe asupra populaţiei din zonă”, a declarat locţiitorul comandantului Comandamentului Forţelor Întrunite, generalul de brigadă Gheorghe Maxim, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MApN.
Structurile Armatei României, împreună cu celelalte instituţii ale statului, monitorizează permanent spaţiul aerian şi sunt pregătite să reacţioneze ori de câte ori situaţia o impune, a subliniat generalul.
Două nave au fost ridicate, dar ele nu au atacat drona
În timpul atacului asupra infrastructurii portuare ucrainene, au fost aplicate procedurile prevăzute pentru astfel de situaţii, inclusiv alertarea şi decolarea aeronavelor aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, respectiv două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Feteşti şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT, a precizat Maxim.
Delaiile misiunii, potrivit generalului:
- Piloţii aeronavelor au fost autorizaţi să angajeze ţinta aeriană în condiţii de siguranţă pentru populaţie şi pentru obiectivele din zonă.
- Drona care a provocat incidentul de la Galaţi a fost descoperită la ora 1 şi 46 de minute la 19 km est de Reni. A intrat în spaţiul aerian la României la ora 1 şi 52 de minute, a fost pierdută de pe radar la ora 1 şi 56 de minute, parcurgând circa 10 kilometri în spaţiul aerian naţional.
- Decizia de angajare a unei ţinte aeriene se bazează pe informaţii confirmate şi pe o evaluare permanentă a situaţiei operaţionale din zona
Timpul pentru luarea unei decizii privind doborârea unei drone este „extrem de scurt”, a mai precizat Maxim.
„În cazul dronelor de mici dimensiuni care zboară la altitudini reduse şi cu viteze relativ mici, timpul disponibil pentru identificare, evaluare, clasificare, ameninţări aeriene şi luarea unei decizii de angajare şi de combatere este uneori extrem de scurt.
Decizia pilotului de a angaja sau nu o dronă ostilă în spaţiul arian naţional este fundamentată pe un calcul riguros de management al riscurilor. Eventuala angajare deasupra unei zone urbane prezintă riscuri semnificative pentru siguranţa populaţiei şi a infrastructurii…https://hotnews.ro/video-mapn-explica-acum-de-ce-nu-a-fost-doborata-drona-care-a-lovit-blocul-din-galati-ce-spune-institutia-despre-incident-2258352