Iohannis îi dă replica lui Tăriceanu. Prima reacție la declarația politică adoptată de Parlament
Declarația politică adoptată astăzi de Parlamentul României, a cărei analiză detaliată din punct de vedere juridic pune sub semnul întrebării rigoarea conceptelor și argumentelor, deși clamează rolul Parlamentului în arhitectura instituțională a statului român, în fapt se constituie într-un semnal îngrijorător cu privire la perspectiva pe care Parlamentul o are asupra modului în care el se relaționează cu celelalte autorități și instituții ale statului, precum și cu societatea civilă, a afirmat, miercuri, președintele Klaus Iohannis.
Declarația politică a Parlamentului afectează însuși principiul cooperării loiale dintre instituțiile statului, afirmă Klaus Iohannis, într-un comunicat.
”Luând ca pretext un act normativ al Guvernului adoptat în absența oricărei delegări legislative din partea Parlamentului și puternic contestat de societatea civilă, invocând o decizie a Curții Constituționale a cărei motivare nu este cunoscută încă, declarația politică a Parlamentului afectează însuși principiul cooperării loiale dintre instituțiile statului, fundamentat și dezvoltat constant în jurisprudența instanței de contencios constituțional.
Adecvarea Parlamentului la realitatea societății românești contemporane implică mai mult decât simpla afirmare a faptului că „autoritatea sa legislativă este unică și indivizibilă”, că el „beneficiază de un drept exclusiv de a trage Guvernul la răspundere”, că este „singurul reprezentant constituțional al întregii societăți” sau că „opinia structurată și legală a societății românești este exprimată în mod legitim și cu exclusivitate numai de Parlament” ori că „Parlamentul asigură legătura constituțională între Președinte și societate” „, se mai arată în document.
