IasiMoldova

Individul din Iași care și-a atacat fosta soție cu un ciocan, după care a incendiat-o, a fost condamnat pe viață

Judecătorii și-au spus primul cuvânt în cazul lui Andrei Beucă, individul care și-a atacat anul trecut fosta soție cu un ciocan, iar apoi a incendiat-o. Femeia a murit în spital, după șase zile. După cum era de așteptat, magistrații Tribunalului l-au condamnat pe inculpat la închisoarea pe viață, la care se adaugă încă cinci ani și 96 de zile.

Teoretic, Beucă are posibilitatea apelului, dar este puțin probabil ca magistrații instanței superioare să îi reducă pedeapsa, date fiind circumstanțele absolut atroce ale cazului. Până în ultima zi a procesului, Beucă nu s-a căit pentru fapta sa nici măcar o clipă. A regretat cumva moartea fostei sale soții, dar aceasta numai pentru că murise prea repede. Ar fi vrut ca ea să se chinuie mai mult. Cazul Beucă reprezintă un exemplu de manual al eșecului statului în protejarea propriilor cetățeni, începând cu educația și încheind cu sistemul judiciar.

Cei doi au stat împreună 20 de ani

Daniela i-a fost parteneră de viață lui Andrei Beucă timp de zece ani, cei doi fiind căsătoriți apoi timp de alți zece. Consumator împătimit de alcool, bărbatul profita de orice ocazie pentru a face scandal și a-și agresa soția. După aprecierea copiilor, apăreau scandaluri măcar de două ori pe lună. În cele din urmă, femeia a decis să divorțeze, iar un incident din toamna lui 2023 a convins-o că demararea procedurilor fusese decizia corectă. În dimineața zilei de 24 octombrie, femeia se afla în fața unui bar, fumând o țigară. Bărbatul mersese la Primărie pentru a plăti impozitele. La întoarcere, fără vreun motiv, și-a atacat cu brutalitate soția, călcând-o efectiv în picioare. Agresiunea a durat câteva minute, dar la sosirea poliției, individul deja părăsise zona. Pe seară, s-a întors la bar și a căutat scandal. Cum nimeni nu a răspuns la provocările lui, a scos un cuțit cu care l-a atacat pe un client. Chiar dacă bărbatul nu avea antecedente penale, faptele sale i-au adus o pedeapsă totală de 2 ani și 4 luni de închisoare, cu executarea în regim de detenție, aplicată de magistrații Judecătoriei. De altfel, chiar soția lui Beucă insistase ca acesta să fie trimis după gratii. Bărbatul a fost obligat totodată la plata a aproximativ 17.000 lei, reprezentând costul intervenției medicale și spitalizării femeii.

Pedeapsa aplicată lui Beucă i-a fost redusă la un an și opt luni de detenție de către magistrații Curții de Apel. Aceștia au apreciat că agresiunea îndreptată împotriva soției lui Beucă nu fusese comisă în public, deci nu existau circumstanțe agravante. Într-adevăr, pentru a se reține caracterul public al faptei, legea impune prezența a măcar două persoane în afara celor implicate. Or, la agresiune asistase doar bărmănița…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/individul-din-iasi-care-si-a-atacat-fosta-sotie-cu-un-ciocan-dupa-care-a-incendiat-o-a-fost-condamnat-pe-viata–1837589.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button