Extern

Jared Leto, prima reacție la noile acuzații de agresiune sexuală. Ce au povestit 10 femei

Actorul american câștigător al premiului Oscar, Jared Leto, a negat miercuri acuzațiile de comportament sexual inadecvat formulate de patru femei care au declarat pentru BBC că vedeta de la Hollywood le-a agresat sexual pe vremea când erau adolescente, informează Reuters.

„Nu am agresat sexual pe nimeni în întreaga mea viață. Aceste acuzații sunt absolut și categoric false”, a declarat Leto, într-un comunicat de presă.

Într-un documentar intitulat „Jared Leto: Hollywood’s Dark Secret” („Jared Leto: Secretul întunecat al Hollywood-ului”), mai multe femei au descris întâlniri care au avut loc între 2002 și 2016, când actorul avea între 30 și 40 de ani. El are cum 54 de ani.

În documentarul BBC, una dintre femei a spus că a fost agresată sexual în baia unui motel când avea 17 ani. O altă femeie a afirmat că vedeta de la Hollywood a amenințat-o că o va agresa sexual când ea avea 19 ani.

O a treia femeie a afirmat că a întreținut relații sexuale cu vedeta în California când era minoră, la vârsta de 17 ani, fapt care ar fi clasificat drept violarea unui minor. O a patra femeie a spus că Leto i-a dat telefoane cu conținut sexual explicit când ea avea 16 ani.

Alte patru femei au descris „apeluri telefonice ciudate și adesea cu conținut foarte sexual din partea lui Leto”, a precizat BBC.

În total, 10 femei au acceptat să discute cu postul britanic de televiziune.

Publicația a menționat că a verificat o serie de mărturii ale femeilor cu ajutorul prietenilor și al familiilor acestora, rude cărora li s-a povestit la momentul respectiv despre întâlnirile cu Leto. „În unele cazuri, am văzut și fotografii și mesaje care susțin mărturiile femeilor”, a scris BBC…https://hotnews.ro/jared-leto-prima-reactie-la-noile-acuzatii-de-agresiune-sexuala-ce-au-povestit-10-femei-2312614

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button