
„Țara arde și baba se piaptănă”, aceasta ar fi concluzia ultimului concert desfășurat la clubul Fratelli din Iași. În timp ce medicii din spitale sunt îngrijorați de creșterea numărului de cazuri de coronavirus și a lipsei de locuri disponibile pentru pacienții diagnosticați cu această boală, la clubul Fratelli din Iași petrecerile se țin lanț. La ultimul concert de vineri seară, unde a fost invitată artista Irina Rimes, s-au prezentat sute de persoane. Din fotografiile postate chiar pe pagina oficială de facebook a clubului de fițe, reiese faptul că petrecăreților nu le-a mai păsat de pandemia de COVID-19 și de contextul actual. Grupuri de persoane erau afișate în forografii fără a purta mască și fără a păstra distanțarea fizică. Patronii dau pasivi din umeri și spun că nu pot controla acest haos de răspândire a infecției cu COVID-19.
Bogdan Gheorghiu, patron Fratelli: „Noi nu suntem stăpâni pe clienți. Ce le putem face?”
Vineri seară, sute de ieșeni au participat la concertul Irinei Rimes organizat la Clubul Fratelli din Iași. Fotografiile făcute în timpul evenimentului evidențiază inconștiența tinerilor, dar și a patronilor acestui club de fițe. Zeci de persoane înghesuite, fără mască, dar cu chef de distracție, s-au cuibărit în clubul de fițe, sfidând efortul autorităților de a stopa răspândirea infecției cu COVID-19. …https://www.bzi.ro/inconstienta-dusa-la-extrem-in-clubul-fratelli-din-iasi-sute-de-petrecareti-s-au-inghesuit-la-concertul-artistei-irina-rimes-iar-multi-s-au-pozat-in-toiul-distractiei-fara-masca-lipiti-unul-de-altu-4040467?utm_source=website&utm_medium=deschideri