POVESTIRI… Jurnalistul vasluian Cãtãlin Striblea a vorbit în cadrul podcastului Cronicarii Digitali despre orasul în care a crescut, a învãtat si a avut primul loc de muncã în presã. Acesta mãrturisit cã, desi sunt multe prejudecãti legate de Vaslui, nu are cum sã-i fie rusine cu locul în care are oameni dragi si amintiri frumoase, mai ales cã orasul s-a schimbat cu mult fatã de perioada în care era el copil. Are si o replicã care va ajunge celebrã: „Se bea în Vaslui, dar nu la nivelul pe care îl descrie lumea. Eu, spre exemplu, am bãut mai mult la Iasi”. De asemenea, jurnalistul a povestit si cum s-a întâmplat sã devinã proprietarul casei de vacantã a marelui actor Gheorghe Dinicã, aflatã în judetul Arges. „Se aflã la capãtul unui drum, ultima casã din sat, între douã vãi, adicã pe o culme de deal, cu râpã în stânga, râpã în dreapta, un loc de o frumusete dumnezeiascã si nu exagerez cu nimic. Când l-am vãzut, am rãmas blocati. Ne-am hotãrât pe loc sã cumpãrãm casa, doamna Gabi Dinicã, ne-a dat casa, ne-a lãsat si mobila, dar si povestile”, a povestit Cãtãlin Striblea în dialogul sãu cu producãtorul podcastului, Dragos Vasile. 
Un punct important al interviului îl reprezintã momentul în care jurnalistul îsi aminteste, prin ochii unui copil de 13 ani, începutul Revolutiei din ’89, dar si care a fost sursa de inspiratie a regizorului Corneliu Porumboiu pentru filmul „A fost sau nu a fost”: „A fost (n.r. revolutie), este fãrã dubiu. La ora 17:00 m-am dus eu în piatã si era ceva lume, 1000-2000 de persoane. Eram cu bãietii, m-am uitat pe acolo, ne-am strecurat printre oameni, nu mi-a plãcut în mod deosebit atmosfera. Aveam vreo 13 ani la acel moment, nu a fost foarte cuceritor pentru noi. Lumea stãtea sub balcon si cred cã ceva mai târziu unii dintre ei au intrat în sediul Consiliului Judetean, astãzi si al Prefecturii. Atunci toatã lumea îl numeau „la partid” sau „la ceas”. Revolutie a fost, cât despre filmul <A fost sau nu a fost?>, realizatorul emisiunii existã cu adevãrat. Se numeste Dumitru V. Marin. Este primul meu sef de presã si primul meu angajator, pentru cã am lucrat la televiziunea si la radioul din Vaslui, pe care le-a detinut în premierã în anii ’92-’93 si, da, omul este asa cum l-ati vãzut”.
Parcul Copou si Curtile Domnesti, douã puncte de referintã ale Vasluiului: „Aratã impecabil”
Chiar dacã s-a mutat din Vaslui, acesta revine cu drag în oras ori de câte ori are posibilitatea, ba mai mult, încearcã sã-l promoveze la televizor printr-o idee ineditã: poartã un tricou pe care stã imprimat „Vaslui”: „cum sã-mi fie rusine (n.r. cu Vasluiul)? Acolo e casa mea, acolo sunt oamenii mei, locurile unde am învãtat si unde am sãrutat, plus cã Vasluiul e un oras fain. În primul rând, oricine ajunge în Vaslui trebuie sã vadã Parcul Copou, poate pare bizar sã te lauzi cu un parc, dar spun cu inima pe inimã cã rare sunt parcurile din România care sã fie mai îngrijite decât parcul din Vaslui. Mie mi se pare cã uneori vin niste oameni si îl tund cu forfecuta micã de unghii, pentru cã iarba e la nivel de biliard, au tot felul de jocuri cu flori pe care le schimbã de douã-trei ori pe an, aleile sunt impecabile, copacii aratã… E paradis! E foarte frumos. Iar pentru mine e cu atât mai impresionant cu cât stiu cã acolo, în copilãria mea, înainte de 1989, chiar si în anii ’90, nu ne lãsau pãrintii în mergem, pentru cã era un loc rãu-famat. Era o sinistrosenie, fãrã bãnci, fãrã lumini, noaptea nu aveai ce sã cauti în parc în calitate de copil. De asemenea, Curtea Domneascã este o constructie, o micã cãsutã despre care se bãnuieste cã, în perioada medievalã, l-ar fi gãzduit pe Stefan cel Mare de vreo douã ori. Câtã vreme am fost eu copil, era o cãzãturã, un loc viran, cu o groapã în care se aflau aceste ruine si în care nu puteai intra pentru cã era periculos. Locul a fost transformat cu ajutorul fondurilor europene, iar acum aratã ca un mic parc cu un muzeu în mijloc. Aratã impecabil”, a povestit jurnalistul.
„Se bea în Vaslui, dar nu la nivelul pe care îl descrie lumea”
De asemenea, acesta a vorbit si despre prejudecãtile legate de Vaslui, în special cea a consumului excesiv de alcool: „Da, se confirmã, dar nu doar la Vaslui. Eu, spre exemplu, am bãut mai mult la Iasi. Deci se bea, dar nu la nivelul pe care îl descrie lumea. Sunt pungi de sãrãcie pe tot parcursul judetului, existã o culturã a bãutului mult, dar lucrul acesta l-am vãzut si în facultate la Iasi, si alte orase din Moldova, deci nu e singurul loc. Pentru noi, bãietii din Vaslui, bãutura a început pe la 13-14-15 ani, pentru cã în toate garajale din vremea aceea oamenii tineau vinul, nu tuicã. Taicã-miu e de prin zona Botosaniului si are o vorbã: <la Vaslui se face nuntã cu 100 de l de vin si 10 l de tuicã, în timp ce la noi, la Botosani, se face cu 100 l de tuicã si 10 de vin>”.
Vacantele petrecute în casa din Bughea de Jos a marelui actor Gheorghe Dinicã: „niste ani minunati”
DE VIS…Un alt punct interesant al interviului îl reprezintã momentul în care jurnalistul vorbeste despre casa de vacantã pe care a cumpãrat-o de la sotia regretatului actor: „În urmã cu aproape 15 ani, eu si pãrintii mei cãutam un loc unde sã mai iesim. Am ajuns, cu ajutorul unui agent imobiliar, la casa domnului Dinicã, în Bughea de Jos, în judetul Arges. Se afla la capãtul unui drum, ultima casã din sat, între douã vãi, adicã pe o culme de deal, cu râpã în stânga, râpã în dreapta, un loc de o frumusete dumnezeiascã si nu exagerez cu nimic. Când l-am vãzut, am rãmas blocati. Ne-am hotãrât pe loc sã o cumpãrãm, doamna Gabi ne-a dat casa, ne-a lãsat si mobila, dar si povestile. Aceea era casa de vacantã a familiei Dinicã, în momentul în care se încheia stagiunea teatralã, doamna Dinicã îl lua de la Bucuresti si veneau acolo, unde stãteau pe timpul verii. Au fost niste ani minunati, pentru cã locul e superb, rupt de lume, telefoanele functioneazã foarte greu, am învãtat toatã zona. Între timp, împreunã cu doamna Gabi, sotia lui Gheorghe Dinicã, am instalat acolo si o placã memorialã. Am vândut casa pentru cã nu mai avem acelasi ritm de atunci, copilul a crescut, nu-l mai luãm cu noi atât de usor… Am plecat din televiziune, unde aveam un program mai asezat, acum lucrez individual în foarte multe proiecte, actiuni, uneori e nevoie sã lucrez si sâmbãta, si duminica… Ne-am dat seama brusc cã avem o cheltuialã si nu mai avem timp sã ne bucurãm de locul acela, plus cã meritã sã aibã mereu oameni alãturi. Noi încercãm acum sã ne trãim viata altfel”, a povestit jurnalistul.
