CAMPANIE…Odatã cu modificãrile legislative privind calculul pensiilor, inspectorii de muncã vasluieni atrag atentia angajatorilor privind obligatia acestora de a elibera adeverintele de vechime în muncã. Astfel, în perioada 11 octombrie – 31 decembrie, se desfãsoarã Campania Nationalã de informare si constientizare în acest sens. „Având în vedere sesizãrile prin care sunt reclamate dificultãti întâmpinate la obtinerea adeverintelor referitoare la activitatea realizatã în baza unui contract de muncã, este necesarã desfãsurarea acestei campanii de informare si constientizare cu privire la eliberarea acestora, atât a persoanelor fizice care au sau au avut calitatea de salariat, cât si a angajatorilor si a altor detinãtori de arhivã, cu privire la obligatia legalã a eliberãrii acestora. Informãm astfel, persoanele fizice care au sau au avut calitatea de salariat cât si angajatorii si alti detinãtori de arhivã cã angajatorul are obligatia de a elibera salariatilor adeverinte de vechime”, au transmis inspectorii de muncã. Conform legislatiei în vigoare privind registrul general de evidentã a salariatilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare, la încetarea activitãtii salariatului, angajatorii au obligatia sã îi elibereze acestuia o adeverintã care sã ateste activitatea desfãsuratã de acesta, durata activitãtii, salariul, vechimea în muncã si în specialitate. De asemenea, tot conform legislatiei, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sã elibereze un document care sã ateste activitatea desfãsuratã de acesta, durata activitãtii, salariul, vechimea în muncã, în meserie si în specialitate, astfel cum rezultã din registru si din dosarul de personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitãrii. În cazul în care angajatorul se aflã, la momentul solicitãrii, în procedura de insolventã, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, obligatia eliberãrii adeverintei revine administratorului judiciar sau, dupã caz, lichidatorul judiciar, în termen de maximum 60 de zile calendaristice.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
O mare prostie, la anaf orcum vezi ce ai cotizat si ce nu