Mãnãstirea Vlãdiceni: acasã la Sfântul Ilie, acasã la Pãrintele Calistrat!

SÃRBÃTOARE AUTENTICÃ…Vã invit la un pahar plin de bucurie, pe care l-am cãutat si l-am gãsit pe neasteptate sâmbãtã, 20 iulie, în ziua în care, noi, poporul român, l-am simtit si l-am chemat aproape pe Sfântul prooroc Ilie, model indiscutabil de constiintã si trãire adevãratã în, si cu Dumnezeu. Haideti sã ne facem loc în inimi iarãsi de trãiri frumoase, cã de pahare goale e plin în jur. Este timpul de o trezire a noastrã, de atragere a acelei stãri de bine care sã promoveze la rândul ei binele, ca unic medicament de revenire a noastrã la starea de multumire de care avem nevoie. Zi de sãrbãtoare, om obosit si eu, deschid ochii târziu, într-un fel, e weekend, deschid apoi telefonul si, în timp ce fac primii pasi prin casã, în loc de radio se aude vocea Pãrintelui Calistrat ce spune cã-i pãcat sã treacã o zi atât de importantã fãrã sã mergi la bisericã si fãrã sã iei Sfintele Taine. Mi se apride beculetul. Voi merge la bisericã, repede, repede. Dar repede, repede, aud continuarea. „Aici, la noi, la Vlãdiceni, unde slujim în bisericuta micã, avem hramul Sfântului Ilie, Sfântul Ioan Evanghelistul este cel al bisericii mari”. Merg înainte prin casã si de-abia dupã o orã, când mi-am propus sã plec orice ar fi la bisericã, la Vaslui, am timp de zece minute de rugãciune. Fiecare zi cu problemele ei. Si acolo, stând cuminte, mi se face ordine în gânduri : la Sfântul Ilie, la hramul Bisericii pãrintelui Calistrat trebuie sã merg. Plec repede fãrã sã spun nimãnui grozãvia. Plec sã-i duc un crin, cã i-am bãtut în poartã trei ani de zile. Si lui, si cãlugãrilor de acolo. Merg sã multumesc. Asa se face de ziua unui sfânt. Schimb masini, chem sfinti în ajutor si ajung la ora 11.00 la Iasi. Gata. Începe povestea.

Mihaela MANU

La Vlãdiceni, chiar la intrare, de la pod, spre dreapta, foarte aproape pentru oricine vrea sã ajungã acolo, existã o lume pe care aproape nu o vezi, pentru cã-i multã, diversã, mereu în miscare, ca la iarmaroc, însã unul al elegantei, cã doar suntem la Iasi. Oameni de toate vârstele, îmbrãcati în toate felurile, vorbind chiar limbi diferite, curg înspre tine. Înaintez, curioasã sã trãiesc o zi de hram, sau atât cât a mai rãmas din ea. Multi pãrinti foarte tineri, însotiti de copiii lor, ies deja pe portile mari ale mãnãstirii, de unde Sfântul Prooroc Ilie din icoana mare de deasupra lor, scruteazã cu privirea locul, pânã în depãrtare…Cam toti pleacã spre casele lor, având pachete mari în mânã. Li se citeste pe chip bucuria de la darul primit. Asa-i la hram. Sfântul Ilie si-a omenit oaspetii. Alti pelerini, întârziati ca si mine, de-abia au ajuns. Merg pânã la jumãtatea drumului ce duce spre sãrbãtoarea Sfântului Ilie. Trec prin dreptul locului amenajat pentru prãznuire. Preotii cãlugãri si multi, multi oameni, strânsi laolaltã, alcãtuiesc lumea unde se pomenesc cei plecati de pe pãmânt. Miroase puternic a tãmâie peste tot. Oamenii pe lângã care trec sunt frumosi, chiar foarte eleganti. Se citeste pe chipul lor cã sunt multumiti de clipa pe care o trãiesc. Zãresc masina Pãrintelui Calistrat la locul ei, în dreptul Bisericii Sfântului Ilie, unde slujeste alãturi de echipa lui de cãlugãri de atâtia ani. Aici, în bisericutã, sau afarã, este locul unde îl gãsesc oamenii în orice anotimp si în orice zi de restriste. Se aude în boxe, în întreaga mãnãstire, cum cineva predicã. Altcineva, pentru cã „Pãrintele” trebuie sã îsi primeascã astãzi oaspetii, veniti în numãr atât de mare sã îl întâlneascã. Am ajuns târziu la Vlãdiceni, dar pentru mine acest târziu este devreme. Am timp sã fac si eu tot ceea ce un crestin face într-o zi de sãrbãtoare. Îl zãresc pe Pãrintele Calistrat la locul lui. La intrarea în bisericutã, unde stã de obicei, Pãrintele Elefterie. Tresare frumos cã mã vede si asta mã bucurã. Îi spun cum am ajuns. Vorbesc tare si, din marea de oameni, mã vede deodatã si Pãrintele Calistrat. Râde spre mine. E bine. Înseamnã cã îmi pot urma drumul. În urmã cu trei ani, era o enigmã pentru mine cum de poate sta el în fata atâtor oameni, în fiecare zi. Acum înteleg. Asta-i calea si lupta de câstigare a sufletelor oamenilor, pe care si-a ales-o. Iar noi, nu putem fi decât fericiti pentru asta.

În Bisericuta Sfântului Ilie

SIMPLITATE…Intri în sala generoasã, cu ferestre largi, luminoase, ce au împreunã cu toate icoanele, cãrtile si obiectele ce se odihnesc tãcute în jur, mult din personalitatea Pãrintelui Calistrat, ceva din felul sãu unic de a fi. Cred din tot sufletul cã fiecare om este unic si trebuie sã rãmânã asa cum este, mai ales când ajunge sã trãiascã dãruind roadele ce cresc si se coc în el. Locul unde mã aflu este, de fapt, camera, locul în care poate fi gãsit întotdeauna la Vlãdiceni Pãrintele Calistrat. Aparent simplu ca si el, în realitate, un loc magic, mare dar pentru cei ce au inspiratia de a veni aici si de a pãsi cu sfialã, ca sã-i primeascã binecuvântarea. Aici îl gãsesti pe Pãrintele Calistrat, parcã asteptându-te, simtindu-ti nevoile tale de om si limitele tale de actiune. Oricine ai fi, oricum ai fi, Pãrintele Calistrat vine în întâmpinarea ta, cu toatã inima. Cred cã doar despre inimã si dãruire scriu îngerii buni ai locului în cãrtile lor, aici, la Vlãdiceni. Si toate rãmân scrise acolo. Noi, oamenii, trecem si venim si nu întelegem câte lacrimi varsã sfintii si Maica Domnului peste noi, pentru noi, atunci când ne strigãm durerile. Si Dumnezeu se apleacã cu mâna bucuroasã de atâta binecuvântare, sã ne mângâie pe crestet. Iatã cum îi simtim binecuvântarea. Se vede, multã lume vine la Vlãdiceni sã se întâlneascã cu Pãrintele Calistrat. De aceea am pornit si eu la drum. Lângã el, fiecare pelerin venit, se priveste parcã într-o oglindã, în fata cãreia îsi spune nevoia mare, arzãtoare si cea mai mare durere. Pãrintele te binecuvinteazã ca pe un frate drag. Pe fiecare la fel, cu aceeasi dragoste. Si îti dã rezolvarea problemei, prin câteva cuvinte. Trebuie sã fii atent sã le întelegi sensul. Dacã faci ce spune, e bine. Te transformi si tu în bine, si viata ta. Si capeti deodatã drag si de Pãrintele Calistrat, si de drumul acesta ce duce spre el.

Poezia Vlãdiceniului

Poate un exercitiu de imaginatie ne-ar ajuta sã întelegem sau sã vedem mai bine bucuria din ochii oamenilor care trec pe lângã mine si ai celor ce stau pe bãncile ce tapeteazã frumos aleile mãnãstirii. Studenti, pensionari, fete, doamne distinse, multi copii, dar si celebrele „babe” ale Pãrintelui Calistrat. Acum stiu cã le numeste asa, pentru cã au legãturã cu tot ce este autentic românesc. Ele vin din lumea în care s-a nãscut, a trãit si s-a format el. Dumitru Prisecaru este student si unul din credinciosii devotati ai locului. Stã asa, într-o parte si recitã poezii. Pãrintele binecuvinteazã oamenii, vorbeste cu ei, dar trage cu ochii spre Stefan, cum îi spune lumea studentului. Îi râde inima pãrintelui, privindu-l. Femeile de pe banca din fata mea spun cã sunt de la Tecuci. Alãturi, multi credinciosi din Brasov, altii din Bacãu. Observ vasluieni prin ograda mãnãstirii. Si în apropierea pãrintelui. El este mama multora dintre noi. Nu se poate întelege prea bine asta, dar nici nu trebuie. Clipele, întâmplãrile, trebuie trãite, nu explicate. Fiecare om cu treaba lui. Întreb pe doamnele de lângã mine, ce le place la Vlãdiceni. „Totul este minunat. Astãzi a fost foarte multã lume.Toti au primit pachete, iar corul care a cântat la Liturghie a fost cireasa de pe tort. Si toaletele doamnelor din grup”, spune Mariana Rusu din Iasi. Gãsesc o clipã în care îi spun Pãrintelui Calistrat cã anul trecut a plouat în ziua de Sfântul Ilie. Asa mi-au spus oamenii, în drum spre Iasi.”Si-o sã plouã si anul ãsta. De ce ati crede cã n-are Sfântul Ilie rezervã de apã si pe anul ãsta? Noi suntem datori în toatã vremea si în tot locul sã ne rugãm. Îl rog pe Sfântul Ilie sã vinã cu cãruta de foc sã vinã sã mã ia sã vãd cum este în cer. Vreau sã zbor si eu cu carul, dar sunt prea greu…trebuie o anumitã greutate. Neavând duh, mai stau jos, eu trãiesc în trup, nu trãiesc în duh”, glumeste Pãrintele Calistrat. E bucuros, poate cã nu l-am vãzut niciodatã atât de fericit. „Simt bucurie, ce poate fi mai frumos la hram decât bucuria?”, spune. Plec cu bucuria cã am ajuns sã îi arãt Sfântului Ilie cã îl iubesc. I-am spus asta în bisericã. Urc într-o masinã de Bacãu. Profesora de muzicã Alexandrina Vicoveanu mã întreabã de profesorul Vasile Negurã, când aude cã sunt din Vaslui. Apoi îmi spune cuvinte ce îmi amintesc de ceea ce gândeam chiar eu în urmã cu trei ani, când am descoperit lumea Pãrintelui Calistrat: „Mi-a plãcut azi aici, la Vlãdiceni. Pãrintele Calistrat este un preot modern, actual, care se implicã în viata oamenilor. Îmi place limbajul lui direct, pe sufletul omului, fãrã ocolisuri. Plec la Bacãu încãrcatã pozitiv, cu sufletul plin de binecuvântãrile Pãrintelui Calistrat”, spune ea. Profesoara Alexandrina Vicoveanu pleacã la Bacãu, eu plec la Vaslui. Ducem cu noi acasã putin din poezia trãitã aici, la Vlãdiceni. Îmi rãsunã în urechi ultimele cuvinte ale Pãrintelui Calistrat: „Focul începe din cer. Ne spune Mântuitorul: „Dacã sunteti calzi, cãlduti sau cãldicei, vã scuip din gura mea. Ori sunteti fierbinti, ori sunteti reci, nu merge cu jumãtate de mãsurã”. Fie ca sã putem deveni fierbinti, mãcar putin mai mult decât am fost când am plecat de acasã. Si eu si ea. Si noi, si voi…Ca sã ne asemãnãm cu proorocul de foc pe care l-am vizitat aici, acasã la El.