LocalMincinosu'

Liber sugetator | PAMFLET

Politistii vasluieni, sau cel putin cei profesionisti si relativ corecti, s-au sãturat pânã peste caschetã de cei doi sefi care si-au luat inspectoratul pe persoanã fizicã. Picãtura care a umplut paharul cu sprit a fost mascarada de la concursul pentru ocuparea functiei de sef la Serviciul Economic. Desi au participat la concurs trei ofiteri cu experientã, toti au fost declarati respinși. Si mai interesant este cã protejata sefilor a renuntat sã participe. Este de asteptat, în aceste conditii, ca tocmai aceasta sã fie numitã sefã a serviciului, dar prin delegare. În acest context încins, politistii cer o analizã managerialã a celor doi comandanti, Nane si Antohe, pentru cã mizeriile de sub pres nu mai pot fi ascunse. Aceastã stire ar fi trebuit sã fie una veselã si amuzantã, dar nu e nimic amuzant atunci când, de ani de zile, IPJ Vaslui e condus anapoda, iar rezultatele se vãd în judet cu ochiul liber al infractorilor. În acelasi registrul politienesc, trecem în revistã iesirea la pensie a celor doi sefi de la DGA si faptul cã nu-i regretã nimeni!

Gestul crestinesc al deputatului Solomon, de apãrare a fratelui Vexler, are origini mai adânci în credintele diverse ale deputatului. Acesta cocheteazã cu mai multe culte religioase si este perfect explicabilã atitudinea sa dacã tinem cont cã Bârladul este polul armoniei religioase din România. Nu uitati cã în Bârlad s-au nãscut, literar vorbind, Tache, Ianke si Cadâr, un exemplu de comuniune negustoreascã între mai multe religii. Trebuie sã remarcãm, peste toate controversele politice, cã e prima datã când din Camera Deputatilor ne parvin imagini relativ pozitive cu deputatul Solomon, dupã atâtea saorme si scandaluri cu dulapuri si sifonere.

Dorin Apostu merge pe calea lui Gologan. S-a angajat consilier la Zarã de la CJ

Fostul subprefect Dorin Apostu si-a gãsit slujbã nouã. Zilele trecute, acesta a pãrãsit postul de paznic la cimitirul din Bârlad si s-a angajat pe un post de consilier la cabinetul vicepresedintelui Costel Zarã. Cel mai bucuros de noua achizitie este administratorul judetului, Mircea Gologan. Asa s-a refãcut în CJ, discret, perechea de fosti subprefecti.

5 comentarii

  1. Cine a avut ideea tâmpită, sa pună rahaturile alea luminoase, pe Traian 🤦🤪nu i destul că de distruge bucșele căcatul de ” drum medieval” din centru, acum și porcăriile astea. La prima zăpadă, le rup aia cu lama. Numai știu cum să mai facă o combinație, edilii.

  2. Aceasta candidată neprezentată știa din iulie că va fi șefă la SICE . Traseul ei de pena_lă este cunoscut de coleguții mai vechi . Se oftica că mămăligarul precedent șef_ut insipid incolor zero barat damingeană nu va pleca repede la pensioară . Se zvarcolea ca șarpele . A dat ea la Nane o porție bună de …..De fapt a luat o porție bună de micuț . Gușa plină multe rezolvă la IPJ . Pentru candidații bărbați ghinion . Buni dar viața e o curvă .
    Fu_tăneala la IPJ Vaslui este Top
    P.S. stia din iulie ca va fi șefă garantat

    1. Soldățel None Te joci cu focul măi!Acuși te pârlești ca porcul!două de la SICEepisodul 2păruială la IPJ Loliromni phandli vs xxokiltSd😁😎😎 Eu pariez că rămâne maț🤣,a treia și doamna Gina sigur.

  3. Mâncători de kkt care spun că sunt profesioniști ar fi trebuit să se înscrie și să participe la acest concurs. Doar nu cei doi de la vârful IPJ Vs au organizat concursul ci șefii de la IGPR. Ce dacă a candidat un fost pe la DGA, nu ați văzut polițiști nulități care au mai fost în această structură? Chiar destul de mulți. Așa că, umflatule de Timofti cuc, nu mai bate doba după cum vor analfabeții nemulțumiți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button