Învățământul hușean, în doliu! A murit profesorul Gheorghe Moraru, unul dintre directorii de referință ai Liceului „Dimitrie Cantemir”

Profesorul de Biologie, Gheorghe Moraru, a încetat din viață în dimineața zilei de Florii. Fost director ani la rând la Liceul Agricol „Dimitrie Cantemir” din Huși, profesorul Moraru a reușit să lase în urma sa amprenta unui om dedicat misiunii sale, dar și unui director harnic și responsabil. Conducerea unui liceu precum „Dimitrie Cantemir” este o provocare pentru oricine, căci nici acum și nici atunci nu era doar școala plină cu elevi, ci era internatul, era ferma agricolă și multe alte elemente componente ale unei unități de învățământ de tradiție în zonă. Totul depindea de chibzuința unei conduceri care avea datoria să facă lucrurile să meargă și, spun toți cei cu care a lucrat profesorul Gheorghe Moraru, acesta avea abilități de conducător. Avea diplomație, avea tact și știa să mobilizeze prin încurajare și apreciere un colectiv. Foștii săi elevi spun că orele cu profesorul Moraru aveau o „seriozitate părintească”. „Ți-era rușine să nu înveți măcar cât de cât la ora domnului profesor Moraru. Era genul de dascăl care, dacă te ridica în picioare, aveai sentimentul că ești în fața părintelui tău, care vrea să înveți pentru binele tău, nu ca să facă el un titlu de glorie din asta. L-am respectat foarte mult, mai ales că și un nepot de-al meu l-a avut profesor. Era aproape de pensie, dar era la fel de calm și de serios”, a spus Daniel Iacob, unul din foștii săi elevi.
Ultimul interviu acordat de profesorul Moraru, cu 12 zile înainte de a înceta din viață, a fost pentru ziarul Vremea Nouă. Publicația tocmai îl premiase pentru fidelitate
Profesorul Moraru a acordat ultimul său interviu ziarului Vremea Nouă și asta se întâmpla recent, mai exact pe 24 martie 2026. Cu o deschidere și o căldură deosebite, alături de soția sa, profesorul Moraru a acceptat să depene amintiri, să vorbească despre anii săi de activitate și despre provocările funcției de director de liceu, dar și despre viața de familie. Zâmbetul său cald s-a stins însă în momentul când și-a amintit de fiica sa, pierdută în urma unui accident rutier de mașină, petrecut pe când fata era studentă la Iași. Se simțea acolo o rană imposibil de vindecat. I s-a luminat chipul din nou însă, când a început să povestească despre fiu și despre nepot, semn că anii de pensie sunt mângâiați de gândul că fiul său are o familie frumoasă, este realizat, împlinit, chiar dacă este foarte departe. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca capătul acestei vieți trăite cu bunăcuviință și decență să fie atât de aproape. Cei care vor să își ia rămas-bun de la profesorul Gheorghe Moraru trebuie să știe că trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica „Sfântul Dumitru” din Huși. Înmormântarea va avea loc marți, pe 7 aprilie 2026, cu începere de la ora 12.30. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Cam mare coincidenta , cineva l-a luat la ochi dupa interviul vostru , a apasat un buton si i-a dat un atac si gata .
Aveti grija cui mai luati interviuri … cineva va urmareste cu interes sa vada cine se remarca .
Fostul meu diriginte a plecat dintre noi…
Un om care nu a fost doar profesor, ci și un adevărat îndrumător, care a lăsat o amprentă puternică în viețile noastre.
Îi voi păstra mereu în minte vorbele, calmul și felul în care știa să ne motiveze. A format generații și a dăruit mai mult decât lecții – a oferit valori.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut!
Dumnezeu să-l ierte !
D-l profesor Moraru , a fost directorul liceului teoretic Mihail Kogălniceanu prin anii 1973 -1976 . Anul 1976 a fost ultima promoție al liceului teoretic , transformându-se în liceu agroindustrial D . Cantemir .
Dumnezeu să-l odihnească în pace !