spot_img
spot_img
0.1 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

La sfârșitul lunii încep înscrierile la clasa pregătitoare

- Advertisement -
ÎNSCRIERI… Copiii care urmează să împlinească 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2021 nu vor mai avea nevoie de evaluarea dezvoltării psihosomatice, fiind suficientă doar o recomandare de la grădiniță

ANUNȚ… Vasluienii își vor putea înscrie copiii la clasa pregătitoare începând cu data de 29 martie. Tot ce trebuie să facă este să completeze și să depună cererile-tip de înscriere la școlile de circumscripție până pe 28 aprilie. Copiii care urmează să împlinească 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2021 nu vor mai avea nevoie de evaluarea dezvoltării psihosomatice, fiind suficientă doar o recomandare de la grădiniță. Nici anul acesta părinții nu vor putea alege o anumită învățătoare din școala în care își înscriu copiii. Elevii vor fi repartizați aleatoriu în clasele pregătitoare, fie în ordinea alfabetică a numelor copiilor, fie prin tragere la sorți. Listele cu cei înmatriculați va fi publicată pe 20 mai pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean, împreună cu numărul de locuri rămase libere.

Până pe 17 martie, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui va trebui să afișeze circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ. În anul școlar în curs, cinci unități de învățământ folosc programul Step by Step, o metodă alternativă de educație dezvoltată în SUA, care promovează metode de predare-învățare centrate pe copil și pe implicarea familiei. Este vorba despre Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Husi, Școala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui, Școala Gimnazială „Constantin Motas”, Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui. În toate celelalte unități de învățământ din județ se folosește sistemul tradițional de educație.

Iată ce trebuie să conțină dosarul de înscriere

Înscrierea copiilor care împlinesc 6 ani până la data de 31 august la clasa pregătitoare este obligatorie. „Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. În situația copiilor menționați, care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar,” potrivit metodologiei publicate. Dosarul de înscriere în clasa pregătitoare trebuie să conțină următoarele documente: Cererea de înscriere în clasa pregătitoare 2021, recomandarea de la grădiniță/rezultatul evaluării copilului de la CJRAE/CMBRAE, copie a actului de identitate al părinților/părintelui, copie a certificatului de naștere al copilului (acestea vor fi certificate „conform cu originalul” de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale), declarația pe propria răspundere pentru înscrierea la clasa pregătitoare și alte documente în funcție de starea civilă a părinților.

A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare va avea loc în perioada 24 – 31 mai

Toți copiii ai căror părinți solicită înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție sunt înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată. Pe locurile libere, se înscriu și, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripții școlare, inclusiv din alte localități. Astfel, dacă în prima etapă nu se ocupă toate locurile, se va derula o a doua etapă de înscriere. Până pe 21 mai, Inspectoratul Școlar trebuie să publice procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, urmând ca în perioada 24 mai-31 mai părinții să depună/transmită cererea-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Pe 4 iunie se vor afișa la fiecare unitate de învățământ listele finale pentru clasa pregătitoare, iar în perioada 1 septembrie – 10 septembrie 2021 este programată centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.