spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Înjunghiată de director

- Advertisement -

• în urma unui conflict, femeia de 49 de ani a fost înjunghiată de trei ori de directorul societătii Cometex • victimei i-a fost perforat un plămîn • medicii au operat-o de urgentă si sînt optimisti în privinta sanselor de supravietuire • cercetările sînt efectuate sub aspectul comiterii infractiunii de vătămare corporală •

Un eveniment socant s-a produs miercuri dimineată în buricul tîrgului, în complexul comercial Pietricica din Piatra Neamt. Contabila societătii Cometex din Piatra Neamt, Doinita Pavăl, a fost înjunghiată de trei ori de către seful ei direct, Dumitru Lesovschi, în vîrstă de 71 de ani, directorul general al societătii si presedintele Consiliului de Administratie, chiar în biroul acestuia. Femeia s-a prăbusit la pămînt într-o baltă de sînge si a fost salvată de un coleg dintr-un birou vecin care a auzit zgomote. Omul si-a oprit seful s-o mai lovească si a sunat alertat la Ambulantă. În scurt timp, sediul firmei a fost împînzit de medici, politisti, inspectori de muncă etc.
Agresiunea s-a petrecut dimineată, în jurul orei 10.00, ca urmare a unui conflict apărut între cei doi. Politistii spun că directorul a acuzat-o pe contabila sefă că ar fi uneltit ca el să nu mai conducă societatea. „Lucrurile par a fi destul de încurcate, cei doi avînd niste discutii legate de repartizarea actiunilor. Se pare că de curînd au fost scoase la vînzare mai multe actiuni ale firmei, iar cine a avut bani a investit, inclusiv directorul. Acesta ar fi acuzat-o pe contabila sefă că ar fi făcut manevre pentru a-l înlătura de la conducere. Acest lucru urma să se întîmple într-o sedintă a Adunării Generale a Actionarilor. Se pare că acest a fost principalul mobil al atacului însă investigatiile continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstantelor în care a avut loc aceată infractiune“, ne-a declarat un ofiter care a participat la anchetă. Cadrele medicale ajunse la fata locului au constatat că victima avea o hemoragie masivă si era în stare de soc. Au transportat-o rapid la Unitatea de Primire a Urgentelor de la Spitalul Neamt de unde, după ce i-au fost stabilizate semnele vitale, a fost trimisă în sala de operatie.
„Pacienta prezenta trei plăgi înjunghiate profunde, două în zona toracică si una în abdomen. Una dintre plăgile din torace a fost mai gravă deoarece i-a perforat un plămîn, mai exact pleura si a fost nevoie de o pleurotomie ca să-i salvăm viata pacientei. Si plaga din abdomen a fost profundă, dar nu a intersectat organele vitale, ceea ce i-a salvat viata, poate. După evolutia intra-operatorie, cred că pacienta îsi va reveni complet, asta cu conditia să nu apară anumite complicatii post-operatorii, greu de prevăzut în acest moment“, a declarat chirurgul Iosif Koszeghi, unul dintre membrii echipei medicale ce a operat-o pe contabila ghinionistă. Evenimentul nefericit este cercetat si de către inspectorii de muncă nemteni care îl cercetează ca pe un accident de muncă, deoarece a avut loc în timpul programului normal de lucru. „În cauză au început cercetările pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Din primele cercetări a reiesit că angajata a fost agresată de seful ei din cauza unui conflict spontan. Este clar însă că vorbim despre un accident de muncă si urmează să vedem cum va fi încadrat din punct de vedere al legislatiei muncii“, a precizat Nicolae Hîrlea, purtătorul de cuvînt al ITM Neamt. Conform celor precizate de inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvînt al Politiei Neamt, pe numele agresorului a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii infractiunii de vătămare corporală. În functie de constatările medicilor legisti, încadrarea faptei poate fi schimbată. Pînă una alta, directorul va fi cercetat în stare de libertate. Societatea Cometex SA a rezultat din divizarea fostei Întreprinderi Comerciale de Stat pentru Mărfuri Industriale (ICSMI), de la care a preluat depozite, printre care cele de carburanti si de mobilă.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.