Există gropi şi după mandate? Cu siguranţă da. Rememoraţi traseul zilnic către sau dinspre serviciu ori către magazinul preferat, ba chiar către locuinţa vreunei rude pe care o vizitaţi mai des. Veţi observa că, în anumite zone de pe traseul mental, vă pleacă singură mâna spre dreapta sau spre stânga, ca pe volan când evitaţi. Dacă nu şofaţi dar sunteţi un/o pasager/-ă conştientă, nu vi se-ncordează muşchii diagragmei în aşteptarea stoică a zdruncinăturii? Noi am inventariat câteva din gropile aproape „istorice” ale oraşului şi am încercat să le şi botezăm, cât ne-a dus imaginaţia. Dar contăm pe sprijinul dumneavoastră în a face o adevărată radiografie a „cariilor” din asfaltul cel de toate zilele.
Aşteptăm sugestii pe mihai@viata-libera.ro, prin posta sau prin comentariile de pe site-ul ziarului. Comunistele Sunt cele ce provin din vremuri aproape imemoriale, de dinainte de ’89. Poate cele mai celebre sunt cele din buricul centrului. Una se află chiar pe strada Nicolae Bălcescu, în dreptul bisericii Mavramol, pe banda 2. Formată din două grătare de canalizare, e atât de adâncă şi abruptă, că nici autobuzele nu se pun cu ea.
Noi i-am spus „Centrala”. Iar vecinei ei de după colţ, la dreapta cum o apuci pe Brăilei, „Largareta”, din cauză că invariabil, toţi şoferii „lungesc” raza curbei până pe banda 2 ca s-o ocolească.
Alte „relicve” ante-revoluţionare: „Tripletele”, formate la macazele de tramvai de pe strada Combinatului, şi „Lucioasa”, capac de cămin de termoficare lat cât banda 1, după „Maşniţă” către „Două babe”, dar şi gropile de-a lungul străzii Anghel Saligny, cu menţiune pentru intersecţia cu Gh. Doja şi zona de lângă Liceul Auto. „Greaua moştenire” a DN-ului Când şi-a început primul mandat, pe lângă activele oraşului, Dumitru Nicolae a preluat şi numeroase pasive, unora dintre acestea încă fiindu-le dator cu o rezolvare şi acum, la capăt de trei mandate. Unele „pasive” provin de la primii primari post-revoluţionari: plăcile „răsculate” dintre liniile de tramvai de pe Coşbuc, porţiunea dintre Patinoar şi strada Bucovinei („Aliniatele”), dar şi groapa din staţia de autobuz din Ţiglina I către centru.
I-am zis noi „Alveo-lata” (şi după dimensiune…), groapă bătrână şi „sedentară”, de staţie… Multe însă provin de la cel mai „asfaltangiu” dintre primarii Galaţiului, Eugen Durbacă. La viteza în care s-a grăbit să dea oraşului cât mai multe benzi (şi dungi), fostului primar nu i-au scăpat şi câteva suveniruri pentru posteritate. Astfel, stau mărturie „Cvintupleţii” de pe marginea dreaptă a străzii A. Saligny, din Basarabiei până în Siderurgiştilor, „Separatoarea” dintre benzile 1 şi 2, pe Siderurgiştilor dus, către General, după Gh. Doja, dar şi „Străjuitoarele”, pe 1 Decembrie 1918, pe fiecare parte a liniei de tramvai, la intersecţia cu Aurel Vlacu.
Un loc aparte în rememorarea „epocii Durbacă” îl ocupă atât „Centurista” din dreptul cimitirului Coca-Cola, dar şi „Uşa-de-service”, tot pe centură, banda 1, după IATSA. Campioană la pitoresc însă credem că e „Taie-curba”, de pe M. Kogălniceanu, aproape de Crizantemelor. Trei mandate zdruncinate Dar nici actualul primar nu se lasă mai prejos, în mandatele lui răsărind numeroase alte reflexe în talentul de negociatori de viraje al şoferilor gălăţeni. Pe Stadionului, în faţă la McDonald’s, virajul la dreapta spre Brăilei are o capcană: „Big-Maca”.
Pe aceeaşi stradă, în sens invers, după poarta Spitalului Judeţean, stă „Vitezista”, că se ia în plin de la 40 la oră în sus. Pe Saturn au apărut „Lubeniţele”, în dreptul pieţei de pepeni, numai bune să încetineşti ca să studiezi preţurile, iar la Inelul de Rocadă, pe banda 1 cum vii din 19 şi o iei spre Ţiglina I, e „Încurbata” – se ia în viraj strâns scrâşnind din roţi, dar şi din dinţi, în aşteptarea ciocnirii cu bordura, dacă trăieşti pe… ecartament mare. Cu siguranţă însă, adevărata moştenire pentru succesori, va fi „Profesionista” de pe Prelungirea Brăilei, o denivelare cât trei benzi, evoluând şi în gropiţe de control pe lângă „colinele” de bază. Ea va sta mărturie vie în coasta firmei de construcţii care, contractată de Primărie, n-a reuşit trei ani la rând s-o niveleze.
De-acum, credem că nici nu va mai fi nevoie, ocolirea ei a intrat în reflexul şoferilor, încă de departe… Gropile – o coproducţie locală Ar fi incorect să spunem că gropile sunt doar opera edililor. În fond, la câte alte lucruri merg aiurea în oraş, cine şi-ar putea închipui că primarii gălăţeni s-au ocupat de-a lungul timpului doar de ele. Ei au fost ajutaţi în „opera” lor de diverse alte instituţii binevoitoare. De departe, pe primul loc la dat o… „mână moartă” de ajutor stă Apă-Canal, în grija căreia sunt inclusiv gurile căminelor reţelei de apă şi celei de canalizare, nu doar ţevile acesteia, cum ar crede unii.
Pe locul doi se bat firma ce are în grijă reţeaua de termoficare, dar şi operatorul reţelei de telefonie subterană, ba chiar şi transportatorul public local, căruia îi aparţin toate căile de tramvaie. Nu în ultimul rând ar fi de amintit contribuţia diverselor firme contractate pentru tot felul de lucrări de pavaj. Toţi aceşti ingineri de seamă ai Galaţiului, cei contractaţi, dar mai ales cei ajunşi în fruntea instituţiei care i-a plătit în numele nostru, n-au dovedit că stăpânesc decât o singură „inginerie”: aceea de a ne „netezi” buzunarele cu nema rezultat, ca şi cum gropile din asfalt ar fi gropi fără fund.
