Incident grav în Hurghada, Egipt: un submarin turistic s-a scufundat în Marea Roșie / Mai mulți morți și răniți / Tass scrie că la bord erau 45 de ruși

Cel puțin șase persoane au murit, iar alte nouă au fost rănite, după ce un submarin turistic s-a scufundat în largul coastei orașului egiptean Hurghada de la Marea Roșie, joi dimineață, au declarat surse locale pentru BBC.
Informația a fost confirmată pentru Reuters de autoritățile egiptene, care au precizat că toți cei șase erau străini.
Alte 29 de persoane au fost salvate. Răniții, inclusiv patru în stare critică, au fost transferați la spitalele din apropiere.
Agenția rusă Tass a scris la rândul ei că turiștii la bordul submarinului numit Sinbad, în jur de 45 la număr, erau ruși și că cel puțin patru au murit. https://hotnews.ro/incident-grav-in-hurghada-egipt-un-submarin-cu-zeci-de-turisti-s-a-scufundat-in-marea-rosie-cel-putin-sase-morti-si-noua-raniti-1934753