spot_img
1.9 C
Vaslui
05-nov.-2024
spot_img

Magistrații implicați în dosarul violatorilor, cercetați disciplinar

- Advertisement -

CERCETATI … Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a anunțat că astăzi au început cercetarea disciplinară față de unii dintre magistrații implicați în dispunerea măsurilor preventive în dosarul violatorilor din Văleni, acuzați de viol și lipsire de libertate. Cercetarea are în vedere abateri de genul „exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență și „nerespectarea, în mod nejustificat, a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu carcater administrativ prevăzute de lege sau regulamente”. De asemenea, Inspecția Juridică face precizarea că cercetarea discilinară este o etapă confidențială și obligatorie a procedurii disciplinare în cadrul căreia se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia existența sau inexistența vionovăției persoanelor vizate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.