Mama șoferului ucigaș din 2 Mai a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Procurorii o acuză că a încercat să influențeze martorii din dosar, în așa fel încât fiul său să scape. În interceptările anchetatorilor, femeia o îndemna pe una dintre prietenele lui Vlad Pascu să îi mintă pe procurori. Mai mult, fetele care au depus plângere au povestit că mama lui Vlad Pascu îi dădea fiului său stupefiante. În paralel, apar noi detalii și despre rețeaua de traficanți de care băiatul era legat. Este vorba despre dealeri care au 18 ani și care mergeau la petreceri imense, unde vindeau droguri. Vlad Pascu le-a spus procurorilor cine sunt traficanții și tot ce făceau aceștia. Vineri după-amiază, mama lui Vlad Pascu a fost dusă la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/mama-lui-vlad-pascu-a-fost-arestata-preventiv-pentru-30-de-zile-ar-fi-dus-droguri-la-petrecerile-fiului-ei-2506695