La faza națională a Concursului ISU merg pompierii din Suceava și cei din Neamț! Vaslui este pe locul IV! (FOTO, VIDEO)
GREU CONCURS … După două zile în care, la ultima și, poate, cea mai importantă probă, hazardul a jucat un rol determinant în stabilirea ierarhiei clasamentului general, faza interjudețeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență s-a încheiat. Concurenții au avut de parcurs trei probe, și anume „Ștafeta 4×100 metri”, „Pista cu obstacole” și „Dispozitiv de intervenție”. În competiția serviciilor voluntare pentru situații de urgență, în ultima probă, SVSU Săbăoani a fost urmărită de ghinion și a ratat ambele manșe ale probei „Dispozitiv de intervenție”, proba fiind nevalidată. Astfel, campioana județului Neamț, SVSU Săbăoani a fost descalificată, ajungând de pe prima, pe ultima poziție în clasamentul general. La nivelul serviciilor voluntare, etapa interjudețeană a fost câștigată de reprezentanții SVSU Cârlibaba, din județul Suceava. La nivelul serviciilor private pentru situații de urgență, surprizele nu și-au avut locul, la faza națională calificându-se reprezentanta județului Neamț, SPSU „SSG Fire and Rescue” Tașca. Cei mai buni pompieri voluntari au fost desemnați: Dorcu Andrei Ionuț, Dorcu Sergiu Mădălin (ambii, din cadrul SVSU Săbăoani) și Savin Gheorghe (SVSU Buhuși), în timp ce la nivelul serviciilor private pentru situații de urgență, la individual, podiumul a fost ocupat de Borșan Florin Gheorghe, Lupancu Constantin Bogdan (ambii de la SPSU „Egger România” Rădăuți) și Țepeș Bobu Daniel Ștefan (SPSU „SSG Fire and Rescue” Tașca). SVSU Rebricea (Vaslui) s-a calificat pe locul IV.





Clasament general Servicii voluntare pentru situații de urgență
- SVSU Cârlibaba (Suceava)
- SVSU Buhuși (Bacău)
- SVSU Mironeasa (Iași)
- SVSU Rebricea (Vaslui)
- SVSU Câmpuri (Vrancea)
- SVSU Ibănești (Botoșani)
- SVSU Săbăoani (Neamț)
Clasament general Servicii private pentru situații de urgență
- SPSU „SSG Fire and Rescue” Tașca (Neamț)
- SPSU Vancart Adjud (Vrancea)
- SPSU „Egger România” Rădăuți (Suceava)
- SPSU Termo Service Iași (Iași)
Clasamentul probelor de concurs
Proba 1: „Pista cu obstacole”
Servicii voluntare pentru situații de urgență (SVSU)
- SVSU Neamț (Săbăoani)
- SVSU Suceava (Cârlibaba)
- SVSU Bacău (Buhuși)
- SVSU Iași (Mironeasa)
- SVSU Vaslui (Rebricea)
- SVSU Botoșani (Ibănești)
- SVSU Vrancea (Câmpuri)
Servicii private pentru situații de urgență
- SPSU Egger România Rădăuți (Suceava)
- SPSU Termo Service (Iași)
- SPSU SSG Fire and Rescue (Neamț)
- SPSU Vrancart Adjud (Vrancea)
Proba 2: „Ștafeta 4×100 metri”
Servicii voluntare pentru situații de urgență:
- SVSU Neamț (Săbăoani)
- SVSU Suceava (Cârlibaba)
- SVSU Bacău (Buhuși)
- SVSU Vaslui (Rebricea)
- SVSU Iași (Mironeasa)
- SVSU Vrancea (Câmpuri)
- SVSU Botoșani (Ibănești)
Servicii private pentru situații de urgență
- SPSU Egger România Rădăuți (Suceava)
- SPSU SSG Fire and Rescue (Neamț)
- SPSU Termo Service (Iași)
- SPSU Vrancart Adjud (Vrancea)
Proba 3: „Dispozitiv de intervenție”
Servicii voluntare pentru situații de urgență
- SVSU Cârlibaba (Suceava)
- SVSU Buhuși (Bacău)
- SVSU Mironeasa (Iași)
- SVSU Rebricea (Vaslui)
- SVSU Câmpuri (Vrancea)
- SVSU Ibănești (Botoșani)
- SVSU Săbăoani (Neamț)
Servicii private pentru situații de urgență
- SPSU „SSG Fire and Rescue” Tașca (Neamț)
- SPSU Vancart Adjud (Vrancea)
- SPSU „Egger România” Rădăuți (Suceava)
- SPSU Termo Service Iași (Iași)
„Felicitări tuturor pentru participare, pentru efortul depus și pentru spiritul de fair-play demonstrat! Felicitări câștigătorilor și mult succes la faza națională!”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.










Mai interesant ar fi pe ce loc sunt cei de la SVSU Barlad.
Neinteresant