spot_img
spot_img
5.1 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Lăsaţi fără casă de mafia imobiliară. Escrocii au falsificat hotărâri judecătoreşti!

- Advertisement -

Arestarea fostului deputat Mihail Boldea nu a suspendat judecarea proceselor determinate de „afacerile” sale ilegale * O familie din Galaţi, evacuată din apartamentul cumpărat de la complicii fostului deputat


Cazul soţilor Toniţă, cei care au cumpărat un apartament intabulat pe baza unei sentinţe judecătoreşti false, devine din ce în ce mai complicat. După ce vinerea trecută a primit o notificare prin care era anunţată că trebuie să elibereze apartamentul, familia Toniţă a fost vizitată luni dimineaţă de executorul judecătoresc. Executarea silită nu a putut avea loc însă, pentru că familia nu era acasă.
Procedura spune că în astfel de cazuri ar fi trebuit ca poliţia să vină la faţa locului şi să spargă uşa. „Poliţia a fost anunţată pentru ora 9.00. Nu ştim ce s-a întâmplat de nu au venit poliţiştii. Am amânat executarea pentru data de 26 aprilie, pentru că nu putem intra în casă fără poliţişti”, ne-a explicat avocata lui Ion Bostan, Ioana Dumitru.
Atât avocata, cât şi executorul judecătoresc au plecat de la faţa locului după o oră de aşteptare. Nu înainte însă de a lipi o nouă notificare pe uşa apartamentului aflat în litigiu.
Poveste veche de şase ani
În urmă cu şase ani, basarabeanul Ion Bostan a cumpărat un apartament în Galaţi, prin intermediul agenţiei Volaret. După o vreme, el a venit în oraş pentru a-şi plăti taxele, prilej cu care a aflat că – stupoare! – nu mai este proprietar pe apartament. Imobilul fusese intabulat pe numele unui anume Manole Relu (în fapt un om al străzii folosit în mai multe tranzacţii de Mihai Boldea), pe baza unei sentinţe care ulterior s-a dovedit a fi falsă. Imediat după cumpărare,  Manole Relu a vândut apartamentul lui Mihai Bordeianu. Acesta l-a vândut, imediat, familiei Toniţă. Conform declaraţiilor soţilor Toniţă, la notariat, la încheiereat tranzacţiei, a fost prezent şi Mihail Boldea. La scurt timp de la cumpărare, familia Toniţă a fost dată în judecată de Ion Bostan, adevăratul proprietar al imobilului.
De atunci au trecut şase ani, timp în care mai mulţi magistraţi au dat sentinţe în acest caz. Interesant e că ambele tabere fiind părţi vătămate în dosarul penal al fostului deputat, fapt care nu a suspendat însă judecarea cauzelor civile. În fapt, Ion Bostan a obţinut o sentinţă definitivă şi executorie, pentru care s-a încercat executarea silită de ieri dimineaţă.
Acum, familia Toniţă poate face cel mult o contestaţie la executare şi are timp o săptămână să obţină o suspendare. În caz contrar, executarea va avea loc pe data de 26 aprilie.

viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.