LocalSPORT

Louis Munteanu i-a salvat revenirea lui Hagi pe banca naționalei

MARCATOR… Gheorghe Hagi a revenit cu un egal pe banca naționalei. Louis Munteanu, atacantul născut la Vaslui, a fost cel care a evitat înfrângerea tricolorilor în amicalul din Georgia, scor 1-1 (0-0). Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 20:45, România întâlnește Țara Galilor, partidă care se va disputa pe stadionul Steaua.

Hagi a avut încredere în Louis Munteanu încă de la începutul carierei sale. A fost antrenorul care l-a debutat în fotbalul mare la Farul Constanța, iar acum atacantul vasluian i-a întors încrederea printr-o prestație excelentă la primul meci al lui Hagi ca selecționer. Introdus pe teren în repriza secundă, Munteanu a finalizat impecabil cu o lovitură de cap, în minutul 55, trimițînd mingea în poartă și stabilind scorul final, 1-1. Georgia a deschis scorul la începutul reprizei secunde, profitând de o eroare a portarului Marian Aioanei. Portarul Rapidului este unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Louis Munteanu, cei doi fiind colegi în trecut la Farul Constanța și păstrând o relație apropiată și în afara terenului. „Mă bucur că am marcat, dar din păcate am făcut egal. E bine că am ieșit toți sănătoși. Trebuie să asimilăm cât mai repede ce vrea Mister de la noi, a fost un test bun pentru noi. Probabil că mă voi duce (n.r. la Mondial), când mă întorc în America. Dacă va fi un meci aproape de mine, sigur mă voi duce. Cupa Mondială e foarte importantă”, a declarat Louis Munteanu la as.ro. Deși s-a declarat mulțumit de prestația României, Gică Hagi a anunțat multe schimbări la următoarea partidă amicală, cu Țara Galilor.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button