Mai puțini bani pentru sport

CRIZĂ… Bugetul municipiului Vaslui riscă să fie serios diminuat după ce Guvernul României a aplicat calculul la populația rezultată în urma recensământului. Reducerea bugetului va avea un impact și asupra sportului vasluian, asociațiile și cluburile sportive din oraș urmând să primească mai puțini bani prin programul de finanțare nerambursabilă de la bugetul local.
Dacă anul trecut suma totală alocată cluburilor sportive din municipiu a fost de 500.000 de lei, surse din administrația locală ne-au spus că, în acest an, bugetul ar putea scădea semnificativ, până la aproximativ 300.000 de lei. În Vaslui, s-au dezvoltat zeci de cluburi unde cei mici practică fotbal, taekwon-do, handbal, baschet, MMA, karate și alte discipline sportive. Cluburile sportive sunt private, iar unele dintre ele se descurcă chiar foarte bine. Părinții plătesc aproape tot, echipamente, deplasări și o taxă lunară cuprinsă între 200 și 300 de lei. Pentru mulți dintre ei, aceste cluburi reprezintă o afacere profitabilă. În același timp, fondurile alocate de la bugetul local sunt, în numeroase cazuri, utilizate netransparent, existând suspiciuni de deturnare a banilor prin diverse metode. Există situații în care pe listele cluburilor sunt înscriși copii care nu au participat niciodată la antrenamente, doar pentru a crea impresia unui număr mai mare de sportivi legitimați și pentru a obține finanțări mai consistente prin programul de finanțare nerambursabilă. De asemenea, sunt cluburi care participă la competiții amicale, cu 5-6 echipe, și apoi depun la dosar că au obținut rezultate bune în competițiile naționale. În 2025, cea mai mare sumă a fost direcționată către C.S. „Liga de Est” Vaslui, care a primit 71.737,39 de lei. Pe locul al doilea s-a situat A.C.S. „Scorpions MMA” Vaslui, club dedicat sporturilor de contact precum kickboxing și MMA, cu o finanțare de 47.443,18 lei. De asemenea, Real Junior Vaslui, cunoscut pentru activitatea sa în fotbalul juvenil, a beneficiat de 45.962,76 lei.
Sportivii platesc taxa la aceste cluburi? Parintii platesc taxa pentru copii? eu stiu ca da. de ce sa dea Primaria bani? Primaria are club propriu.
Să și facă cluburi cu finanțare privată!! Nu la întins mâna?!