Extern

Localul american care promitea bere gratis la moartea lui Donald Trump își pierde licența

Un local din Wisconsin al cărui proprietar a promis bere gratis în ziua morții lui Donald Trump a rămas fără licenţă. Statul susține că decizia vine după încălcări ale regulilor privind alcoolul, în timp ce proprietarul afirmă că este o sancțiune politică.

Minocqua Brewing Company, o berărie din Wisconsin deținută de activistul liberal Kirk Bangstad, își va pierde licența pentru producerea și comercializarea băuturilor alcoolice, după ce Departamentul de Venituri a anunțat compania că autorizațiile pentru cele două locații ale sale, din Minocqua și Madison, vor fi revocate începând cu 4 august.

Autoritățile au precizat că firma poate face apel până la această dată și poate continua să funcționeze pe durata procedurii.

„Compania are termen până pe 4 august să facă apel și poate continua să opereze pe durata procesului de contestare”, a transmis Departamentul de Venituri într-un e-mail.

Instituția a emis și o notificare privind revocarea autorizației pentru depozitarea băuturilor alcoolice pentru una dintre locații.

Decizia vine după o investigație privind modul în care compania a gestionat anumite operațiuni legate de alcool. Departamentul de Venituri acuză transportul de bere din Illinois fără permisele necesare, operarea neautorizată a unui punct de vânzare cu amănuntul și păstrarea într-un depozit fără autorizație a unor cantități de bere pentru care nu ar fi fost plătite taxele.

Mesajul despre „berea gratis” care a făcut berăria celebră

Minocqua Brewing Company a devenit celebră după o postare publicată pe Facebook în 22 ianuarie, în care compania anunța o promoție cu „bere gratis toată ziua” în ziua în care Donald Trump va muri. Mesajul nu menționa explicit numele președintelui, dar referirea la acesta a fost clară pentru cei care urmăreau activitatea online a berăriei…https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/localul-american-care-promitea-bere-gratis-la-2546463.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button