Legea avocaţilor, adoptată de Camera Deputaţilor
Legea avocaţilor, criticată pentru că ar introduce o aşa-zisă imunitate pentru aceştia, a fost adoptată de Camera Deputaţilor în unanimitate, cu 237 de voturi, după modificări succesive în Comisia juridică. Potrivit actului normativ, avocaţilor nu le pot fi ridicate sau confiscate ”înscrisurile care conţin comunicări între client şi avocatul său şi înscrisurile care conţin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client”.
Excepţia potrivit căreia, totuşi, avocaţilor le puteau fi ridicate sau confiscate înscrisuri, ” în situaţia în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că avocatul a comis infracţiuni în exercitarea activităţilor specifice profesiei”, a fost eliminată în plen la iniţiativa deputatului UDMR Mate Andras Levente.
O altă prevedere a legii statuează că ”raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în art. 139 ali. (2) din Codul de procedură penală”.
Articolul 139 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede că ”supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de trafic de arme, de trafic de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede ori alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicaţii electronice ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare”.
sursa: https://www.realitatea.net/legea-avocatilor-adoptata-de-camera-deputatilor_1993842.html
