spot_img
spot_img
-0.6 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

MAICILE AGAPIEI, PROCES PIERDUT

- Advertisement -

• mănăstirea a pierdut procesul cu familia Marin după ce, în primă fază, Judecătoria Vîlcea îi dăduse cîstig de cauză • magistratii Tribunalului Vîlcea au admis apelul sotilor Marin si le-au acordat acestora drept asupra terenului de sub casă pe perioada existentei constructiei • lăcasul de cult a fost obligat la plata a 60 de milioane vechi cu titlu de cheltuieli de judecată •

Familia Marin, din Tîrgu Neamt, care se judecă de ani si ani cu Mănăstirea Agapia pentru o casă si terenul ce le detine în apropierea lăcasului de cult, a înregistrat o victorie în instantă. Cei doi soti au trecut de la agonie la extaz, după ce în primă instantă, la Judecătoria Vîlcea, pierduseră. Decizia a fost atacată cu apel, iar la sfîrsitul anului trecut Tribunalul Vîlcea s-a pronuntat, dînd cîstig de cauză familiei Marin. Este una dintre putine reusite înregistrate de sotii Marin de cînd se judecă cu mănăstirea. „Admite apelul declarat de reclamantii Marin Florinel si Marin Elena. Schimbă în parte sentinta civilă nr. 10749 din 18.11.2010 pronuntată de Judecătoria Rîmnicu Vîlcea în dosarul nr. 11548/288/2009, în sensul că admite actiunea formulată de reclamantii Marin Florinel si Marin Elena si stabileste în favoarea acestora un drept de superficie asupra terenului de sub constructie si calea de acces la drum, pe perioada existentei constructiei. Respinge în totalitate cererea formulată de intimata-pîrîta Mănăstirea Agapia, inclusiv cererea pentru plata daunelor interese (…) Obligă intimata-pîrîtă Mănăstirea Agapia la plata sumei de 6.000 lei cheltuieli de judecată către apelantii-reclamanti“, se arată în sentinta Tribunalului Vîlcea. Dreptul de superficie le oferă familiei Marin dreptul de proprietate asupra clădirii construite, chiar dacă se află pe terenul altei persoane. În plus ei vor avea si drept de folosintă asupra terenului respectiv. Asta înseamnă că bodyguarzii, angajati de mănăstire pentru a interzice accesul familiei în propria locuintă ar trebui să dispară. Dacă or mai fi pe la Agapia. Dosarul a avut ca obiect „uzucapiune stabilire drept de superficie“ si a fost strămutat la solicitarea uneia dintre părti. În primă instantă, magistratii Judecătoriei Vîlcea au dispus demolarea constructiei familiei Marin si îi obliga pe acestia la plata a 7.018 lei cheltuieli de judecată. Ei bine, această decizie a fost casată.

Sperante pentru alti săteni

Hotărîrea Tribunalului Vîlcea dă sperante altor zeci de săteni care se judecă cu Mănăstirea Agapia pentru terenurile de sub gospodăriile lor. În acest moment în situatia familiei Marin se află alte 38 de familii. Trebuie spus că litigiul dintre sotii Marin si asezămîntul de cult durează de zece ani. Toată povestea a început la putin timp după ce Florin Marin si sotia sa au cumpărat, în anul 2001, o casă si un teren în suprafată de 800 de metri pătrati în vatra satului Agapia. Tranzactia a fost făcută conform prevederilor legale, cu contract de vînzare-cumpărare si tot ce trebuie. Ulterior încheierii tranzactiei, familia Marin a aflat că nu poate să-si renoveze imobilul pe motiv că terenul ar apartine Mănăstirii Agapia. A fost momentul de început al unui lung sir de procese. Ghinionul sotilor a fost acela că în anul 2002, mănăstirea a fost împroprietărită cu 49 de hectare de teren, pe baza unor documente de la 1910. Sentinta ce a provocat nemultumirea sătenilor a fost emisă de Judecătoria Tîrgu Neamt, iar cele 49 de hectare de teren retrocedate se află în intravilanul localitătii. O bună parte din terenul retrocedat este ocupat de gospodăriile sătenilor care, la rîndul lor, detin acte de proprietate. În suprafata retrocedată se mai află o portiune din drumul judetean si cimitirul sătesc. Cînd au realizat că terenul de sub casele lor a trecut în proprietatea mănăstirii, oamenii au protestat, iar multi dintre ei au deja procese pe rol, mare parte itentate de mănăstire.

Bodyguarzii mănăstirii

Florin Marin spune că din vara anului 2009 nu a mai fost lăsat să intre în casa pe care o detine în vatra satului Agapia, din cauza bodyguarzilor angajati de conducerea mănăstirii. Firma de pază fusese angajată pentru a interzice accesul membrilor familei Marin în locuintă. Pe baza unui contract în valoare de 100 de milioane de lei vechi lunar, stareta a angajat firma de pază, considerînd că trebuie să îngrădească accesul familiei Marin la locuinta din apropierea lăcasului. Reprezentantii mănăstirii au spus că s-a construit pe terenul lăcasului, fără a avea accept. La rîndul lor, sotii Marin s-au apărat spunînd că nu au făcut altceva decît să renoveze imobilul pe care l-au cumpărat cu acte în regulă. Si au început seria unor nenumărate litigii în instantă. Vasile Cucos, primarul comunei Agapia, a declarat în nenumărate rînduri că hotărîrea judecătorească prin care Mănăstirea Agapia a fost împroprietărită cu cele 49 de hectare, i-a afectat grav pe săteni. Hotărît să îndrepte lucrurile, alesul local a cerut în instantă anularea partială a hotărîrii respective. Procesul a fost însă strămutat la cererea reprezentantilor mănăstirii si s-a judecat la Judecătoria Timisoara. În primă instantă, cei care au pierdut au fost mirenii, însă decizia a fost atacată cu apel la Tribunalul Timis.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.