Israelul anunță că va ocupa sudul Libanului: „Podurile peste râul Litani au fost distruse, armata va controla zona”

Gruparea armată libaneză Hezbollah va lupta pentru a împiedica trupele israeliene să ocupe sudul Libanului, a declarat marți pentru Reuters unul dintre principalii parlamentari ai grupării, Hassan Fadlallah, afirmând că o astfel de ocupație ar reprezenta o „amenințare existențială” pentru Liban ca stat.
Forțele israeliene „fac manevre în interiorul teritoriului libanez pentru a prelua controlul asupra unei linii de apărare avansate”, a declarat ministrul israelian Katz într-un clip video difuzat marți de biroul său.
„Cele cinci poduri peste Litani care erau folosite de Hezbollah pentru a trece teroriști și arme au fost distruse, iar (armata) va controla celelalte poduri și zona de securitate până la Litani”, a adăugat el.
„Sutele de mii de locuitori din sudul Libanului care au fost evacuați spre nord nu se vor întoarce la sud de Litani până când nu va fi asigurată securitatea locuitorilor din nordul (Israelului)”, a mai spus Katz.
El afirmă că armata intervine pentru a prelua controlul asupra satelor libaneze situate în apropierea frontierei, pe care le consideră „adevărate avanposturi teroriste”.
Această acțiune urmează „modelul Rafah și Beit Hanoun din Gaza”, orașele din sudul și nordul teritoriului palestinian devastat de mai bine de doi ani de război între Israel și mișcarea islamistă Hamas, cu scopul de a „elimina amenințarea care planează asupra comunităților noastre”…https://hotnews.ro/breaking-israelul-anunta-ca-va-ocupa-sudul-libanului-podurile-peste-raul-litani-au-fost-distruse-armata-va-controla-zona-2201522