Învinși pe final

Programul Brodocului din ultimele trei etape ale sezonului regular a fost unul destul de greu, cu meciuri împotriva echipelor din zona de play-off. Însă, trupa pregătită de Romică Dorin a fost o nucă greu de spart la Bacău (0-0), dar și pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra-Neamț (0-1). Luând în considerare numărul de ocazii și jocul prestat de cele două formații, logic ar fi fost ca meciul să se încheie cu o remiză. Rezultatul a fost decis de o greșeală de marcaj în defensiva Brodocului, iar Stejărel Vișinar (min. 85) a înscris cu capul din șapte metri. Jucătorii Rapidului trebuie să lucreze mai mult la finalizare pentru a emite pretenții mai mari, Baltazar, Mocanu, Ponea și Turcu irosind câteva ocazii uriașe. Rapid Brodoc încheie sezonul regulat pe locul 8, cu 14 puncte, iar în primul meci din play-out joacă pe terenul Viitorului Darabani, sâmbătă, 1 aprilie.
Liga 3, etapa a 18-a:
- Știința Miroslava – Viitorul Darabani 3-0
- Dante Botoșani – Șomuz Fălticeni 0-3
- Miercurea Ciuc 2 – CSM Bacău 1-3
- Rapid Brodoc – Ceahlăul Piatra Neamț 0-1
- Bucovina Rădăuți – Foresta Suceava 2-0