Made in RO: muzeu pop-up de publicitate și branduri românești vine în premieră la Iași, găzduit la Palas Mall, între 19-27 mai, în cadrul unei expoziții-eveniment
Mii de exponate vor introduce vizitatorii într-o călătorie nostalgică și plină de umor în ultimii 150 de ani de creație publicitară și mărci care au făcut istorie în viața cotidiană. Cea mai mare colecție de electronice fabricate la Tehnoton Iași!
Program expozițional face parte dintr-un format nou itinerant, o caravană care va cuprinde: Palas Iași (19-27 mai), Iulius Town Timișoara (1-13 iunie) și Iulius Mall Cluj-Napoca (1-14 octombrie)
A patra ediție a nonconformistului muzeu Made in RO dedicat publicității și brandurilor românești, de care s-au bucurat deja peste 35.000 de vizitatori, va fi organizată pentru prima oară și la Iași, în parteneriat și cu găzduirea ansamblului Palas, cu programul de desfășurare între 19-27 mai, orele 10.00-21.00. Intrarea este gratuită.
Vă invităm să explorați în premieră, într-un decor expozițional creativ și jucăuș care reconstruiește la scară mică atmosfera din casele românilor din perioada interbelică și comunistă, dar și din magazinele care au născut atâtea povești amuzante, precum alimentara sau magazinul de electronice și electrocasnice, peste 2500 de exponate care spun povestea unor branduri celebre din viața de zi cu zi a mai multor generații.
O colecție-cabinet de curiozități care cuprinde, sub aceeași pălărie, “anunciuri” venite din alte timpuri, alături de o expunere de mărci naționale mai vechi și mai noi, precum: șoșoni Mociornița, ateliere de croitorie și încălțăminte interbelice, motoretele Victoria sau Mobra, apoi binecunoscutul Guban, ciorapi Adesgo, pastele de dinți Cristal și Kalodont, locomotivele Malaxa, Loteria Română, CEC, uleiul Luboil-Unirea, Revistele Realitatea Ilustrată, Dimineața și ale Oficiului Național de Turism, săpunurile Pisica și Cheia, lămpile Tungsram M.R., cosmeticele Farmec, primele sticle de Pepsi-Cola și CI-CO sigilate, fabrica de telefoane Standard, PECO, Dacia, biscuiții Eugenia, ciocolățica ROM, mașinăriile de gătit Aragaz, un ARO, aspiratorul Ideal, Danubiana, Electronica și Tehnoton Iași, bicicletele Pegas, supele Supco, magazinele Unirea și Victoria, Brifcor, apoi mărcile anilor ’90 care au anunțat sosirea capitalismului și multe altele, pe scurt, exponatele ies din casele oamenilor și ajung piese de muzeu!
Muzeul Made in RO va aduce sub același acoperiș o expoziție principală prezentată ca o călătorie în timp, într-o adevărată istorie vizuală a publicității românești și a mărcilor autohtone, cuprinsă în obiecte autentice de memorabilia și artefacte ale brandurilor iconice, ambalaje, afișe, materiale grafice, propagandă politică, postere, machete, ziare și reviste cu reclame, produse casnice de larg consum, cosmetice, jucării, textile, electronice și electrocasnice, produse alimentare, clipuri TV, reclame din arhive, mașini autohtone și multe alte surprize expoziționale din alte vremuri trecute, dar și produse dedicate industriei și brandurilor iconice din Iași, prezentând cea mai mare colecție de electronice fabricate la Tehnoton Iași.
Selecția de lucrări de artă publicitară și obiecte va cuprinde piese autentice din patru perioade de timp distincte: antebelic, interbelic, perioada comunistă și întoarcerea la capitalismul din perioada contemporană – conţinând atât printuri (afişe, ziare, reviste), cât şi obiecte reprezentative pentru designul industrial de produse de larg consum, în decoruri autentice de epocă, prezentând o cronică fizică a memoriei economiei României în care vom promova identitatea culturală și istorică a industriilor creative.
Veți putea afla cum a apărut publicitatea ca activitate în România, ce cumpărau și consumau sau aveau prin locuințe românii în trecut, ce era de bonton, dar și poveștile din spatele reclamelor și brandurilor naționale de altădată, marcând astfel continuarea eforturilor de a crea primul muzeu de publicitate și branduri românești, într-un tur al amintirilor, un proiect inițiat și organizat de Asociația ESCU, începând cu anul 2018. Acest efort vine în continuarea misiunii de a înființa un muzeu permanent dedicat expunerii, documentării și digitizării elementelor patrimoniale legate de mărcile românești și de creațiile publicitare din ultimii 150 de ani, aducând un omagiu mărcilor și reclamelor autohtone ce au făcut istorie, fie că au rezistat testului timpului și s-au reinventat, fie au dispărut cu totul.
Programul Made in RO deține și o componentă educativă pentru pasionații de arte vizuale, design, modă, publicitate, istoria media, personalități și practicieni din domeniul comunicării, dar și publicul larg, nostalgic sau simplu amator al mărcilor naționale.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.