Lumea lui Dumnezeu, la Tanacu

MÃNÃSTIREA SFINTEI TREIMI – TREI ZILE DE SÃRBÃTOARE… Marti, 25 iunie, va fi asezatã cireasa pe tortul de sãrbãtoare. Cred cã va urma o zi specialã, pe care toti cei prezenti o vor trãi intens, pentru cã va fi unicã prin mesajul sãu si prin proiectarea ei în rândul catehezelor vii si roditoare ce construiesc si salveazã constiinte si destine. Dis de dimineatã, Preasfintitul Ignatie va ajunge la Tanacu, însotit de 350 de copii. El va oficia Sfânta Liturghie, va tine cuvânt de învãtãturã si va împãrtãsi pe toti cei care au primit binecuvântarea duhovnicului lor. Preasfintitul Ignatie va împãrti diplome de merit tuturor copiilor prezenti. Suntem asteptati împreunã cu copiii si nepotii nostri pentru a lua binecuvântarea arhiereascã din partea Preasfintitului Ignatie si pentru a încununa sãrbãtoarea cu bucuriile ce vor fi revãrsate peste toti cei ce vor avea dragostea si bucuria de a veni la Maica Domnului „Prodromita” de la Tanacu.

Mihaela MANU

Luni, 24 iunie, a fost hramul Mãnãstirii „Sfânta Treime”. De aceea am plecat de duminicã dimineatã la drum, sã gãsesc locul unde timp de trei zile va fi mare sãrbãtoare. Dupã dimineata în care Pogorârea Duhului Sfânt a fost asteptatã, chematã si simtitã, duminicã seara a avut loc în cinstea hramului Privegherea Mare cu Litie, Utrenie si Sfânt Maslu, slujbe care s-au oficiat de cãtre obstea mãnãstirii, începând cu orele 19.00. La ora 24.00, în miez de noapte, s-a sãvârsit în Biserica de piatrã a Sfintei Treimi, Sfânta Slujbã a Sfintei Liturghii, de un sobor de preoti, împreunã cu cei douãzeci de cãlugãri vietuitori ai mãnãstirii. La eveniment au participat multi din credinciosii apropiati acestei mãnãstiri, dar si pelerini curiosi si dornici sã atingã pãmântul sfânt al mãnãstirii de la Tanacu. Ieri, luni, în ziua de hram, slujba hramului mãnãstirii a început la ora 8.00 si a fost oficiatã de un sobor mare de preoti, alãturi de obstea mãnãstirii. Am descoperit frumosul adevãr: Sfânta Treime are lãcas sfânt la Tanacu, obste de cãlugãri vrednici, pãstori buni si credinciosi ce trãiesc bucuria întregirii ctitoriei începute demult, ce acum se desãvârseste, prin adevãrate minuni dirijate de sus, si împlinite de oameni. Nu stiu cum sã vin si cum sã plec, pentru cã timpurile sunt neprielnice total deschiderii sufletului pentru toate cãlãtoriile ce le facem ca sã ajungem unde dorim. Iar eu vreau sã ajung iarãsi la voi, pentru cã fãrã sã am costiinta cã fac doar ceea ce trebuie, nu pot . Vin din vremurile în care aveam noi, oamenii, zâmbetul pus la gât si gândul bun, tovarãs de privire. Fac primii pasi aranjându-mi cãrtile de joc, din carton, drept bastion pentru cucerirea lumii frumoase ce trebuie sã vinã iar pe pãmânt. Stiu cã v-o doriti si voi, asa cã alung pesimismul si leg toate brâiele de albastru senin peste mine. Sã începem acum construirea unui film adevãrat, în care doar sinceritatea sã ne uneascã . Sã ajungã de la mine la voi, si de la voi la mine, ca o perlã truditã de timp, cuvântul viu. Eu nu pot altfel si stiu cã simtiti asta.

Spre Tanacu

Duminicã dimineatã. Pornesc pe drumul ce duce cuminte, calm, melodios de curat, spre casa „Prodromitei” de pe dealul Viilor de la Tanacu, unde ajungând, încerc sã prind curaj , sã pot continua povestea ce am început -o de curând, despre mãnãstirea de la Tanacu, despre care a vuit România odatã. Povestea mea asteaptã de peste douãzeci de ani sã o scriu, asa cã trecutul se apleacã astãzi, resemnat. Mai amânãm deschiderea usii ce dã spre trecut. E Duminica Mare, Rusaliile, Ziua cincizecimii, sau Pogorârii Duhului Sfânt în limbi de foc peste apostoli. E mare praznic Împãrãtesc. Pornesc spre cea mai veche sãrbãtoare crestinã , celebratã încã de pe vremea apostolilor. Omul ce m-a luat cu masina de la Muntenii de Sus pânã la rãscrucea ce desparte drumurile spre mãnãstire de cel ce duce spre Tanacu, se grãbeste sã ajungã acasã, sã plece la treierat, pe cîmp. Am uitat de durerile mele si mã cutremur de ale lui. E duminicã si e si sãrbãtoarea Duhului Sfânt. Sãrbãtoarea asta mare nu existã pentru unii. Si eu vin, mai bine zis am fugit, dintr-un astfel de loc. Cobor din masinã, ducând povara grea de pãcate ale lui, si ale mele. Unde ne-a rãmas sufletul, mã întreb, si merg mai departe.

Altã lume

Acum nu mai conteazã de unde vin. Prezentul, clipa conteazã. Sunt ancoratã în ea, cu toate cele omenesti ale mele, însã ele se ascund sfioase, în coltul cel mai curat din mine. Stiti voi cum vine asta? Aici, departe de lume, nu mai simti durerea, nici tristetea, nici întunericul cuvintelor si a faptelor ce te urmãresc, sã îti aminteascã cât de întinat esti. Aici esti acasã, aici ai venit sã fii ajutat si iertat. Aici astepti sã fii luat în brate si alintat chiar de Dumnezeu. Lui Dumnezeu îI plac copiii Lui curajosi. Stiati, nu? Aici, pe dealul de la Tanacu, e Împãrãtia lui Dumnezeu, pe aici e poarta pe care poti intra în lumea Lui. Sfânta Treime, adicã Dumnezeirea aproape de cer, de vânt, de soare de cer. Pãdurea e perdeaua cu care se acoperã geamul de abur al casei lui Dumnezeu, când vrea sã coboare linistea mai adâncã peste lume. Aici e linistea absolutã. Cãlugãrii de aici merg ca si cum ar fi roboti cu suflet, adicã tu stai înaintea lor, iar ei te mângâie cu privirea, cu mâna, cu tot. Ei existã doar ca sã renunte în fiecare clipã la ei, pentru a-l sluji pe Dumnezeu si pentru a fi colac de salvare oamenilor. Adicã nouã. Cum sã nu alergi spre un astfel de loc, unde primesti tot ce nu ai acasã si nicãieri în altã parte, o privire si o vorbã? Calci pãmântul si parcã te deschizi , cu fiecare pas pe care îl faci, precum o cutie. Scoti capacul. De fapt, a cãzut el singur, iar tu rãmâi cu e mai frumos în tine. Ce e rãu s-a dus, tu rãmâi liber si frumos în lumea lui Dumnezeu.

Prodromita

Când ajungi la Tanacu, primul drum pe care îl faci este la Prodromita. Trebuie sã-i dai binete, ca unei mame bune si sã-i spui cât de dor ti-a fost de Ea. Intri în biserica Ei si nu stii ce sã faci cu tine. Sã-ti lasi papucii la usã, ca sã fii mai curat si sã înaintezi descult pe dalele de marmurã strãlucitoare ca o fatã de mobilã nouã, pe care nu poti sã o atingi cu obiecte murdare, sau sã te amesteci în iuresul lumii. Nu. Rãmâi cu tine, cel venit la mama ta sau prietena cea mai bunã, Sfânta Fecioarã Maria. Altcineva mai bun decât Ea, pe pãmânt, nici în cer, nu existã. Si tu esti acum în lumea Ei. Ai sansa sã vorbesti cu Ea, pentru cã e vie, cu adevãrat. Lumea Prodromitei e un poem ce te leagãnã ca un balansoar spre cele frumoase si sfinte. Cu cât înaintezi spre Ea, creste în tine bucuria, vrei sã fugi în bratele -I calde, dar nu te lasã vârsta pe care o ai, sau cred ceilalti cã o porti cu tine.Tu ti-ai lãsat anii si poverile lor la poartã, asa fac toti oamenii care îl iubesc pe Dumnezeu ca pe singura lume posibilã, pentru cã acesta este adevãrul. Cu el, la El, lângã El, totul este posibil. El îti dã bucuria, El îti dã viata, încã o datã, si încã o datã. Si tu te bucuri si parcã nu întelegi misterul, desi simti bratele lui Dumnezeu peste tine. Si în bucuria pe care ti-o dãruieste ai iarãsi curajul iar sã-ti fie toti oamenii dragi si sã nu te mai temi cã ei te vor cãlca din nou pe suflet, tare, ca o masinã condusã de cineva beat. De întuneric. Ciudat. Vorbesc de viatã si de iubirea lui Dumnezeu, cea mai vie formã de a simti cã cineva te iubeste, dar am ajuns sã amintesc de întuneric. Cine sã ne iubeascã mai mult decât Dumnezeu? V-ati întrebat vreodatã de ce ne pãrãsesc oamenii si cu privirea si cu sufletul, de ni se rupe inima din noi? Pentru cã noi, oamenii, nu stim si nu putem sã iubim cu adevãrat. Sã poti reunta la tine pentru ca celorlalti sã le fie bine, este esenta iubirii. Dar esenta asta s-a pierdut printre masinile ce împânzesc agresiv drumurile, toate drumurile noastre. Rãsuflu usuratã. Aici, la Tanacu, e atât de mult câmp si atâta pãdure, încât poti sã te ascunzi si de tine, nu numai de tot ce este nepoftit si dureros în sufletul tãu. Pe dealurile abrupte, masinile ar trebui sã zboare, ca sã vinã de-a dreptul în acest loc. Poti ajunge la mãnãstire doar pe douã drumuri: unul dinspre Vaslui si Tanacu, altul dinspre Moara Domneascã, mergând pe câmp. Restul de pãmânt si de cer e al celor ce vor sã se ascundã de lume, ca si tine.

Lumea copiilor de la pangar

Pãrintele Petru e tânãr si vesel, precum un clopotel ce te anuntã venirea lui Mos Crãciun. În lumea lui, gãsesti ca în bâlciul copilãriei , daruri ce îti fac cu ochiul, de cum pãsesti pragul magazinului bisericesc, peste care este sef. De fapt, el este dirijorul unei orchestre nevãzute ce cântã pentru ca pelerinii veniti sã îsi usureze sufletul orice ar fi. Vezi cãrti ce îti zâmbesc strengãreste, o familie de icoane , începând de la cele de aici, de acasã, pe care le gãsesti vii în bisericã, si multe alte „minuni” ce pot bucura inimi ce doresc sã trãiascã sau sã intre mai bine în lumea credintei. De fapt, afli aici tot ceea ce îti doresti. Însã, mai mult decât sutele de obiecte necesare, precum pluta sau fitilul de candelã, sã spunem, la magazinul bisericesc de la Tanacu gãsesti copiii si tinerii cei mai frumosi din lume. Poate acea tainicã luminã ce coboarã peste pãmântul acesta atât de binecuvântat si udat de lacrimile pãrintelui Corogeanu mai întâi, iar acum de iubirea vie a celor douãzeci de cãlugãri de vietuiesc astãzi aici, îi aureoleazã pe toti atât de frumos. Pãrintele Petru e un pescuitor de suflete. Copiii si tinerii se împrietenesc la el si cu el si devin frati întru Dumnezeu. Câti dintre copiii si adolescentii de astãzi vor deveni cãlugãri chiar în acest loc sau „cãlugãri albi” în lume, mã întreb si plec la Sfânta Liturghie.

Sãrbãtoarea

În Biserica Prodromitei, credinciosii stau aproape toti în genunchi, iar cãlugãrii sunt înveliti într-o tãcere ce se aude în inima ta. Parcã, mai mult decât oriunde, slujba decurge într-o tainicã curgere de pace si simplã programare a momentelor Sfintei Liturghii. Preotii cãlugãri intrã si ies din altar, dând impresia cã nu sunt din lumea asta. Linistea lor intrã în tine, iar tu simti cum rugãciunea creste si în tine si te face sã o urmezi acolo unde se duce. Lumea staticã a cãlugãrilor se împleteste cu obosita atitudine lumeascã a bãrbatilor si femeilor ce îmbracã biserica într-un tablou viu, asa cum îI place lui Dumnezeu. Nimeni nu întoarce capul sau privirea spre întârziatii ce ne ducem pomelnicul la altar. Ai sansa sã fii cu tine deplin. Intri asa, curajos si singur cu tine, alãturi de ceilalti oameni, în roata ce înconjoarã ca un carusel al bucuriei salvatoare, lumea sfintilor si a îngerilor ce se apleacã cu totii în fata Duhului Sfânt ce coboarã.Te contopesti cu ea. E ziua cincizecimii, sau Pogorârii Duhului Sfânt în limbi de foc peste apostoli, cea mai veche sãrbãtoare crestinã, celebratã încã de pe vremea apostolilor. În aceastã duminicã se îngenuncheazã. Cãlugãrii anuntã cã urmeazã sã se citeascã cele sapte rugãciuni speciale, care doar în aceastã zi se citesc. E singura datã din an când se invocã în acest mod coborârea Duhului Sfânt, când se cere curãtarea noastrã sufleteascã si se binecuvinteazã credinciosii pentru încã un an. E mare praznic Împãrãtesc. Duhul Sfânt îsi împarte darurile cum si cui vrea. El ne poate tãmãdui rãnile pãcatelor cu „ungerea atotvindecãtoare” într-o clipã. Depinde doar de Dânsul. Iese pãrintele Partenie la predicã. Cu hainele imaculate de preot si acoperit pe cap cu acel culion specific cãlugãrilor, prins în fâsii lungi de voal negru, ce îi atârnã peste haine, precum un voal lung de mireasã, el tineretea este. Cuvintele lui sunt sorbite de oameni: „La botez, primim cu totii darurile Duhului Sfânt. Le auzim la Sfântul Maslu, cum ne spune Sfântul apostol Pavel: pacea, bucuria, dragostea, îndelunga rãbdare, întelepciunea. Preotul ne însemneazã pe ochi, pe mânute, pe nas, cu pecetea Duhului Sfânt. Sunt simturile cu care lucrãm în lume. Când omul creste, uitã ceea ce a primit si pãcãtuieste. Iatã, slujba de astãzi este ca al doilea botez. Duhul Sfânt se coboarã si ne vindecã pe toti. Fiecare om luptã cu un pãcat, cu o patimã. Puterea Duhului Sfânt arde acel pãcat si ne schimbã, ne umple de luminã. Ne trezim deodatã cã nu mai avem acea patimã…”. Cuvintele pãrintelui Partenie sunt multe. Ele s-au prins usor în salbã, la gâtul nostru, sã le ducem cu noi acasã.

Vecernia plecãrii genunchilor

Sase preoti ies pe rând în fata Sfântului Altar si citesc în genunchi rugãciunile de invocare a Duhului Sfânt. Nouãzeci si nouã la sutã din cei aflati în bisericã sunt îngenunchiati. Am si eu genunchii apãsati pe marmura rece si lucitoare. Trãiesc momentul, gândind cã ceea ce cerem acum putem primi. Putere Dumnezeiascã nesfârsitã fiind, Duhul Sfânt poate vindeca orice fel de vietuitoare si pe oricine dintre oameni. Dar îmi vin în minte si aceste cuvinte pe care am sã le spun acum cu voce tare, scriindu-le: „Celui care huleste împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel viitor”. Sunt cuvintele lui Dumnezeu la care trebuie sã ne gândim. Însã, astãzi e bine sã ne gândim doar la mãretia puterii dumnezeiesti a Duhului Sfânt, a cãrei fortã spiritualã se poate mãri si micsora, sau poate dispãrea de la acele personae care nu vor sã facã voia lui Dumnezeu. Cândva eram pasionatã mult sã fac voia lui Dumnezeu, cândva eram si eu mai copil în casa Lui, dar îndrãznesc sã cred cã dacã astãzi suntem din nou împreunã, rãul mare din lume, cât si cel din jur, se va îndepãrta de noi si va fi bine, iar noi vom fi buni din nou. Mai e drum pânã acolo, cu noi toti. Dar se va lumina si se va curãta pãmântul. Cred mult de tot în asta.

As dormi aici pe iarba, asa mi-e de drag aici, la manastire la Tanacu

IUBIRE…Ei, oamenii ce au pe fatã tipãrite scrisori ale timpului pentru cei ce au de învãtat din ele, atunci când le privesc, înnobileazã prin prezenta lor sincerã pãmântul pe care îl calcã. Oamenii acestia frumosi de tot, oricum ar fi si oricum ar arãta, se bucurã, ca si mine, de tot ceea ce trãiesc si vãd. Suntem laolaltã, precum o ceatã de copii , atât de diferiti unul de altul. Lui Dumnezeu îi plac toti copiii Lui si pe toti îi iubeste. Pe toti ne iubeste la fel de mult. În fata mea, douã femei îsi deapãnã amintirile, arãtând cu mâna în depãrtare. Mã duc spre ele, cu uimire cã, în sfârsit, aud ceva ce asteptam sã aud. Cea mai mare în toate ale trupului, aratã spre bucata de pãmânt îngrijitã si primenitã cu flori si copaci, de lângã drumul ce duce spre „Prodromita”. O întreb cum o cheamã. Maria Ignat, de la Muntenii de Sus… Pe aici era grãdina noastrã de legume, în urmã cu 22 de ani. Pe atunci era la Tanacu sobor de maici. Pãrintele Corogeanu avea un har si toatã lumea venea la el. Dupã ce a plecat pãrintele de aici si au venit pãrintii Metodie si Chiril, nu mai aveau maici, asa ne chemau pe noi sã lucrãm. Puneam rãsad, când era hrãmuirea veneam si fãceam mâncare. Venea lume, sute de suflete veneau aici!”. Femeia cu pãrul nins din fata mea,tace. Îi citesc frumusetea tineretii încã pe chip. ÎI citesc demnitate în toate cele ale ei. A venit aici, în „acasa inimii”. E atât de frumos ce se întâplã, încât îmi vine sã salut frumusetea asta de întâmplare cu o îmbrãtisare, dar mã abtin, sã nu o sperii. Douãzeci de ani de iubire si devotament pentru acest loc, spune ceva. Lângã ea, tinându-si capul cu o dârzenie ce îi trãdeazã dorinta de actiune si implicare în treburi si actiuni, Maria Cretu, consãteancã si tovarãsã de drum prin ani spreTanacu, cu doamna Maria. Începe sã vorbeascã, privind soarele ce îi catã în ochi, fãrã sã se încrunte si fãrã sã se fereascã. „Dacã rãmânea sobor de maici aici, eu aici rãmâneam, sã dorm pe iarbã. Atât de drag îmi este! Din 2003, aici îmi gãsesc linistea totalã. Atunci am primit ajutor de la Pãrintele Corogeanu, pe care îl iubim pânã la moarte. Poate mã aude. Si Pãrintele Calistrat ne este tare drag. Am fost la el la Vlãdiceni . De unde sunteti, ne-a întrebat. De la Vaslui, de la Muntenii de Sus, i-am spus. Sã vã duceti acolo, sus, la Tanacu, cã vin si eu…asa a spus. Acum se construieste la Tanacu întruna. S-a mai construit, s-a sfintit loc pentru o bisericã mare si nouã. Sã-i ajute Dumnezeu Pãrintelui Calistrat, sã fie sãnãtos, sã poatã lupta, sã mai facã încã o mãnãstire”. Mãnãstire a spus, nu bisericã. Cine stie ce o rândui Dumnezeu, gândesc. În capul meu, deja este o poveste, dar nu o spun. Fac si eu ca un nepot al tatãlui meu, Costicã. Când era mic, mamã-sa i-a spus.”Când vine tatã-tu sã nu-i spui cã am fãcut plãcinte”. Dar de la poartã, Costicã i-a strigat tatãlui sãu: „Tatã, nu-ti spun deloc cã mama a fãcut plãcinte”. Asa si eu. Nu vã spun deloc ce am eu în cap, desi mereu am fost un fel de Costicã al Frãsânei de la Idrici…Pãsesc prin ograda mãnãstirii. Ochii mi se prind de clãdirea mare ce s-a construit prima datã aici, în 2002. Misunau sobolanii prin santuri, iar acum, iatã înaintea mea clãdirea ce cuprinde corpul de chilii împreunã cu paraclisul închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sfântului Procopie si Sfântului Artenie. Întreaga constructie este înconjuratã de câte un cerdac generos, si la etaj si jos, ce îmbrãtiseazã tot ce vezi cu ochii, în arcade mari, largi, primitoare. Paraclisul cel nou, sau Biserica Maicii Domnului „Prodromita”, este o capodoperã unicã, prin picturile originale care se aflã în icoanele existente. Nenumãrate sunt sfintele moaste ce acoperã si învesmânteazã aceastã bisericã construitã în formã de corabie, care este tinutã în frâu chiar de Maica Domnului, pe valurile acestei mãri ascunse între dealuri si codrii acestia maiestuosi de la Tanacu. Mi se plimbã ochii pe arhitectura clãdirilor acestea noi, admir frumusetea lemnului bine lucrat ce împodobeste atât de frumos întregul lãcas. Costructiile din lemn în stil bucovinean, ce completeazã clãdirea de chilii si biserica nouã, îmi aduc aminte de lumea frumoasã din tinutul Bucovinei, loc de unde o parte din cãlugãrii vietuitori au fost adusi de Maica Domnului aici, la Tanacu. Îmi iese în cale, pentru a câta oarã, acum, de când mã aflu în acest periplu prin mãnãstire, pãrintele Partenie, tânãrul ce a strãlucit astãzi la predicã. Parcã cineva l-a ales si l-a trimis special sã-mi ajute cãutãrile si sã-mi ostoiascã nevoile. Îmi împarte tãcut darurile. De-as învãta de la el tãcerea! Mã conduce spre cortul unde pot sã mãnânc delicatese din peste, ca la cel mai de lux restaurant din tãrile exotice si, înainte de a ne despãrti, facem împreunã o fotografie, chiar în poarta principalã a mãnãstirii. Multumesc, pãrinte! Mi-e foame, mi-e bine, mi-e dor de acest fel de bine, cel mai bine. Pe curând! Haideti astãzi, 25 iunie, sã ne bucurãm de prezenta Preasfintitului Ignatie si a copiilor, aici, pe dealul de la Tanacu. Si de toate darurile lui Dumnezeu revãrsate peste acest colt de lume! Azi chiar voi fi aici. E darul cel mai de pret pentru mine! Vã astept!