
Absolvent al Liceului Tehnologic „Petru Rareș” din Târgu Frumos, profil mecanic auto, Bogdan spune că dorința de a conduce a venit din nevoia de a fi mai independent și de a avea mai multă libertate de mișcare.
„Motivația principală a fost dorința de a fi mai independent și de a mă putea deplasa mai ușor oriunde am nevoie. Permisul de conducere înseamnă pentru mine mai multă libertate și mai multe oportunități”, a declarat acesta, pentru ,,Ziarul de Iași”.
Pentru pregătire, tânărul a ales școala de șoferi ,,Amigo Art” din Iași, una dintre puținele unități care dispun de autoturisme adaptate persoanelor cu dizabilități locomotorii. Astfel de vehicule permit cursanților să conducă în siguranță prin intermediul unor sisteme speciale de comandă, concepute pentru a înlocui utilizarea clasică a pedalelor.
„Este o școală de șoferi care are mașini adaptate pentru persoanele cu orice fel de dizabilitate locomotorie, încă din anul 2008. Foarte multe persoane cu dizabilități au trecut de a lungul anilor pe la această școală, unde și-au împlinit visul de a obține permisul de conducere”, a precizat Bogdan.
Adaptările care fac posibil accesul la volan
În cazul său, elementul esențial a fost un sistem manual care controlează atât accelerația, cât și frâna. Adaptarea îi permite să conducă în condiții de siguranță și să execute toate manevrele necesare în trafic…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/la-19-ani-si-a-castigat-independenta-la-volan-dupa-ce-a-promovat-examenul-auto-din-prima-incercare-abilitatea-de-a-conduce-nu-este-definita-de-o-dizabilitate–1872103.html
