Sunt obisnuiti sa le moara oameni in brate, fie ei pensionari sau copii. Vazandu-i in ce conditii lucreaza, este greu sa iti dai seama de unde apare la ei satisfactia profesionala. Cu atat mai putin cu cat motivatia materiala e aproape inexistenta: salarii ce pleaca de la 1.500 lei, lipsa atentiilor etc. Nevoiti adesea sa renunte chiar si la concedii, sarbatori sau weekenduri libere care li s-ar cuveni, gasesc totusi un alt fel de satisfactie in munca lor, una poate greu de inteles pentru multi dintre noi. Este satisfactia ca ai reusit sa smulgi un suflet din ghearele mortii, din drumul spre Lumea de Apoi.
Lupta cu moartea are loc in fiecare zi in Unitatile de Primire Urgente ale spitalelor iesene. Uneori, medicii urgentisti pierd batalia, dar se imbarbateaza mereu si spera ca vor castiga razboiul. In acele momente, pentru ei nu mai conteaza concediile ratate, sarbatorile petrecute la serviciu sau salariile mici, ci doar pacientul, a carui viata atarna de un fir de ata. Sunt constienti ca ei scriu restul povestii, iar de fiecare data incearca, prin toate mijloacele posibile, ca finalul sa fie unul de basm. Au vazut atat de multe, dar tot devin sensibili si varsa lacrimi cand ceva le da planurile peste cap. Nu au insa timp de pierdut, se autocontroleaza si o iau de la capat. Unii medici se simt insa coplesiti de lipsa de personal si petrec ore in sir la spital, indeplinind si atributiile celor care nu exista. Zi de zi, ora de ora, medicii urgentisti au o singura misiune: sa acorde primul ajutor si sa ofere noi sanse la viata.
Pariul cu moartea
Sirena ambulantei se aude de la zeci de metri departare. Un singur sunet este suficient pentru ca tot personalul sa se mobilizeze, sa pregateasca un pat si sa-si arunce pe mainile cu care au salvat atatea vieti manusile albe. Nu e nimic nou, asa si-au petrecut mai mult de jumatate din viata, dar teama isi face totusi loc in inimile lor. Au trecut de nenumarate ori prin astfel de momente, dar de fiecare data sirena salvarii le lasa un gust amar. Nu pentru ca s-au saturat de meseria care i-a consacrat, de injectiile pe care le fac zilnic si de resuscitarile facute cu atat de multa grija, ci pentru ca s-au saturat de tot acest arsenal al luptei, de moarte, de accidente, de strigate de ajutor. Si-ar dori sa traiasca intr-o lume in care oamenii sa nu mai fie chinuiti, sa nu mai existe tot felul de incidente care le pun viata in pericol. Stiu insa ca acest lucru este imposibil si se proptesc in pragul usii, pregatiti sa mai salveze o viata. Inca una, care sa se alature tuturor cazurilor reusite. Nu se gandesc nicio clipa ca pacientul poate muri si ca totul a fost in zadar. Daca nici ei nu sunt optimisti si dau tot ce au mai bun din ei, atunci cine? Medicii urgentisti sunt cei care iau prima data contact cu bolnavii, cei care ii vad cu ochii inchisi si cu mainile sangerande. Pentru ei, abia mai exista vacanta, concediu sau liniste. Nu mai exista decat zambete pe buze si bucuria ca au reusit sa castige pariul cu moartea. Doar cei care se misca repede pot spune insa ca sunt invingatori. „Nu avem timp de pierdut. Totul trebuie sa se faca imediat, iar o secunda in plus poate fi decisiva”, spune un cadru medical urgentist.
„Pe noi cade o presiune imposibil de imaginat”
Medicul Catalina Ionescu nu ar renunta niciodata la aceasta meserie. A vazut prea multe ca sa mai dea acum inapoi. S-a obisnuit sa treaca de la o stare la alta. Cand ceva merge prost, se refugiaza intr-un colt si varsa lacrimi de tristete, de ciuda ca nu a putut sa faca mai mult pentru o viata pe care a luat-o in propriile maini. Se invinovateste de fiecare data, chiar daca stie ca nu totul tine de ea. Plange cateva minute, dupa care isi sterge lacrimile si se reintoarce acolo unde in este locul: in Unitatea de Primire Urgente a Spitalului de Copii „Sfanta Maria”. De ea depinde urmatorul bolnav a carui viata atarna de un fir de ata. De ea si de restul medicilor din camaruta sperantelor, putini la numar, dar de o calitate aparte. Dr. Ionescu este medic pediatru in cadrul Unitatii de Primire Urgente a Spitalului de Copii. Lucreaza aici de zece ani si spune ca ochii i-au vazut atat de multe, incat greu o mai impresioneaza ceva. Se minte insa singura. Pare dura si pregatita oricand sa actioneze, dar firea umana o da de gol, iar la fiecare caz, la fiecare perfuzie pusa, se roaga ca cel din pat sa isi revina. La inceput, stresul si volumul foarte mare de munca o copleseau complet si simtea ca nu va face niciodata fata. Anii au trecut insa, iar acum salveaza zilnic peste 40 de vieti si are grija ca toti micutii sa fie bine. „Chiar si acum, dupa multi ani de experienta, presiunea este enorma. Noi suntem cei care luam prima data contact cu pacientii, trebuie sa le punem un diagnostic corect, sa le oferim tratament si ingrijiri in cel mai scurt timp. E foarte greu, mai ales atunci cand vin doi pacienti odata si trebuie sa vad semnele vitale la ambii, sa ii ingrijesc in aceeasi masura. Dar nu ma plang, pentru ca imi place ceea ce fac si nu regret nimic”, povesteste dr. Catalina Ionescu. Nici nu ar avea de ce sa se planga. A stiut din prima zi in care si-a ales aceasta meserie ca drumul pe care il va parcurge este lung si plin de suisuri si coborasuri si are nevoie de tarie de caracter.
„E necesar sa parem reci, pentru a ne putea controla”
„Pe noi cade o presiune imposibil de imaginat. Nu trebuie sa-l linistim doar pe bolnav, ci si pe rudele acestuia, avand in vedere ca ele sunt foarte ingrijorate pentru micuti”, adauga medicul. Dr. Ionescu recunoaste ca unele evenimente o impresioneaza, iar fiecare caz dificil este urmat de un bocet zdravan. „Daca un pacient decedeaza, tot personalul este dezorientat si imprastiat prin diferite locuri pentru a se reculege. Astfel de momente ne intorc sufletul pe dos. Suntem oameni, este normal sa ne doara si sa fim sensibili. Totul tine insa de autocontrol. Daca pierdem pe cineva, este datoria noastra sa ii salvam pe ceilalti”, spune cadrul medical. Doctorii nu ii uita insa niciodata pe cei care le-au trecut prin brate. „Au fost doar doua cazuri de deces in UPU de cand lucrez eu, iar altii au murit in diferite sectii. Pe toti ni-i amintim, pentru ca noi am fost cei care le-am acordat primul ajutor. Oricum, ne raman intipariti in minte. Chiar daca din afara suntem perceputi drept oameni fara suflet, distanti, numai noi stim cat de rascoliti suntem. Dar e necesar sa parem reci, pentru a ne putea controla, iar bolnavii sa simta ca sunt in siguranta si isi vor reveni. Niciunui parinte nu ii face bine sa vada un medic care plange mai tare decat el. Noi avem rolul si de a imbarbata, nu doar de a salva”, afirma medicul. Dupa minute in sir, pacientul este stabilizat si urmeaza un moment de respiro, dar nu pentru mult timp. Ambulantele nu mai contenesc sa vina, iar personalul face lucruri supraomenesti pentru a putea acorda ingrijiri celor circa 100 de copii care ajung zilnic in UPU.
Amintirile reprezinta un lux
In fiecare zi, medicii urgentisti pornesc intr-o noua aventura. Stiu unde merg, dar nu stiu niciodata ce ii asteapta. Lucreaza in conditii de stres, in camere unde se aude permanent bocetul unei mame indurerate, iar de ei depinde daca pacientul ramane de-o parte sau de alta a granitei dintre viata si moarte. In spatele lor raman povesti triste si fericite, dar nu isi permit luxul sa stea prea mult sa se gandeasca la trecut. Au viitorul in fata, un viitor pe care ei il modeleaza.
Medicii din Unitatile de Primire Urgente sunt ingeri cu chip de oameni pentru rudele speriate, care arunca cu mii de multumiri. Pentru cadrele medicale insa nu conteaza acest lucru. Meseria lor este sa salveze vieti, indiferent daca cei de langa ei sunt sau nu recunoscatori.
Medicul Tudor Ciuhodaru are peste 20 de ani de cand este urgentist, iar fiecare zi din viata sa a reprezentat o noua lupta. A mai pierdut batalii, dar stie ca va castiga razboiul cu lumea de dincolo. „Serviciul acesta presupune numeroase riscuri, dar o fac din pasiune. Am vazut murind atat de multi oameni incat le-am uitat numarul. Dar am si salvat pacienti striviti aproape in totalitate de camioane sau mutilati pe viata”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru. Bunicul acestuia si-a dorit ca nepotul sa devina preot, dar a inteles ca a fi medic este cea mai buna cale de a-l slavi pe Dumnezeu. „Slujesc divinitatea, deoarece am salvat foarte multi oameni pe care mesagerul mortii ii voia la el”, adauga medicul.
Prea putini medici urgentisti
Cadrele medicale de la urgenta nu sunt afectate doar psihic, ci si fizic, pentru ca volumul de munca este extrem de mare, din cauza lipsei de personal. Desi numarul medicilor este mai mare, in comparatie cu anii precedenti, in Iasi inca ar mai fi nevoie de personal cu specializare in urgenta. La Spitalul „Sfantul Spiridon”, in UPU, numarul medicilor urgentisti nu este suficient pentru cele trei linii de garda, dar locurile libere sunt acoperite de rezidenti, unitatea functionand astfel la parametri normali. „Ar mai trebui angajati pentru a se acoperi SMURD-ul si elicopterul. Zilnic, in UPU ajung in jur de 150 de pacienti, iar uneori chiar si 180″, a declarat dr. Gabriel Perianu, medic urgentist in cadrul Spitalului „Sfantul Spiridon”. Nici la Spitalul de Copiii nu exista un deficit foarte mare de medici cu specializare in urgenta. „Unitatea are trei medici urgentisti si opt pediatri. Fiind un spital pentru copii, medicii pediatri pot lucra in UPU, deoarece au aceleasi cunostinte precum urgentistii”, a declarat dr. Catalina Ionescu.
Ultimul spital care are Unitate de Primire Urgente este cel de Neurochirurgie. Aici insa, lipsa de personal se simte, iar medicii fac cu greu fata numarului mare de pacienti. „In fiecare zi vin circa 60-70 de pacienti in UPU, iar majoritatea sunt in stare foarte grava. Nu avem suficienti medici urgentisti. Desi ar fi nevoie de zece, sunt doar sase. Inainte erau opt, dar doi au contractele suspendate, deoarece au plecat sa lucreze in strainatate. Pentru a putea asigura functionarea corespunzatoare, mai vin uneori si fac garzi doi rezidenti si un medic specialist din alte unitati medicale”, a declarat dr. Florin Gramada, purtator de cuvant al Spitalului de Neurochirurgie.
Bani putini si riscuri multe
Presedintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Vasile Astarastoae, sustine ca nu exista suficient personal pentru urgente deoarece aceasta specializare este introdusa de cativa ani. „Foarte multi sunt rezidenti, iar in scurt timp vor termina. Meseria este grea, iar riscurile la care sunt supusi medicii urgentisti sunt numeroase si necesita stabilitate psihica si fizica. In ultimii doi ani s-au scos posturi pe Anestezie-Terapie Intensiva si urgente care, probabil, vor fi ocupate de rezidenti, dupa ce acestia vor termina”, a declarat prof.dr. Vasile Astarastoae. Potrivit acestuia, lipsa medicilor urgentisti este o problema la nivelul intregii tari. „In Iasi sunt 85 de medici cu specializarea in urgente, iar la nivel national exista doar 42% din necesar”, a adaugat presedintele Colegiului Medicilor. Chiar daca riscurile sunt multe, unii au avut curajul sa ia viata altora in propriile maini. Pentru altii insa, salariul mediu de circa 1.500 de lei nu a reprezentat o motivatie suficienta pentru a-si alege aceasta meserie. Dar pentru cei care lucreaza, banii nu mai au nicio valoare.
Se molipsesc foarte des
Dr. Catalina Ionescu nu a renuntat niciodata la pasiunea sa, chiar daca s-a imbolnavit de nenumarate ori de conjunctivita si gripa de la bolnavi. Medicul Tudor Ciuhodaru a fost nevoit sa isi tunda parul pe care candva il tinea in coada din cauza paduchilor luati de la pacienti. „Am avut si rujeola, pe care am contactat-o tot in spital. Unii colegi de-ai mei s-au imbolnavit chiar de hepatita B de la bolnavi. Sunt riscuri pe care ni le-am asumat atunci cand am decis sa facem acest lucru”, a precizat dr. Ciuhodaru. Medicii urgentisti au invatat sa suporte totul, sa ii inteleaga pe cei care devin agresivi, sa acorde primul ajutor fara a purta pica nimanui.
Asa se deruleaza intreaga lor viata: concedii scurte, sarbatori petrecute in spital, zile pline de evenimente neasteptate. Dar, ce este mai iomportant, si care poate compenseaza toate neajusurile: zambetele de pe chip, atunci cand reusesc sa smulga pe cineva din drumul spre Lumea de Apoi.
