spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Liceul „Mihail Kogălniceanu” dă absolventul de 10 la BAC

- Advertisement -
Alina-Ionela Piruș

REZULTATE… Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” își demonstrează încă o dată valoarea prin rezultatele obținute de elevi, fiind unitatea de învățământ cu rezultatele cele mai bune la examenul de Bacalaureat de anul acesta. Singura elevă de 10 din județ este Piruș Alina-Ionela, care a terminat profilul Științe Sociale. Liceul „Mihail Kogălniceanu” a înregistrat cele mai multe note de 10 la matematică din județ, cel puțin înainte de contestații.

La fel ca în anii trecuți, Liceul „Mihail Kogălniceanu” dovedește prin rezultate motivele pentru care își merită locul în topul liceelor din țară. 5 dintre primele 10 cele mai mari medii pe județ, înainte de contestații, aparțin elevilor de la acest liceu de elită.

”Am plâns de fericire când am văzut rezultatele, nu mi-a venit să cred”

Alina a muncit din greu pentru a avea note cât mai mari la examenul maturității, mai ales pentru a intra la facultatea la care își dorește. ”Am făcut pregătire la română de la începutul lunii ianuarie și am învățat foarte mult. Mi-a fost ciudă că nu am apucat să scriu cât știam. Nu m-am încadrat în timp. La ultimul subiect de la română nu am scris atât de elaborat pe cât mi-aș fi dorit. M-am consultat cu baremul, dar aveam impresia că am greșit puțin. Din vina emoțiilor, nu mai țineam minte exact dacă am scris tot. Mă așteptam să fi greșit destul de mult, sunt mai panicată din fire. Oricum la română depinde mult și de viziunea corectorului. La simulare am scris mai mult decât acum și am luat mai puțin. Acum am scris doar 2 pagini, în ultima oră. Mi-a luat mult argumentarea de la subiectul 2. Inițial m-am bucurat să văd Moara cu noroc, o știam bine. Nu m-am panicat decât când am văzut că am rămas în criză de timp. A fost gălăgie în sala de examinare, ba întreba cineva ceva, ba cerea la baie, ba apă. Eu sunt destul de rapid distrată. Am crezut că nu o să mă pot concentra însă mi s-au părut accesibile subiectele, chiar dacă mulți au spus că a dat greu. Am stat în fiecare noapte până la ora 3 și am crezut că voi fi prea obosită ca să mă pot concentra la examen. La istorie am învățat în ritmul clasei și am recapitulat puțin după. Aveam impresia că nu mai știam nimic înainte de examen. Iar la logică nu mi-am făcut probleme prea mari, am prins din clasă. Luasem și la simulare notă mare”, ne-a povestit fata de 10. Deși nu a anunțat prea multe persoane de rezultate, atunci când a încercat să-i spună mamei nota, a început să plângă de emoții. ”Mama s-a bucurat foarte tare. A crezut că am luat mai puțin. Eram atât de emoționată încât nu am putut să-i spun nota. Am lăsat-o pe ea să se uite. M-a văzut plânsă, terminată de emoții și s-a gândit că am luat puțin. Nu i-a venit să creadă”, a spus Alina. Tânăra îi sfătuiește pe cei din generația viitoare să ia totul în serios, deoarece acest examen nu este o joacă. ”Să se apuce din timp de învățat, că nu e de glumă. Eu m-am apucat cam târziu, zic eu, prin ianuarie. . Am învățat în ritmul clasei, dar ar fi trebuit să aprofundez materia mai din timp”, a adăugat fata. Alina dorește să îi calce pe urme fratelui ei și să dea la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la Facultatea de Drept. ”Am așteptat să văd dacă se intră pe bază de dosar sau pe admitere la facultatea la care îmi doresc să dau, mai exact la Cuza la Drept, la Iași. Am ales facultatea de Drept pentru că nu aș vrea să trăiesc într-un oraș foarte mare. Fratele meu a făcut tot aceeași facultate, iar din ce mi-a spus, m-a convins să dau și eu tot acolo. Oricum dacă vrei să înveți, înveți oriunde. Am vrut să fiu și aproape de casă, pe de o parte. O să-mi fie mai ușor”, a spus tânăra.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.