NOUA FORMULÃ… Municipiul Husi are validat, în mod oficial, noul Consiliu Local, dupã ce ieri, instanta Judecãtoriei Husi a dat undã verde mandatelor consilierilor alesi pe 9 iunie 2024. Validarea s-a fãcut doar în cazul acelor alesi care si-au exprimat dorința de a activa în plenul CL Husi, în urmãtorii 4 ani, unii solicitând invalidarea mandatelor. La PSD, de pildã, instanta a validat mandatele consilierilor Gabriela Matei, Alexandru Corjinschi, Ioan Valeriu Ciupilan, Toma Cãtãlina Tania, Alexandru Focia, Georgiana Ivanovici si Matei Ionel. Alte trei nume care au completat initial cele 10 locuri în noul Consiliu, respectiv Ioan Ciupilan, Liliana Catargiu si Georgel Dumitrel au fost invalidate, întrucât Ioan Ciupilan a devenit primar, iar ceilalti doi social-democrati au depus cerere de renuntare la mandate. Ulterior, locurile rãmase libere vor fi ocupate cu alti membri PSD eligibili, de pe lista electoralã. La AUR au fost validati consilierii Cãtãlin Țocu, Petru Pascal, Chetran Cela Tamara, iar mandatul lui Emil Enache a fost invalidat, la fel, la cererea acestuia de a renunta la locul din Consiliul Local Husi. De mentionat cã renuntãrile acestor alesi au venit fie pe fondul alegerii unor activitãti care nu ar fi compatibile cu functia de consilier local, fie vor sã activeze în noua formulã a Consiliului Judetean, cum, se pare, ar fi cazul membrului AUR, Emil Enache. Liberalii, la rândul lor, au fost validati toti cei patru care au fost în fruntea listei de la alegeri. Este vorba despre avocatul Radu Bobârnat, Cãtãlina Popa, Mariana Cãtãnescu si Adrian Cocuz. A fost, de asemenea, validat si Andrei Dan Brânzã, consilierul care va reprezenta USR-ul în noul CL Husi. Raportul politic în mandatul 2024 – 2028 de la Husi va fi de 10 PSD – 4 AUR – 4 PNL si 1 USR, un raport care va fi foarte interesant de vãzut, în primul rând, cum se organiza opozitia, de vreme ce majoritatea simplã a fost deja adjudecatã de Partidul Social Democrat, care detine si functia de primar, cîstigatã de inginerul Ioan Ciupilan.
Parveniți ,cu toții !Nici unii nu vor fi in slujba cetățenilor ,ci doar a propriilor interese.
Prosti mai sunteți cei care la alegerile din 9 iunie ați votat așa specimene!Dăunează grav !
Vai de capul orașului ,o să se ducă de râpă ,dar vinovați sunteți voi cei care i ați votat !
Niste parveniți ,oportuniști ,majoritatea dintre ei.
Singurul merit al unora din aceste liste e criteriul financiar
In rest nimic nu e de capul lor .
Am înțeles că fura și curent electric și gaz metan
Iată-l și pe Pascal Petru cel care a luat banii de la șomaj și plătește alții pentru el.
TOTI NISTE PARSIVI ,HOTI ,NISTE TRANTORI A SOCIETATII ,MERITA FUGARITI DIN ORAS TOTI.
daaa oameni cu greutate…fizica. Sa dea Dumnezeu sa si indeplineasca dorintele
care dorinte? eu te asigur ca nu au nicio dorinta, vor doar sa ii vada lumea ha ha ha
Da datii un loc si doamnei Nucoleta ioneascu de la mulitie, ca e capabila in a face politica!!!
Si doamna Luiza petrascu???
Majoritatea sunt pusi pe căpătuială ,o să le crească conturile și burțile .Marea ciolaniada a început.
Bârsa BAS….un terchea berchea ..la manivelă cu tine.
Exact !Cel mai ignorant dintre toți!Doar ca a cotizat bine !
cu zece clase ,sunt curios in ce comisii si consilii de administratie va fi bagat .Vinovati sunteti voi husenii ,boicotatii vulcanizarile ,astfel nu v-a mai avea bani pentru partid .Asa se procedeaza afara