spot_img
spot_img
4.7 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

ITM Vaslui, controale la curierii din județ și la centrele de dezmembrări auto

- Advertisement -

VERIFICĂRI… Inspectorii de muncă vasluieni au demarat o acțiune amplă de verificare și control la firmele care activează în domeniul manipulării manuale sau mecanizate a coletelor și corespondeței. Acțiunea are ca scop vizite de control pentru verificarea prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, dar și a celor ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția angajaților. Și tot în această perioadă, inspectorii de muncă vasluieni se alătură campaniei naționale de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime de securitate în executarea contractelor de muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul “demontarea sau dezasamblarea mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor”. În acest domeniu de activitate au fost deja demarate controale, iar amenzile aplicate, până acum, au fost de 80.000 de lei.

Acțiunea are ca scop diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, de către angajatorii și angajații din acest domeniu. De asemenea, aceasta urmărește realizarea și implementarea evaluărilor de risc, de către angajator, privind securitatea și sănătatea lucrătorilor în timpul activităților de manipulare coletărie și corespondență. În plus, acțiunea urmărește și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă în societățile comerciale care au acest obiect de activitate sau întocmirea planului de prevenire și protecție, de către angajator, bazat pe evaluarea riscurilor. Și nu în ultimul rând, acțiunea vizează și elaborarea de instrucțiuni proprii pentru completarea sau aplicarea reglementarilor de securitate și sănătate în muncă, ținând seama de particularitățile activităților și ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor, asigurarea, de către angajator, a instruirii suficiente și adecvate în domeniul securității și sănătății în muncă pentru toți lucrătorii angrenați în activitatea de manipulare a coletelor/corespondenței, atât la locul de depozitare și sortare, pe parcursul desfășurării logistice cât și în cazul transferului coletelor și corespondenței cu ajutorul mijloacelor auto.

Iată cine sunt cei vizați de controalele ITM Vaslui

Din grupul țintă fac parte angajatorii care desfășoară activități economice principale sau secundare privind primirea, prelucrarea, transportul și distribuirea (internă sau internațională) scrisorilor, pachetelor și coletelor (de tip poștal) de către firme ce desfășoară activități în afara obligativității serviciului universal. Pot fi implicate unul sau mai multe mijloace de transport și activitatea poate fi efectuată cu mijloace de transport proprii ale firmelor respective. În această categorie sunt incluse, de asemenea, serviciile de livrare la domiciliu. Prezenta campanie își propune să elimine sau să diminueze riscurile și să accentueze pe cât posibil modul în care riscurile specifice sunt combătute la sursă. De asemenea, se va urmări și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul. Pentru controlarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui va declanșa acțiuni de control la angajatorii care desfășoară activități de manipulare manuală sau mecanizată a coletelor și corespondenței.

Controale și la centrele de dezmembrări auto

De asemenea, în această perioadă, inspectorii de muncă vasluieni se alătură campaniei naționale de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime de securitate în executarea contractelor de muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul “demontarea sau dezasamblarea mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor”. De reținut este și faptul că, în acest domeniu, au fost deja demarate controale în urma cărora au fost identificate 4 persoane la un număr de 4 angajatori care prestau muncă nedeclarată. Aceștia au fost sancționați cu amenzi în valoare de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată, valoarea amenzilor aplicate în perioada campaniei fiind de 80.000 lei. Au fost dispuse 13 măsuri de remediere a neconformităților constatate în domeniul relațiilor de muncă. De asemenea, în domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate 52 neconformități față de prevederile legale și au fost aplicate 52 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, două au fost amenzi în sumă totală de 14.000 lei, restul, avertismente.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. In taximetrie sunt șoferi foști polițiști, jandarmi, sereistii, care au pensie de la stat. Dacă le place munca așa tare, de ce nu au mai rămas în serviciu

  2. La taximetrie,se mai fac controale? Ia vedeți că angajații sunt obligați să plătească jumate din cartea de munca, iar orele de program sunt de 12-14 pe zi😡😡

  3. Peste tot evaziune fiscală și muncă la negru. Mergeți în agricultură la cei care primesc subvenții sa vedeți dacă au măcar un contract de muncă totul la negru cu zilieri prost plătiți pe post de sclavi, marfa se vinde fără bon fiscal sau factura

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.