Lista de prioritate pentru anul viitor în vederea atribuirii locuintelor sociale din fondul locativ al municipiului Vaslui a fost aprobatã de consilierii locali la sfârsitul lunii noiembrie. În 2012, doar 112 vasluieni ar putea avea sansa închirierii unei astfel de locuinte.
Conform unei hotãrâri a Consiliului Local Vaslui din 2010, la nivelul municipiului functioneazã o comisie de analizã a cererilor de atribuire a acestor locuinte sociale, prezidatã de viceprimarul Valeriu Caragatã. Ultimei analize i-au fost supuse un numãr de 158 de dosare, dintre care 112 au avut documentatia completã, iar deponentii lor au capãtat posibilitatea primirii unei astfel de locuinte. Solicitantii, persoane sau familii, cu situatii financiare precare care nu-si pot permite detinerea unui spatiu de locuit în proprietate sau chirie în conditiile pietii, pot primi, în functie de punctajul primit în urma analizei dosarului, o locuintã cu chirie subventionatã. De locuinte sociale pot beneficia tinerii cu vârste sub 35 de ani, cei proveniti din institutii de ocrotire socialã, persoanele cu handicap de grad I si II, pensionari, veterani si vãduve de rãzboi, de asemenea persoanele sau familiile cu un venit mediu lunar pe persoanã, realizat în ultimele 12 luni ale anului, mai mic decât nivelul câstigului salarial mediu net lunar, exprimat de INS. La analiza fiecãrui dosar în parte se studiazã anumite criterii care definitiveazã stabilirea ordinii de prioritate, cum ar fi conditiile de locuit ale familiei solicitante, starea civilã, numãrul persoanelor aflate în întretinere, starea de sãnãtatea a solicitantului sau a altui membru din familia acestuia, nivelul de studii, vechimea cereii. Primii dintre vasluieni care au sansa unei case sunt cei care au primi punctajul cel mai mare, trei vasluieni au adunat 23, apoi lista continuã pânã la minimul de 13 puncte.
În prezent, Primãria Vaslui nu are nicio locuintã socialã disponibilã, nici mãcar pentru eventualele situatii de urgentã care ar putea apãrea pe parcursul sezonului rece, în schimb are peste 300 de cereri prin care vasluienii solicitã repartizarea unei locuinte sociale, majoritatea venind din partea familiilor tinere, cu cel putin doi copii care locuiesc în spatii improprii, astfel cã autoritãtile locale au decis achizitionarea unui imobil în valoare de 112.000 lei, imobilul urmând sã facã parte din fondul locativ al municipiului Vaslui.