Maestrul Gheorghe Alupoaiei – între sculptură și grafică

IN MEMORIAM… Cine este atent la ceea ce consacră în timp viața unei urbe va avea surpriza să descopere oameni și fizionomii care se disting în peisajul cotidian prin simplitate, onestitate și bună-cuviință, prin preocupare și devotament în slujba unei idei, a unui principiu sau a unui proiect asupra căruia își concentrează timpul și energia. Este și cazul unui trecător simplu prin zona Donici a orașului nostru care, întruchipând un asemenea personaj, poate fi observat zilnic îndreptându-se constant spre două direcții: fie spre piața centrală a orașului, unde își face cuvenitele cumpărături cotidiene sau participă la diverse manifestări culturale (al căror subiect sau participant activ nu rareori este), fie spre partea de nord a orașului, cel mai adesea prin fața Liceului „Kogălniceanu”, pentru a ajunge undeva pe Delea, unde, ascunsă printre bălării, zace o mică construcție dărăpănată, uitată de lume și de vreme, în care talentul și măiestria artistului plămădesc adevărate opere de artă. De statură mijlocie, ușor aplecat de spate și cu un mers agale, cu o mină meditativă și pierdută în cine știe ce proiecte artistice care îl macină sistematic, tresărind parcă din visare atunci când cineva cunoscut îi atrage atenția că trece prin apropiere, maestrul Gheorghe Alupoaei (căci despre el este vorba) se va opri pentru o clipă, scuzându-se curtenitor și vinovat de „lipsa sa de atenție”, continuându-și apoi drumul și ritualul său zilnic. Atâta timp cât vremea îi permite, acest ritual va continua într-adevăr zilnic, pentru că frigul, care în zona noastră ține din noiembrie până în aprilie (cale de șase – șapte luni pe an), îl va forța să-și limiteze activitatea creatoare în domeniul său predilect – sculptura, și să încerce alte modalități de exprimare plastică.

Valeriu Lupu – doctor în științe medicale  

Este ușor de imaginat pentru oricine câte opere artistice ar fi fost realizate dacă acest dar și har s-ar fi putut manifesta într-un spațiu amenajat și dotat corespunzător, ca să nu mai vorbim de faptul că pentru urbe ar fi putut deveni o adevărată școală a fenomenului artistic, al educației estetice, care, până la urmă, formează fundamentul cultural al unei comunități șI, de ce nu, actul de identitate și pașaportul peste timp al acesteia. Nu aș fi atins acest punct sensibil al omului de artă Gheorghe Alupoaei dacă nu aș fi fost efectiv bulversat de generozitatea acestui om care, în pofida acestor vexațiuni conjuncturale, răspunde cu arta sa elaborând nu mai puțin de șase volume sub genericul „Semne grafice de recunoștință”, în care evocă personaje și personalități care au marcat și marchează istoria acestor locuri. Pentru că în spații încropite ad-hoc acest om, prin munca și viziunea sa artistică, avea să înnobileze zestrea culturală a acestor locuri. De la monumentalitatea grupului statuar de dimensiunea celui cunoscut sub numele de „Propatria”, având ca subiect momentul istoric al reîntregirii neamului românesc proiectat și executat într-o hală părăsită, tronând astăzi pe Movila lui Burcel cu cele două componente ale sale (Dacia Traiana − simbolizată de o femeie rupând tratatul Molotov-Ribentrop și o hartă a României Mari – avându-l în centru pe mareșalul Ion Antonescu care ordonă trecerea Prutului), până la bustul simbolului culturii noastre – Eminescu, conceput în maghernița descrisă mai sus, maestrul își va continua cu stoicism misiunea sa. De remarcat faptul că, în opinia specialiștilor, bustul lui Eminescu este unul din cele mai reușite sculpturi ale poetului nostru national, tronând și el astăzi pe un soclu monumental la Edmonton în Canada, operă care ar face cinste oricărui lăcaș de cultură din România. În arta sa, maestrul va aborda cu aceeași dezinvoltură a talentului creator și miniatura sculpturală, dar și grafica portretistică, mai ales atunci când intemperiile zonei noastre îl împiedică să-și pună în practică ideile sale în planul meșteșugului pe care-l stăpânește atât de bine. Se pare că și sculptorul nostru împărtășește soarta marilor creatori de valori artistice enunțată de Friederic Nietzsche când spunea: „toate cuceririle mari sunt erupții vulcanice ale pasiunilor omenești, răscolite de zeița crudă a mizeriei, de flacăra exemplului personal și niciodată de jeturile de limonadă ale literaților estetizanți”. Cu modestia și discreția tipică omului de valoare care creează valori, maestrul Gheorghe Alupoaei se adaptează cu stoicism greutăților vieții și vicisitudinelor vremurilor noastre în care cultura cu greu își găsește locul într-o societate bazată pe valori materiale, unde concurența și profitul dictează, or, cultura poate aduce orice numai profit nu.

Scurtă schiță biografică

Provenit din partea de nord a Moldovei, zonă binecuvântată de-a lungul timpurilor cu nume de referință ale istoriei și culturii noastre; Ștefan Luchian, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Ion Irimescu etc., Gheorghe Alupoaei vede lumina zilei pe 18 martie 1944, în comuna Zamostea, județul Suceava, într-o familie modestă cu cinci copii, în familie neexistând o tradiție în domeniul artelor plastice. Studiile primare și gimnaziale le va face la școlile din satul Canada (astăzi Smârdan), Lișna și comuna Suharău (astăzi județul Botoșani) unde se mutaseră părinții. Înclinația sa către artă se va vădi încă din această perioadă, așa încât, părinții vor face efortul de a-l trimite la Iași unde va absolvi cursurile Liceului de Muzică și Arte Plastice „Octav Băncilă”, desăvârșindu-și apoi pregătirea în domeniul artei la Facultatea de Arte Plastice a Institutului Pedagogic din Iași (1963 – 1966) sub coordonarea maeștrilor Iftimie Bârleanu, Vasile Condurache, Dumitru Căileanu și Ion Buzdugan. Sunt maeștrii care îi vor creiona destinul pe care, la rândul său, îi va evoca mereu cu emoție, căldură și venerație ori de câte ori va avea prilejul. Timp de 41 de ani, a activat în învățământ ca profesor, predând educația plastică, dar și în calitate de coordonator sau manager de pe poziția de inspector sau director de școală la Bârlad și Vaslui, calități în care va cultiva în rândul tinerilor dragostea pentru frumos și va pregăti pe cei care aveau înclinație pentru artele plastice, unii dintre ei astăzi personalități în domeniu cum ar fi: Raluca Cosma – sculptor, Felix Aftene – pictor (președintele Asociației Artiștilor Plastici Iași), Laurențiu Burlacu – sculptor, Dorin Filiche – sculptor, Cosmin Atanasie – architect, Vlad Sadici – architect, Ramona Popliuc – grafician, Georgel Pascu – grafician, pictorii Cătălin Genete, Diana Pulpan și Iuliana Jegan, Marian Antoniu – muzeograf și mulți alții. Astăzi vorbim despre maestrul Gheorghe Alupoaei ca despre o personalitate artistică care, prin realizări de substanță, și-a cîștigat un loc binemeritat în rândul creatorilor de artă, motiv pentru care a și fost cooptat ca membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Trei sunt domeniile pe care le abordează, cu sublinierea faptului că, fiecare în parte poate consacra o valoare artistică incontestabilă: portretul sculptural, miniatura sculpturală și grafica portretistică.

Sculptura și portretul sculptural

Primul este desigur domeniul sculpturii, în care abordează atât sculptura monumentală, materializată prin două opere de excepție; un grup statuar „Propatria” (despre care am făcut vorbire mai sus) și a doua, statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt din curtea Catedralei Episcopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși. În același domeniu abordează portretul sculptural prin realizarea a nu mai puțin de 38 de busturi, reprezentând tot atâtea personalități ale istoriei și culturii noastre, răspândite pe teritoriul județului în zone de care aceste personalități sunt legate prin naștere sau destin. Ceea ce caracterizează însă portretul sculptat al maestrului Alupoaei este autenticitatea, în sensul că redă cu fidelitate fizionomia personajului încât cel portretizat se recunoaște, iar cel familiarizat cu domeniul istoriei recunoaște fără dificultate personajul. Așa de pildă, cine privește bustul lui Ștefan Ciubotărașu de la Lipovăț, cu acea mină zglobie, deschisă și cu un amestec de glumă și seriozitate de parcă ți-ar vorbi, are sentimentul că aude acea voce inconfundabilă, venind din străfundurile istoriei, redată în filmele istorice care l-au consacrat și totuși atât de familiară celor care l-au cunoscut, ascultat sau urmărit ca actor. Nota aceasta de autenticitate este comună tuturor lucrărilor maestrului, încât privitorul nu are nicio dificultate în a descifra portretul, pentru că nimic nu este adăugat, așa cum nimic nu este sustras, din ceea ce alcătuiește fizionomia personajului. Aș adăuga autenticității, urmărită de altfel cu obstinație de maestru, o a doua caracteristică a operei sale, care nu este mai puțin importantă. Este vorba de aerul de demnitate și prestanță pe care îl găsim constant la personajele sculptate, notă redată printr-o anumită verticalitate sugerată prin privirea semeață, trăsăturile sigure ale fizionomiei faciale, conturul bărbiei, arcuirea sprâncenelor, toate acestea sugerând hotărâre, determinare, perseverență, într-un cuvânt demnitate patriotică, națională și istorică. Căutarea ipostazei celei mai potrivite pentru a sublinia aceste elemente, importante pentru conturarea fizionomiei personajului sculptat, este o preocupare permanentă a artistului, pentru că ceea ce de fapt urmărește artistul este extragerea personajului din cotidian prin ceva anume și proiectarea lui în eternitate, în istorie, prin acel ceva. Din această căutare rezultă o a treia caracteristică a operei lui Gheorghe Alupoaei și anume caracterul elaborat, studiat, prin care nimic din ceea ce este lucrat nu este la întâmplare, fiecare trăsătură fiind utilizată pentru a sugera caracterul personajului. 

Grafica portretistică – un derivat artistic în opera maestrului

Desigur, caracterul elaborat al operei în cauză presupune un studiu atent al personajului, în ideea de a-i surprinde acea notă distinctivă care-l face unic și inconfundabil. Aici, artistul este ajutat de reprezentarea grafică repetată, ce prezintă subiectul în diferite ipostaze, care, până la urmă, îi va dezvălui specificul care-l caracterizează. Această modalitate de exprimare artistică a maestrului, de dată relativ recentă, constă în redarea prin mijloace grafice a fizionomiei umane sub forma graficei portretistice. Este o modalitate prin care, dincolo de aspectul de continuitate a actului artistic impus de împrejurări, artistul se regăsește cu aceeași forță de expresie și veridicitate ca și în sculptură, atâta doar că de data aceasta, tridimensionalul caracteristic sculpturii cedează locul bidimensionalului așternut pe hârtie. Vom constata că și aici (vezi „Semne grafice de recunoștință”) viziunea artistului este inconfundabilă. Desigur, a pătrunde în intimitatea gândirii și a imaginației unui artist, a încerca să descifrezi procesul de elaborare a unei viziuni artistice în tainica ei subtilitate nu este un lucru ușor și oricât de profundă s-ar dori o exegeză, ea tot va fi predispusă la scăpări și subiectivisme, pentru că, în bună măsură, talentul ca și harul, sunt dincolo de înțelegerea noastră. Dacă pentru scriitor, poet, sau muzician, creația înseamnă o activitate spiritual intelectuală, în care meditația, gândirea, fantezia și imaginația conturează opera de artă, pentru un artist plastic se adaugă transpunerea în formă și culoare prin intermediul mâinii. De data aceasta, gândirea, imaginația și fantezia iau o formă concretă, conformă cu percepția și sensibilitatea artistului, actul creator devenind astfel un concept ce personalizează artistul (Laurențiu Chiriac – „Memoria timpului”, Ed. Pim, Iași, 2014). Nu este mai puțin adevărat că din totdeauna arta a avut ca scop realizarea frumosului menit să se adauge ca o categorie estetică în existența umană. Or, frumosul ca percepție nu înseamnă altceva decât armonia părților, a formelor, a culorilor sau a sunetelor, capabile să inducă plăcerea estetică. A nu se uita că percepția frumosului a suferit modificări în timp, pe măsură ce societatea umană a evoluat în percepție și gusturi. De la redarea frumosului din natură, prin care anticii, clasicii și romanticii au creat capodopere nemuritoare, până la abstractizările moderne și postmoderne, frumosul a fost răstălmăcit în fel și chip, ajungând să se afirme că frumosul în natură nu există, pentru că natura nu este nici frumoasă, nici urâtă, ci pur și simplu natură (Tudor Vianu – „Estetica”, Ed. Orizonturi, Buc. 2010). Suportul acestei concepții ar fi că frumosul nu este decât o creație umană, iar percepția lui nu este decât una subiectivă în sensul că; „Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie” (Valeriu Lupu – „Frumosul și arta de a trăi frumos la români”, în „Medicină și societate”, Ed. PIM, Iași, 2013).

„Semnele grafice de recunoștință” acoperă aproximativ trei generații (peste 60 de ani)

Artistul Gheorghe Alupoaei rămâne, în linii mari, adeptul redării frumosului din natură, recurgând la stilizări și subtilități artistice doar atunci când simte că trebuie să sugereze sau să accentueze o trăsătură sau un aspect caracteristic personajului său. Aceste ultime aspecte devin cu atât mai necesare și importante cu cât fondul operei maestrului îl reprezintă totuși portretul sculptat în cele 38 de busturi, iar personajele ce fac obiectul redării artistice sunt în marea lor majoritate personalități cunoscute ale istoriei și ale culturii noastre. Caracterul elaborat al operei maestrului va decurge în mod necesar și din studiul atent al personajului, utilizând în acest scop reprezentarea grafică din diverse unghiuri, ceea ce în timp va crea premizele necesare celei de a doua abordări – grafica portretistică. Uimitor aici este faptul că, folosind doar albul hârtiei și negrul creionului, prin grosimea liniei și finețea hașururilor, induce privitorului două impresii puternice: impresia profunzimii – ce sugerează cea de a treia dimensiune și specificul fizionomiei portretizate cu nuanțele sale- blând, binevoitor, gânditor, aspru, încruntat, concentrat etc. Aceste două aspecte dau vigoare persoanei portretizate și senzația vitalității, ceea ce până la urmă creează impresia unei prezențe vii, inconfundabile, pentru că și maestrul pare să refuze imaginea statică, tipică fotografiei, preferând ipostaza cea mai reprezentativă, chiar dacă uneori pare a fi un instantaneu. Iată, așadar, că și în grafica portetristică maestrul Gheorghe Alupoaei reușește să redea autenticul în care cel portretizat se recunoaște și este recunoscut. Morfologia feței, căutătura privirii, arcuirea sprâncenelor, vigoarea bărbiei sunt deopotrivă aspecte care redau specificul și autenticitatea persoanei portretizate. Ceea ce crește valoarea este faptul că cele peste 300 de portrete cuprinse în cele șase volume, sunt însoțite de scurte schițe biografice prin care fiecare personaj este ancorat în timpul său, chiar dacă nu toate se ridică la rangul de personalitate. Parte din personaje fac parte din ambientul artistului, fără ca aceasta să diminuieze valoarea cărților, ci din contra, se constituie într-o frescă a momentului, ceea ce poate căpăta valoare odată cu trecerea timpului. Raportate la dimensiunea timpului, „Semnele grafice de recunoștință” acoperă aproximativ trei generații (peste 60 de ani), o epocă prin care aceste portrete, aș îndrăzni să spun, reprezintă prezentul care se recomandă viitorului cu valențele sale, mai ales pozitive. Maestrul mărturisește faptul că în selecția personajelor a încercat excluderea a trei categorii de persoane: creaturile cu mască – în rândul cărora ar intra ipocriții și oportuniștii; vânzătorii de neam și țară – mai puțin vizibili, dar ușor de depistat prin atitudine și jigodiile humanoide – care, din nefericire, circulă printre noi, răstălmăcesc și neagă totul, motive suficiente pentru a fi ținute la distanță. Într-adevăr, cercetând conținutul colecției de portrete, se vede că maestrul și-a respectat cu rigurozitate criteriile sale, încât cei care au aceste volume în biblioteca proprie, nu numai că se pot regăsi în carte într-o consemnare ce va înfrunta timpul, dar vor regăsi printre cei portretizați cunoscuți, prieteni, colaboratori și chiar adversari pentru care trecerea timpului poate însemna și atenuarea disputei, aceasta căpătând chiar culoare și valoare.

Gheorghe Alupoaei – între monumental și miniatură sculpturală

Legat de domeniul sculptural, activitatea artistului se traduce și prin arta modelajului în gips în tentativa de miniaturizare, dar de o extracție simbolică extrem de sugestivă și care impresionează prin delicatețea liniilor și suavitatea reprezentării (Valentina Lupu – „Statuile nu ies la pensie”, Ed. PIM, 2005). Dincolo de busturi, statui și portrete, măiestria sculptorului și portretistului Gheorghe Alupoaei ni se dezvăluie așadar și din cele peste 20 de statuiete a căror frumusețe, puritate, delicatețe și suavitate ating sublimul. Este vorba de statuietele modelate în gips; Meditație, Primăvara, Extaz, Luceafărul, Dansul etc. care, dincolo de armonia formelor, sugerează frumusețe și sensibilitate artistică, unde albul, dimpreună cu delicatețea formei și a conturului, sugerează deopotrivă mișcarea, armonia, echilibrul, vioiciunea gândului și profunzimea înțelepciunii în eternitatea existențială. Această minunată colecție realizată prin modelaj dovedește că artistului Gheorghe Alupoaei nu-i lipsește subtilitatea abstractizării și esențializării până la idee și sugestie, pentru că „albul este lumină și lumina vine de sus”, iar prin alb se sugerează suavitatea, delicatețea, dar și eleganța mișcării și vioiciunea gândirii. Toate acestea arată că arta maestrului convinge și emoționează, argumente suficiente pentru a-l proiecta în elita creatorilor de artă. Acestea sunt domeniile care l-au consacrat pe maestru, domenii în care a continuat să se manifeste până în ultima clipă, cu aceeași dezinvoltură. Iată de ce, cei care au stat de vorbă cu maestrul își vor aminti că a rămas același om care gândește, creează, lucrează și pune în valoare idei și gânduri care nu rareori îl acaparau cu totul. În sfârșit, rămâne în memoria noastră același om numai pe jumătate atent la spectacolul cotidianului, pentru că cealaltă jumătate a ființei lui se afla întotdeauna în zona tainicului, acolo unde artistul își plămădește fantasmele și figurile emblematice care, transfigurate în materie, încântă ochiul și trezește conștiința valorii și apartenenței. Pentru că, dincolo de arta sa, maestrul Gheorghe Alupoaei este un mare iubitor de Neam și Patrie, sentiment pe care îl transmite cu fiecare realizare artistică.