LocalUltima ora

Judecata online: preotul Corogeanu, băut la volan și cu fiul în mașină, pus la zid de vasluieni! (FOTO)

GRAV… Preotul Corogeanu avea o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat dar și viteză excesivă, de vreme ce a reușit să doboare la pământ un stâlp din beton.

INCONȘTIENT… Cazul preotului Cătălin Corogeanu, cel care a fost implicat într-un grav accident rutier vineri seara, la ieșirea din municipiul Vaslui spre Gura Bustei, a iscat discuții aprinse în mediul online. Foarte multe voci l-au criticat pe acesta nu în calitatea sa de preot, ci de tată iresponsabil care s-a urcat în mașină cu copilul său, deși consumase o cantitate mare de alcool. Doar norocul a făcut ca cei doi să scape fără răni care să le pună viața în pericol. Ambii au ajuns la spital, iar părintele Corogeanu a fost băgat în sala de operații, unde medicii au intervenit chirurgical la unul dintre membrele inferioare. Potrivit unor surse demne de încredere, preotul nu va fi sancționat de către superiorii săi, având în vedere că mașina pe care o conducea nu a lovit alte persoane. Probabil se va ține cont și de faptul că preotul face misionariat în satul Poiana lui Alexa din comuna Pușcași, munca de acolo fiind pe bază de voluntariat.

Cazul părintelui Cătălin Corogeanu, publicat de ziarul Vremea Nouă în urmă cu trei zile, a fost amplu dezbătut în acest weekend pe rețelele de socializare. Vasluienii s-au arătat revoltați nu atât de faptul că preotul s-a urcat băut la volan, cât mai ales că acesta l-a luat și pe fiul fiul său minor în mașină, expunându-l unui pericol uriaș. «Ce fel de tată ești dacă nu realizezi pericolul la care îți supui copilul atunci când conduci beat? Doar șansa a făcut ca acum să nu vorbim de o adevărată tragedie, iar pentru asta părintele ar trebui să mulțumească Divinității », a scris Carmen pe Facebook. «Înainte de a fi preot, acest individ este un simplu om care trebuie să respecte legea și să fie tras la răspundere atunci când o încalcă. Cum este posibil să conduci băut, cu copilul în mașină? Chiar nu are nimic în tărtăcuță, stimabilul părinte», s-a întrebat și Viorel. Dacă unii vasluieni au avut o atitudine dojenitoare la adresa preotului Corogeanu, alții au ales calea umorului, afirmând, printre altele, că accidentul s-a produs deoarece «stâlpul nu era sfințit»

«Așteptăm ca instituțiile abilitate să finalizeze ancheta»

Imediat după producerea accidentului am încercat să aflăm dacă preotul Cătălin Corogeanu va fi sancționat pe linie ierarhică. Voci autorizate ne-au transmis că până la finalizarea anchetei de către Poliție părintele nu va fi sancționat, mai ales că nu a rănit pe nimeni. «Deocamdată, așteptăm ca Poliția să finalizeze ancheta, iar în funcție de rezultat vom transmite și un punct de vedere oficial».

O alcoolemie de 0,78 mg/l în aerul expirat

Reamintim că vineri seara, vasluienii care locuiesc la ieșirea din oraș spre Gura Bustei au stat zeci de minute fără curent după ce părintele Cătălin Corogeanu a doborât cu mașina un stâlp de electricitate. Deși nu era o zonă care să pună mari probleme conducătorilor auto, se pare că bărbatul a pierdut controlul volanului. Unii martori oculari au afirmat că accidentul s-a produs după ce șoferului i s-ar fi blocat volanul și nu a mai putut lua virajul. Alte persoane care, de asemenea, au fost martore ale accidentului, au afirmat că șoferul ar fi fost băut. Această variantă a fost confirmată de polițiștii sosiți la fața locului, care l-au testat pe șofer cu etilotestul, aparatul indicând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe lângă alcoolemie, se pare că preotul avea și viteză foarte mare în momentul impactului, de vreme ce a reușit să doboare la pământ un stâlp din beton. În urma accidentului, un cartier întreg a rămas fără curent. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui a declarat pentru Vremea Nouă că: “în urma accidentului de la Gura Bustei, atât șoferul cât și pasagerul minor din mașină au fost duși la Spitalul Județean. Copilul se afla în afara oricărui pericol, dar se fac investigații medicale suplimentare. În această cauză s-a deschis dosar de cercetare penală, pe numele conducătorului auto, un bărbat de 41 de ani”, a precizat reprezentantul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Preot misionar la Poiana lui Alexa

Cătălin Corogeanu, fratele preotului exorcist de la Tanacu, a fost la rândul său uns preot, în noiembrie 2018. Acesta a fost numit noul paroh al bisericii din satul Poiana lui Alexa, și a fost hirotonit în cadrul unei ceremonii oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. Dorința de a fi slujitor al Domnului l-a deterimant pe Cătălin Corogeanu să accepte postul de preot misionar. Oamenii din sat l-au primit cu brațele deschise pe noul duhovnic, dar la acea vreme se temeau că acesta nu va sluji mult timp, tocmai pentru că munca de misionar nu e aducătoare de bani. Noul preot i-a asigurat însă pe săteni că nu este interesat de latura materială. “Voi împlini tot ceea ce este spre binele și mântuirea credincioșilor încredințați mie spre păstorie. În toată viața mea mă voi călăuzi după învățăturile Sfintei Evanghelii, după Sfinții Apostoli și după sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe “, spunea preotul Cătălin Corogeanu, în urmă cu aproape trei ani, la jurământul depus în fața credincioșilor.

6 comentarii

  1. dute wai de aci. A greşit. nu o va mai face. Nu îţi mai bate joc de alţi oameni. sã îţi fie ruşine !!!

  2. Am fost de cateva ori la sfanta liturghie la Poiana lui Alexa din com Puscasi. Preotul mi-a lasat o impresie buna, tine slujbe frumoase la care participa multi copii. Corul si dascalul sunt nemaipomeniti, drept pentru care am mai participat la sluja de duminica de cateva ori dupa aceia. Oamenii din localitate il respecta din cate am observat, este aproape de oameni, contribuie cu bani personali la intretinerea bisericii si a casei parohiale, nu impune preturi pentru inmormantari, nasteri, sfintiri sau pentru alte evenimente, din contra uneori aceste servicii le face fara contraprestatii de natura materiala. Un om si preot intr-adevar asa cum ar trebui multi sa fie MULTI ALTII…..Dumnezeu sa-l ajute sa depaseasca acesta problema cu bine. Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button