EMOTII… ”Toatã inima mea este la Husi”! Iatã mãrturisirea emotionantã a învãtãtoarei Stefania Moleavin, unul dintre dascãlii de referintã ai învãtãmântului local, care, peste câteva zile, va împlini 100 de ani. Desi a plecat din ”orasul dintre vii” de câtiva ani, la una din fiicele sale stabilitã în Constanta, doamna învãtãtoare a rãmas cu sufletul tot în acest orãsel linistit, plin de flori si de oameni dragi. Povestea de viatã a Stefaniei Moleavin, care, iatã, va aniversa centenarul pe 19 decembrie, este una fascinantã. S-a nãscut într-un sat din Mehedinti, a ajuns învãtãtoare în Basarabia, într-o perioadã destul de tulbure, dar faptul cã si-a întâlnit acolo sufletul pereche, pe sotul sãu, regretatul director al Colegiului Agricol, Vs. Moleavin, o face acum sã spunã cu nostalgie faptul cã a fost o perioadã foarte plãcutã, în satul acela din raionul Bãlti. ”Toatã inima mea e la Husi, pentru cã acolo mi s-au nãscut copiii, acolo mi-am fãcut cariera. Acolo m-am împlinit ca om. Si, stiti, eu, desi sunt aici, la fiica mea, când voi muri, am spus sã vreau sã fiu înmormântatã acolo. Ultimul drum vreau sã fie acasã, la Husi”, spune, emotionatã, învãtãtoarea Stefania Moleavin.
Cea mai frumoasã declaratie de dragoste pentru Husi vine în aceste zile de la o doamnã distinsã, care zeci de ani a educat copiii acestui oras. Este vorba despre Stefania Moleavin, care peste câteva zile va împlini 100 de ani. Momentul este, fãrã îndoialã, unul emotionant, nu doar pentru cea care atinge aceastã vârstã venerabilã, cât si pentru cei care o cunosc si nu contenesc sã o admire pentru luciditatea, frumusetea caracterului si, îndeosebi, pentru sensibilitatea sa. Povestea de viatã, trãitã filã cu filã, în cei 100 de ani de viatã, este una pe cât de încercatã de evenimentele istorice, inevitabile în întreg centenarul, pe atât de frumoasã, pentru pilda de demnitate si elegantã oferitã. ”Eu vã doresc sã ajungeti vârsta mea”, spune, zâmbind, doamna învãtãtoare. ”Eu m-am nãscut în 1920 si toate perioadele si sistemele care au fost, prin toate am trecut. ”Mi-am început activitatea în Basarabia, terminasem Scoala Normalã si am fost foarte bucuroasã cã am ajuns sã cunosc si altã lume. Eu m-am nãscut în judetul Mehedinti, în comuna Batoti, azi Devesel. Si am fost numitã învãtãtoare în Bãlti, în satul Funduri Noi. Aveam 21 de ani. Acolo am stat 3 ani, cã dupã aceea s-a reocupat Basarabia si a trebuit sã o pãrãsim. Dar a fost o perioadã foarte plãcutã, mai ales cã acolo mi-am gãsit si sotul, un om deosebit. El a fost inginer agronom. De cãsãtorit, ne-am cãsãtorit în Oltenia. Am plecat din Basarabia, îmi amintesc, nu erau masini, erau cãrute, pânã am ajuns la Iasi… ”, spune învãtãtoarea Moleavin, depãnând amintiri despre primii ani alãturi de sotul sãu.
Secretul vârstei: ”Am cãutat sã nu tin supãrare cu nimeni, sã trec peste toate, sã fiu un om bun, la locul meu”
”Ne-am cãsãtorit în 1945. Norocul a fãcut ca el, în perioada aceea, sã se întâlneascã la Minister chiar cu directorul liceului de atunci de la scoala agricolã de la Husi. Apoi, împreunã am decis sã venim la Husi. 70 de ani am stat în acest oras. Am gãsit un oras linistit, asezat. Am lucrat cel mai mult la Scoala 3, cum e acum. Am lucrat 28 de ani. Acum am patru nepoti si sase strãnepoti. Sunt toti oameni deosebiti, cu care mã mândresc”, spune Stefania Moleavin. Dacã are un gând aparte, în preajma acestei aniversãri deosebite, aceasta spune, cu nostalgie: ”Dorul meu si ceea ce regret cel mai mult este cã nu sunt la Husi. Desi sunt plecatã de vreo doi ani, sun mereu la Husi. Si mã îngrijesc de casa mea, sã fie frumoasã, îngrijitã, plãtesc pentru asta o persoanã. Îmi sun prietenele si sunt fericitã sã vorbesc cu ele. Mi-e dor de colegele mele, de prietenele mele”, spune Stefania Moleavin. De altfel, este convinsã cã nu a fãcut ceva deosebit pentru a intra în inimile celor care si azi o sunã si sunt alãturi de ea. ”Pur si simplu, am cãutat mereu sã mã port exemplar, sã nu mã cert, sã nu alerg dupã posturi. Apoi, am cãutat sã nu tin supãrare cu nimeni, sã trec peste toate, sã fiu un om la locul meu. Am iubit copiii foarte mult, mi-am respectat colegii”, mãrturiseste învãtãtoarea Moleavin.
Nu vrea o aniversare cu fast. Anul acesta a fost unul mult prea greu!
Nu vrea o aniversare prea sonorã, cãci anul acesta spune cã a fost unul nefast. ”Eu cred cã a fost cel mai nefast an din viata mea. În primul rând, mi-au murit multi apropiati. Nu au murit de boala aceasta, ci pentru cã asa le-a fost scris. Oameni la care eu am tinut si a cãror moarte m-a întristat foarte mult. A murit si sora mea, care era mai micã cu 3 ani decât mine. A fost, asadar, un an dificil, un an nefast. Pentru toatã lumea a fost un an greu”.
Are o sutã de ani, dar citeste, urmãreste stirile si e la curent cu tot ce se întâmplã în politicã!
”Dorinta mea cea mare este ca toti copiii mei si nepotii mei sã fie sãnãtosi, la fel si toatã lumea. Sã fie pace în lume, cã vedeti cât de greu este peste tot. Mã mai ceartã fiica mea cã toatã ziua mã uit la stiri si la politicã. Dar eu mã uit, cã vrea sã stiu, vreau sã fiu la curent. Si citesc. Chiar acum citesc o carte, care se numeste ”Trecute vieti de doamne si domnite”, de Constantin Gane. Îmi place. Am fost pasionatã de istorie. Mi-ar fi plãcut sã predau acest obiect”, spune învãtãtoarea Stefania Moleavin. În finalul dialogului, aceasta are un mesaj special pentru Husi si huseni: ”Toatã lumea tine ernom la locul în care s-a nãscut. Însã, pentru mine, toatã inima mea e la Husi, pentru cã acolo mi s-au nãscut copiii, acolo mi-am fãcut cariera. Acolo m-am împlinit ca om. Si, stiti, eu, desi sunt aici, la Constanta, când voi muri, am spus sã vreau sã fiu înmormântatã tot la Husi. Ultimul drum vreau sã fie tot la Husi. Ce le transmit husenilor, prietenilor mei? Sã fie sãnãtosi si sã stie cã mi-e dor de ei”.
