DE OCHII LUMII… În ședința ordinară de joi, 7 noiembrie, a Consiliului Local Vaslui, au fost aleși cei doi viceprimari ai municipiului, moment care marchează o colaborare între Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal. Valeriu Caragață a fost propus de colega lui de partid, Luminița Vârlan, în timp ce Daniel Bulumac, susținut de liberali, a fost propunerea făcută de liderul grupului, Robert Vlada. Într-un gest de protest, consilierii AUR și Forța Dreptei au părăsit sala, iar consilierii USR s-au abținut de la vot. Cei doi viceprimari au obținut număr egal de voturi, câte 13, din cei 14 consilieri prezenți la urne. Un consilier, cel mai probabil Maricel Gangu de la PMP, și-a anulat votul, însă gestul său a contat prea puțin în economia alegerilor, cele două partide având o majoritate suficient de stabilă cât să nu stea la mâna altor formațiuni politice. Botezul alianței dintre PSD și PNL pe plan local s-a făcut sub privirile conducerilor organizațiilor județene ale celor două partide, care au ținut să se tragă în poze la finalul ședinței. Vorbim de Adrian Solomon de la PSD și liderul adus de la București să-i ia locul lui Nelu Tătaru, Mihai Barbu de la PNL. Acest moment nu face decât să arate că cearta de la centru, dintre Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, nu este altceva decât un teatru ieftin, cele două partide colaborând de minune în teritoriu. Din mitul opoziției unite la Vaslui au mai rămas USR, Forța Dreptei și AUR, prin Marius Arcăleanu și Ionel Sandu.
În debutul ședinței, Valeriu Caragață a cerut suplimentarea ordinii de zi cu proiectul de hotărâre privind alegerea celor doi viceprimari. Imediat s-a și trecut la vot, proiectul fiind adoptat cu votul consilierilor PSD, PNL și al consilierului PMP, Maricel Gangu. Abia după ce și-au revenit din lovitura primită, consilierii AUR, Forța Dreptei și USR au încercat să riposteze, însă timid. Primul a făcut-o colonelul în rezervă Constantin Carabină, de la AUR, care a atras atenția că proiectul nu a fost depus cu suficient timp înaintea ședinței, astfel încât să se voteze în cunoștință de cauză. A urmat apoi fostul viceprimar al municipiului Vaslui, Cătălin Mîndru, care l-a întrebat pe secretarul general al municipiului Vaslui dacă acest proiect îndeplinește toate procedurile pentru a fi introdus pe ordinea de zi. Eduard Lăcătușu a dat un răspuns neclar, care lasă loc la interpretări. “Odată aprobată de către Consiliul Local suplimentarea ordinii de zi, până la dezbaterea lui, la momentul în care îi va veni vremea va îndeplini toate condițiile”. Mîndru s-a prins că ceva ar putea fi în neregulă cu acest proiect și a insistat. “În acest moment s-a decis introducerea pe ordinea de zi. Vă rog să îmi răspundeți direct la întrebare: sunt pregătite toate materiale, respectiv proiectul de hotărâre, raportul de specialitate și referatul? Dacă sunt aceste materiale, punctul poate fi introdus pe ordinea de zi, suplimentar. Dacă nu sunt, nu poate fi introdus suplimentar. Nu există că așteptăm să vedem ce se întâmplă până la finalul zilei, dacă apar aceste materiale sau nu” , a atras atenția consilierul USR. “Proiectul de hotărâre a fost depus înainte de ședință, cel puțin așa a spus reprezentantul grupului care l-a depus, cu referat și proiectul de hotărâre, așa cum spune legea. Până să ajungă în dezbatere, urmează să se facă și raportul de specialitate, care nu conține decât prevederi legale. Raportul de specialitate nu conține alte specificații decât textul de lege, adică procedura de alegere a viceprimarului, care se face prin vot secret. Dacă sunt mai mulți, se aleg primii doi și așa mai departe…”, a explicat secretarul. După aceste lămuriri, s-a trecut la aprobarea ordinii de zi, apoi la primul proiect, alegerea președintelui de ședință pentru următoarele trei luni. La acest punct s-au făcut două propuneri, prima din partea liderului de grup PSD, Valeriu Caragață, care l-a nominalizat pe decanul Consiliului Local, Lucian Jinga, a doua din partea consilierei Forța Dreptei, Ana Maria Cristea, care l-a propus pe Marius Arcăleanu. A fost ales, cu 14 voturi “pentru”, reprezentantul PSD.
Joaca de-a grupurile
Al doilea proiect de pe ordinea de zi a băgat legislativul local în ceață pentru că cei 23 de consilieri urmau să stabilească acea comisie de numărare a voturilor, la care se apelează de două-trei ori pe durata unui mandat, atunci când unele proiecte au nevoie de vot secret. Deși nu extraordinar de importantă, această comisie a provocat primele discuții aprinse în noul Consiliu Local. Înainte să se voteze membrii ei, consilierul Marius Arcăleanu a cerut să se constituie grupurile din noul Consiliu Local, secretarul Eduard Lăcătușu acordând prima pauză de cinci minute pentru discuții între partide. După aproximativ 10 minute s-a revenit în ședință, dându-se cuvântul fiecărui lider de grup să anunțe constituirea lui. Consilierii PSD, zece la număr, vor forma grup de sine stătător în următorii patru ani, avându-l lider pe Valeriu Caragață. La fel vor proceda și cei trei consilieri liberali, care și-au anunțat direcția prin liderul Robert Vlada, dar și consilierii USR, tot trei la număr, care îl vor avea lider pe Cătălin Mîndru. Singura alianță s-a făcut în rândul celorlalte partide.
“Noi am discutat înaintea ședinței și am stabilit să avem un grup format din AUR, Forța Dreptei și PMP. Putem avea surprize după cum am putut observa și la începutul ședinței (n.r. cu referire la votul dat de Marcel Gangu (PMP) în favoarea introducerii pe ordinea de zi a proiectului privind alegerea viceprimarilor), iar propunerea de lider al grupului este domnul Ionel Sandu”, a anunțat Marius Arcăleanu.
Începe joaca partidului comasat PSD-PNL, iar opoziția s-a regrupat rapid, formând grupul AUR-FD-PMP. USR a rămas de sine stătător
Odată stabilite grupurile de consilieri, s-a trecut la propunerile pentru cei cinci membri ai comisiei de numărare a voturilor. Astfel, pe baza voturilor exprimate de către vasluieni și a numărului de consilieri trimiși în CL, Partidul Social Democrat a avut dreptul să nominalizeze doi membri, Partidul Național Liberal – un singur membru, Uniunea Salvați România – un membru, iar grupul Alianța pentru Unirea Românilor-Forța Dreptei – Partidul Mișcarea Populară – un membru. Singurul care a avut obiecții de făcut cu privire la numărul membrilor comisiei a fost Marius Arcăleanu, acesta precizând faptul că grupul din care face parte ar trebui să aibă reprezentativitate mai numeroasă în comisie, pentru că pe logica stabilită de cei din cadrul primăriei, grupul AUR-FD-PMP, cu șapte consilieri, ar fi trebuit să aibă un reprezentant în comisie, cât urmau să aibă și USR sau PNL, partide cu câte trei consilieri. Pentru a se respecta, într-adevăr, configurația votului dat de vasluieni, Arcăleanu a propus o comisie formată din șapte membri, însă propunerea a fost respinsă, pe motiv că o comisie formată din cinci membri ar fi mai “lucrativă”. Consilierii grupului proaspăt constituit AUR-FD-PMP nu au înțeles că ei trebuie să propună un singur membru titular, fiecare formațiune politică venind cu propria variantă. Motiv numai bun pentru social-democratul Leonard Negruți să-i ia puțin peste picior pe aceștia. “Rog colegii de la tehnic să dea un zoom și mai mare pe ecran, să vadă și domnul Arcăleanu că pe poziția a doua, după PSD, avem un grup, format din AUR, Forța Dreptei și PMP. Ori eu am auzit până acum patru propuneri din partea acestui grup”. A cerut dreptul la cuvânt Constantin Carabină (AUR), care a afirmat că grupul celor trei partide fusese format doar pentru ședința de ieri, pe viitor urmând ca ele să meargă separat în CL. A fost momentul când secretarul Eduard Lăcătușu a acordat a doua pauză de cinci minute, ca cei șapte consilieri să se decidă dacă vor merge sau nu împreună ca grup. După pauza, Marius Arcăleanu a anunțat formarea oficială a grupului AUR-Forța Dreptei – PMP, cu lider de grup, Ionel Sandu. După ce s-a rezolvat și această dilemă, s-a trecut la votarea comisiei de numărare a voturilor, din care vor face parte următorii consilieri locali: Luminița Vârlan și Leonard Negruți de la PSD, Robert Vlada de la PNL, Cristi Brânză de la grupul AUR-FD-PMP și Mihaela Bohotineanu de la USR.
Formarea comisiilor de specialitate a dus la prima fisură în grupul AUR-FD-PMP
Deși misterul noii majorități din Consiliul Local Vaslui fusese oarecum devoalat încă de la primele minute ale ședinței de ieri, consilierii USR, AUR și Forța Dreptei încă trăgeau speranțe că liberalii nu vor bate palma cu social-democrații. Numai că noua majoritate din CL a funcționat perfect și la punctul trei de pe ordinea de zi, unde consilierii au votat componența celor cinci comisii de specialitate. Fiecare grup a venit cu propuneri, PSD-ului revenindu-i patru membri în fiecare comisie, USR-ului – un membru, grupului AUR-FD-PMP- trei membri, iar PNL-ului -un membru. Pentru Comisia Juridică, social-democrații i-au propus pe Valeriu Caragață, Gabriela Epure, Vlad Ghețu, Leonard Negruți; USR a propus-o pe Mihaela Bohotineanu; grupul AUR – FD – PMP pe Constantin Carabină, Ionel Sandu, Ana Maria Cristea, iar PNL pe Daniel Bulumac. La Comisia Buget-Finanțe, PSD i-a propus pe Luminița Vârlan, Valeriu Caragață, Lucian Jinga, Andreea Nistor; USR l-a propus pe Dragoș Chirica; grupul AUR- FD- PMP i-a propus pe Ionel Sandu, Vlad Dicu și Marius Arcăleanu, iar PNL pe Liliana Trifan. La cea de-a treia comisie – Amenajare Teritoriu- social-democrații i-au nominalizat pe Daniel Neacșu, Cezar Bahrim, Dumitru Prișan, Jinga Lucian; USR a nominalizat-o pe Mihaela Bohotineanu; grupul AUR – FD- PMP i-a propus pe Cristian Brânză, Marius Arcăleanu și Constantin Carabină, iar PNL pe Robert Vlada. Pentru a patra comisie – Programe -Proiecte cu finanțare europeană – s-au propus următorii consilieri: Daniel Neacșu, Cezar Bahrim, Andreea Nistor și Leornard Negruți de la PSD, Cătălin Mîndru de la USR, Vlad Dicu, Constantin Carabină, Marius Arcăleanu de la grupul AUR -FD -PMP și Robert Vlada, de la PNL. Pentru cea de-a cincea comisie – Sport-Cultură – social-democrații i-au propus pe Dumitru Prișan, Vlad Ghețu, Luminița Vârlan și Gabriela Epure; USR l-a propus pe Cătălin Mîndru; PNL a propus-o pe Liliana Trifan, iar grupul AUR- FD- PMP i-a propus pe Vlad Dicu, Gangu Maricel și Ana Maria Cristea.
Numai că reprezentantul PMP, Gangu Maricel, a fost extrem de nemulțumit cu această propunere făcută de colegii lui și a anunțat, după aproximativ 15 minute de la constituirea grupului AUR- FD-PMP, că el părăsește grupul. “Trebuie să luăm iarăși configurația comisiilor de la capăt”, a atras atenția Eduard Lăcătușu. Pentru a ieși din acest impas, secretarul general al municipiului Vaslui a acordat a treia pauză de cinci minute, în speranța că Gangu se va răzgândi. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar împăcarea a venit din partea decanului Consiliului Local, Lucian Jinga, care i-a cedat locul său lui Maricel Gangu în comisia Buget-Finanțe. Componența celor cinci comisii de specialitate a fost votată în unanimitate, moment numai bun pentru Valeriu Caragață să solicite și votarea președinților și secretarilor acestor comisii. “Să fim lucrativi, dacă tot e o ședință de organizare, să stabilim azi cine sunt președinții și secretarii acestor comisii”, a cerut liderul social-democraților vasluieni. Au urmat alte aproximativ 20 de minute de pauză pentru ca cei 23 de consilieri să se adune pe comisii și să își stabilească conducerile. Majoritatea formată din consilierii PSD și PNL a funcționat fără cusur și de această dată, iar după lungi și formale discuții, s-a votat ca la Comisia juridică, președinte să fie pus Valeriu Caragață, la Comisia Buget – Liliana Trifan; la Comisia Amenajare Teritoriu – Urbanism – Daniel Neacșu; la Comisia Programe – Proiecte – Robert Vlada, iar la Comisia Sport – Cultură – Luminița Vârlan.
Punctul culminant al ședinței: alegerea celor doi viceprimari
OPOZIȚIA UNITĂ S-A SPART… Odată stabilite și comisiile de specialitate, s-a trecut la ultimul punct de pe ordinea de zi, proiectul de hotărâre privind votarea celor doi viceprimari. Președintele de ședință i-a dat cuvântul Luminiței Vârlan, de la PSD, care l-a propus pentru această funcție pe Valeriu Caragață. Această nominalizare nu a surprins pe nimeni, pentru că despre revenirea lui Vali Caragață în primărie, ca viceprimar, se vorbește de luni de zile. Era poate cea mai firească propunere pe care PSD putea să o facă, dată fiind experiența acestuia în administrația publică locală. Bomba a căzut când același președinte de ședință a dat cuvântul consilierilor PNL. Toată lumea se aștepta ca ori Liliana Trifan, ori Daniel Bulumac să facă nominalizarea, însă această misiune i-a revenit chiar liderului grupului, Robert Vlada, care a anunțat că liberalii îl propun pe Daniel Bulumac. O surpriză de proporții, la care nimeni nu se aștepta, și care i-a făcut pe cei care alcătuiesc noua opoziție să se retragă din sală. Înainte să plece, Marius Arcăleanu și-a exprimat dezamăgirea față de drumul pe care liberalii au ales să meargă în următorii patru ani. “În această sală suntem 13 consilieri locali aleși de vasluieni, care și-au pus speranța că, punând ștampila pe noi, vor opri dominația PSD cel puțin în municipiul Vaslui. De-a lungul ședinței, am observat că s-a format această nouă majoritate, patru dintre consilieri trădând votul vasluienilor”, a afirmat consilierul Arcăleanu, care a fost contrat de liderul liberalilor, Robert Vlada. “Nu este nicio trădare a vasluienilor pentru că în Consiliul Local au ajuns șase partide. Indiferent cum s-ar fi făcut această majoritate era poate în detrimentul celorlalți colegi. Este însă o majoritate care va duce mai departe proiectele, astfel încât după patru ani de zile să vedem Vasluiul așezat acolo unde ne dorim cu toții”. După discursul liberalului, liderul grupului AUR -Forța Dreptei, Ionel Sandu, a anunțat că el și colegii lui nu vor vota viceprimarii, ieșind cu toții din sală. La rândul lor, consilierii USR au anunțat că nu vor participa la vot, însă vor rămâne în sală. A urmat o a patra pauză de cinci minute, pentru a fi redactate buletinele de vot. După reluarea ședinței, cei doi consilieri propuși pentru funcțiile de viceprimari au primit câte 13 voturi din 14 exprimate, un vot fiind declarat nul, cel mai probabil al consilierului Maricel Gangu. La finalul ședinței, liderii organizațiilor județene PNL și PSD și-au făcut poze împreună în sala de ședințe, anunțând că viitorul municipiului Vaslui “merită toată atenția noastră”.
PSD marele câștigător, PNL perdantul de serviciu
STRATEGIE… Majoritatea PSD-PNL oficializată ieri, în ședința de Consiliu Local Vaslui, s-a născut greu, după săptămâni de discuții și negocieri între liderii celor șase partide. Până să se ajungă la această variantă finală, social-democrații au bătut la mai multe uși. Potrivit unor surse demne de încredere, Adrian Solomon ar fi negociat cu liderii AUR, cărora le-a spus că este dispus să facă alianță cu ei doar dacă aceștia vor fi de acord să nominalizeze pentru postul de viceprimar un anumit consilier local, agreat de social-democrați. Numai că liderii AUR i-ar fi trântit ușa în nas deputatului, și așa s-a ajuns la soluția Daniel Bulumac.
Toată lumea se aștepta ca după ce PSD a bătut palma cu PNL, numele propus de liberali pentru funcția de viceprimar să fie Robert Vlada, mai ales că acesta a declarat în timpul campaniei electorale că își dorește altceva de la conducerea Primăriei Vaslui, o altă viziune, o altă viteză de dezvoltare a orașului. În loc să preia o parte din frâiele instituției, acesta a decis să-l pună pe postul de viceprimar pe Daniel Bulumac, un liberal care nu s-a remarcat cu nimic nici pe plan profesional, nici pe plan politic. Această soluție găsită de liberali convine de minune însă social-democraților care știu că Bulumac nu va avea capacitatea să crească în următorii patru ani, pentru a râvni la funcția de primar, așa cum a făcut Vasile Pavăl în ultimul mandat al lui Victor Cristea, sau cum a procedat Lucian Braniște în mandatul trecut. Practic, prin votarea lui Bulumac în funcția de viceprimar al municipiului Vaslui, Partidul Național Liberal renunță la a emite orice fel de pretenție în a da viitorul primar al municipiului, în 2028.
Vremea noua cărațivă cu articolele voastre impertinente, mergeti dupa idolul vostru doctorul gainar!!!
A apărut recent PPR-Partidul Patrioților Români, (Puterea României) cu semn electoral -Dacul!
Cu medicul Răzvan Constantinescu de la Iași.
Căutați-l pe listele de votare, vedeți cine reprezintă Vasluiul și pe ei să-i votați!
Trădătorii, mincinoșii și incompetenții ăstia trec din barcă in barcă( din partid in partid), să le fie lor doar lor bine!
Totul e despre ciordeală și bunăstarea lor îi doare-n p*lă & pi*dă de ăia cu ștampila ……PUȘCĂRIA este singurul tratament pt.ecești ipochimeni …..dar cine să-trimită acolo ? POLIȚIA ,PROCURATURA ,JUDECĂTORIA = GUPURI INFRACȚIONALE ORGANIZATE INSTITUȚII MAFIOTE
Viitorul primar..Valeriu Caragata..va faceti ca nu stiti..O sa vedeti..Vraiste este un badaran, un padurar cu valente de intelectual..pff..celalalt 0 barat.. clar..Valeriu Caragata urmatorul primar..succes
Buiumacii de la pnl, semianalfabetele alea 3 de la psd alaturi de colegii pupincuristi, căcăleni, useristi bulangii si aiuristi :))) Ăsta e consiliul local. Cum dracu ati votat ma?
Dar de ce nu zice nimeni ca din cauza lui Sandu s a stricat toată jucăria? Ia vedeți
Când la București erau prieteni la cataramă PSD și PNL, se țineau în brațe Ciolacu cu Ciuca, nu mai spuneați nimic că la Vaslui nu se respecta alianța de la centru și în Consiliul Local Vaslui făceau cărțile PNL cu USR. Acum lui Mândru nu-i mai place să facă cărțile împreună cu Braniste ? Se așteaptă să ajungă senator dar va fi greu cu cei din AUR care sunt pe val înaintea USR.
Bulumac la cat de prost a fost- singurul din tot neamul bulumac pe care nu o reușit tăticul să îl facă notar- va fi perfect pentru PSD-isti care deja se laudă ca de acu au încă o sursă în tribunal. Poate nu știți ca nevastă-sa e judecătoare. Aveau nevoie oamenii de un om cu relații. Mai contează ca e un prostalau care nu știe sa îngaime două cuvinte? Sau ca este un betivan? Nu mai contează , pentru combinatorii din Psd-eu e omul perfect.
Mare dreptate ai și cunoști bine situația după cum observ ,se repetă scenariul stativă, altă nulitate,la fel și cu bulumac ăsta
GANGU e praf…..El si Idriceanu formeaza pmp?
Cel mai slab politician al judetului
Numai rasuri
Contează IDEOLOGIILE POLITICE în mintea acestor oameni? Răspuns: NU CONTEAZĂ!
Alianțele politice locale realizate ad-hoc pot părea oportuniste, dar adesea ele sunt justificate de circumstanțele practice ale guvernării locale, unde alegătorii nu sunt influențați de ideologii clare, cât de beneficiile concrete pe care administrația le poate aduce.
Dar cine garantează că la nivel național această colaborare NU VA CONTINUA? Opțiunea celor care votează nu este luată în considerare de partidele mari deoarece acestea vor face alianțe politice în funcție de interesele lor. Nu contează ideologiile de dreapta, de stânga, de centru, extremiste deoarece partidele vor face alianțe convenabile și …. ÎN PARLAMENT.
Recentele alianțe locale PSD-PNL, cum este cea din Consiliul Local Vaslui, sunt indicatori ai unei posibile colaborări mai largi între cele două partide după alegerile parlamentare. Așadar, dacă cetățenii nu ies MASIV la VOT CORECT INFORMAȚI atunci #comasațiiPSD_PNL, vor continua după alegeri să funcționeze și la nivel parlamentar/guvernamental într-o manieră NEFIREASCĂ și INCORECTĂ POLITIC!
***
Mi-am înscris candidatura pentru #SENATUL_ROMÂNIEI în Circumscripția nr. 39 – județul VASLUI (județul în care m-am născut și am crescut🥰🥰) – POZIȚIA 8 pe buletinul de vot și am un #PLANpentruVASLUI:
1. #voi_colabora strâns și voi forma front comun atât cu colegii din #PLAN_România, cât și cu ceilalți parlamentari care promovează proiecte de dezvoltare regională în Moldova, dar și locală în județul Vaslui.
2. #voi_comunica constant cu autoritățile locale (indiferent de coloratura politică), companiile și cetățenii pentru a înțelege necesitățile comunității vasluiene.
3. #voi_face presiuni în Parlamentul României și la nivelul Uniunii Europene pentru obținerea de fonduri europene, în contextul politicii de coeziune a UE;
4. mă #voi_implica în soluționarea blocajelor administrative prin susținerea de legi care duc la îmbunătățirea domeniului achizițiilor publice și soluționarea rapidă a acestor blocaje;
5. proiectele mari de infrastructură (ex. Autostrăzile A7 și A8) se confruntă cu întârzieri din cauza birocrației sau a licitațiilor contestate. În calitate de parlamentar #PLAN_România #voi_propune și #voi_vota legislație care să asigure finanțarea corespunzătoare, dar și simplificarea procedurilor administrative care pot întârzia proiectele de infrastructură (cum ar fi obținerea avizelor necesare).
CMF: 11240061
https://vs.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/18/2024/11/vs_senat_2024.10.31_ora17.00.pdf
Îl susțin pe Silviu Predoiu în candidatura sa la Președinția României pentru că
MERIȚI UN PREȘEDINTE ÎN #SERVICIUL TĂU!
(poziția 14 pe buletinul de vot)
#DoarROMÂNIA și #PentruROMÂNIA
Bulumac viceprimar, Gangu la Buget finanțe, Varlan șefå pe Cultură și sport ….eu zic sa stingem becul și sa plecam acasă…
Dacă băbălău de Bulumac a ajuns viceprimar, ne-am cacat în el oraș. Asta a fost atât de prost ca nici notar nu o putut să îl facă taticu.
Ne-am ales viceprima un machitor plavan cu zero experiență în administrație . Bravo PNL! Bravo PSD! La groapa istoriei să ajungeți. Liberalii au toate șansele cat de curând.
Nu mânca rahat, că miroase… Vezi că a mai lucrat în administrație, nu mânca rahat..
Ca ce și cât timp?
Întreabă l, îți va răspunde. Sau mai caută, nu numai moaca
Ca sa o pui pe VARLAN președinte al comisiei de cultura și sport, denotă lipsa de respect fata de cei care au votat, lipsa de respect fata de cultura și sport. Femeia este semianalfabeta, cred ca știe în jur de 200 sute de cuvinte ,pe care le țipă, nu știe sa vorbească normal,echilibrat. Cum sa o pui pe asta șef la cultură??? Cum sa o pui inspector la ISJ? De ce promovați tupeul și incultura?
Daaa. Lasă ca e și tută aia de asistentă medicală în comisie. Învățământul și cultura sunt pe mâini bune 😡😡😡😡
Mirela, ai dreptate… E praf și pulbere și e pupata de toți profii de sport de n ai văzut… Și tută e un cuvânt mare pentru ea.. Era articolul cu CURLINGul… Mai țineți minte?
Bai..nu e Vlada…Nelutu nici nu stii cat de mic incepi sa fii …da nu ai fost mare niciodata..decat in mintea ta bolnava de putere si a celor care ti-au curatat eventualele scame.Prostul de Saizu isi rupe hainele de pe el.Cred ca se termina finanatarea ca asa ai platit din banii partidului la gazeta lui saizu.Nelu ..asa sa iti ajute Dumnezeu si lui Saizu la fel.Garincha un idiot abuziv mergeti cu totii…impreuna cu Bobarnat.
Să-i ai pe Mitica Jora, pe Sorin Radu, consilieri care au acumulat ceva experienta și care știu cum merg treburile prin primărie, și tu, partid, să mergi cu Daniel Bulumac în consiliu local, ca apoi sa-l mai și propui pentru funcția de viceprimar, asta e sinucidere curată!
MitJor pe bune ? Păi era bun, de la cosmetice la primărie, că și așa predomină viața teatrală pe acolo.
Ce sa faca GANGU in Comisia de Buget Finante? Sa spele masini
Jinga era economist
Te oftici ? Zi micutzule! Te oftici! Tioftici..uc!😂😂😂