L-au îngropat cu maşinuţele lui preferate

Zeci de bucureşteni s-au adunat la capela Bisericii Sf. Gheorghe ca să asiste la slujba de înmormântare. Mulţi dintre cei veniţi, părinţi sau bunici, nu-l cunoşteau pe micuţ, dar au vrut să-l conducă pe ultimul drum.
Printre persoanele care au adus o coroană s-a numărat şi Ecaterina Andronescu.
“Omorâţi câinii, guvernanţilor, că, uitaţi, ne omoară ei pe noi!”, au strigat oamenii după fostul ministrul al educaţiei. După ce a văzut cum arăta Ionuţ în sicriu, Ecaterina Andronescu a ieşit din capelă plângând în hohote.
A plâns mult şi Andrei, fratele mai mare. El nu s-a dezlipit de mama lui cât au stat la capelă:
“Mamaaaa… nu mă lăsa singur!”, a strigat la un moment dat băiatul speriat, când femeia s-a îndepărtat de el.
Părinţii au decis ca el să rămână în grija unor rude şi să nu-l ducă în cimitir. Valentin şi Andreea Anghel au fost ieri împietriţi de durere. Abia când trupul micuţului a fost scos din biserică în sicriul alb, când i-au pus alături două maşinuţe roşii, jucăriile lui preferate, părinţii au izbucnit în lacrimi.
“Măcar acum, după tragedia noastră să se ia măsuri. Să nu mai fie nenorociţi alţi copii, să nu mai moară oameni din cauza câinilor, că nouă nu ni-l mai aduce nimeni înapoi pe Ionuţ. Îngeraşul nostru, somn uşor!”, spunea cu ochii în lacrimi bunicul băieţelului când şi-a văzut nepotul băgat în groapă.
Ceartă în faţa bisericii
În timp ce familia îşi plângea copilaşul, ieri, în faţa bisericii, mai mulţi curioşi veniţi să vadă înmormântarea s-au luat la ceartă pe tema eutanasierii maidanezilor.
“Să-i omoare. Pe toţi maidanezii. Fără referendum, că avem legi. Să nu mai dea banii pe panseluţe, să-i dea pe eutanasiere”, striga ieri o femeie venită la biserică cu o pancartă pe care scria un mesaje în acest sens.
Câteva iubitoare de animale i-au răspuns: “Lăsaţi, domne, câinii, că nu sunt toţi răi!”…. “Dar luaţi- i acasă, dacă tot îi iubiţi”, le-au strigat câteva bătrâne dintr-o altă parte. S-au potolit abia după ce au auzit clopotele bisericii.
Miting în centrul Capitalei
Astăzi, de la ora 19.30, e programat un miting în Piaţa Romană. “Nu mai vrem copii mutilaţi şi ucişi de câinii fără stăpân! Nu mai vrem să fim terorizaţi de câinii maidanezi! Băieţelul de 4 ani nu e primul copil ucis. Mâine, copilul oricăruia dintre noi se poate afla în pericol!”, sunt mesajele postate pe Facebook prin care Asociaţia Pro civilizaţie 21 cheamă lumea la protest.
Fratele lui Ionuţ trebuie să meargă la psiholog
“Fără îndoială că fratele supravieţuitor are nevoie de consiliere psihologică, la fel ca întreaga familie, care este profund afectată de tragedia prin care trece. Copilul, cu atât mai mult cu cât a fost martor la incident şi pentru că e la vârsta la care poate să discearnă între bine şi rău, poate să resimtă un sentiment apăsător de culpabilitate că nu şi-a ajutat frăţiorul. Dacă nu face consiliere psihologică va suferi un dezechilibru autoperceptiv major, care poate deriva într-o obsesie nevrotică, iar la vârstă adultă poate dezvolta o personalitate de tip psihotic”, ne-a explicat psihologul Hanibal Dumitraşcu. (Alexandra Ariciu)
Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/ingropat-masinute-preferate-462215.html#ixzz2e5t1MVYt